duminică, 18 februarie 2018

Babele franțuzoaice și ceapa

Se pune în continuare accentul, în societatea românească, pe aspectele secundare ale infracțiunilor și contravențiilor. Mă gândesc, spre exemplu, la acele interminabile lamentații pe tema bietei băbuțe care vinde „și ea” o „legăturică” de ceapă la colțul străzii și este ridicată cu forța de niște jandarmi mătăhăloși, în vreme ce la adăpostul unora dintre instituțiile statului, diverși afaceriști lipsiți de scrupule fură sume impresionante din buzunarele noastre.



duminică, 4 februarie 2018

Cazul Hermien, sau emanciparea la vaci

„O vacă din rasa limousine a reuşit să evadeze în timp ce era transportată spre abator şi s-a refugiat într-o pădure din Olanda unde trăieşte de peste o lună. Hermien a evadat alături de o altă vacă, însă aceasta din urmă a fost capturată la scurt timp după ce animalele au început să fugă pe un câmp din estul Olandei. Rămasă singură, Hermien trece pe la grajdurile din vecinătate pentru a se hrăni în fiecare noapte.
Povestea vacii Hermien a emoţionat o ţară întreagă. Un val de compasiune s-a declanşat pe reţelele de socializare, iar un partid politic a lansat o campanie de finanţare participativă.


sâmbătă, 3 februarie 2018

Despre „rugăciunea lui Neagu Djuvara”

Internetul este plin de texte întocmite nu știu în ce laboratoare ale habotniciei ortodoxe, texte din care aflăm despre fel de fel de nenorociri care urmează să dea peste noi din pricina necredinței. Mai apar istorioare morale, cu călugări și îngeri care dau pilde zguduitoare și îi îndreaptă pe cei răi pe calea cea bună. Și, aproape de fiecare dată când ne părăsește câte o personalitate de prim rang în ordinea spiritului, apare aproape instantaneu câte un text din care aflăm că respectivul era profund credincios și ni se dau, evident, exemple. Iată că acum, la moartea vestitului istoric Neagu Djuvara, a și apărut un astfel de text, care circulă printre consumatorii de facebook cu titlul „Rugăciunea lui Neagu Juvara”. Deci Juvara, nu Djuvara.


Dumnezeu este de modă veche

O întâmplare recentă, de tot hazul pentru unii, arată că deși popii s-au adaptat vremurilor moderne, în sensul că utilizează telefoane mobile, computere, carduri bancare, călătoresc cu mașini de lux etc, Dumnezeu a rămas de modă veche, astfel că apelează la metodele descrise prin Biblie când vine vorba de intervenit în situații și dat lecții de viață. Dar iată despre ce este vorba.


duminică, 28 ianuarie 2018

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (3)

Cum au ascuns şi au falsificat guvernele liberale şi naţional-ţărăniste adevărul asupra U. R. S. S.
Guvernele maniste şi brătieniste au întovărăşit fiecare pas pe care-l făcea noua putere sovietică pentru consolidarea ei, pentru stârpirea reacţiunii şi pentru reconstrucţia ţării — cu o propagandă de minciuni, de ştiri false. Desigur, înlăturarea dictaturii moşierilor ruşi şi înscăunarea unui regim de democraţie populară în imediata noastră vecinătate nu era pe placul moşierilor şi al bancherilor din partidele „istorice”. Lor nu le convenea că poporul sovietic se îndrepta cu paşi uriaşi spre un progres politic, economic şi cultural, cum nu mai văzuse lumea până atunci. Deaceea, în tot timpul activităţii ei, presa brătienistă şi manistă s’a străduit să împrăştie tot felu de calomnii împotriva vecinului nostru sovietic.



luni, 22 ianuarie 2018

Adevărul despre Jeana Gheorghiu

În aceste zile, când devine evident pentru oricine că politicienii ne întorc la vremurile cuplului de tristă amintire Ion Iliescu - Adrian Năstase, mă gândesc din nou la momentul Revoluției și îmi pun întrebarea: cum a fost posibil să rămână în fruntea bucatelor exact comuniștii care au fost pioni de bază ai ceaușismului? Cum de nu a dat lumea de pământ cu ei definitiv, cum de nu au ieșit în față oameni cu vederi largi, deschiși către Europa și adversari ai uresesismului? Cum au reușit să se mențină la putere Bîrlădeanu, Dan Marțian și celelalte lighioane de care nu vreau să-mi mai amintesc? Ion Iliescu i-a luat sub pulpana lui, admit, dar cum de nu s-a trezit lumea după o vreme că suntem conduși de saurienii comuniști care nu ne îndreaptă către Europa ci către neocomunism?


duminică, 14 ianuarie 2018

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (2)

Ce atitudine au avut brătieniştii şi maniştii în perioada de creare a noului stat socialist, U.R.S.S.
Răsfoind literatura brătienistă şi manistă din acest timp, adică din anii de după primul război mondial, din anii Marii Revoluţii Ruse, ne izbim de un puhoi de invective la adresa unei ţări care îşi clădeşte o viaţă nouă. Ion I. C. Brătianu, pe care oficiosul lui Dinu Brătianu ni-l dă ca exemplu de prieten al U. R. S. S, declară la 1 Septembrie 1919: „Ceeace se uită prea mult, este primejdia imensă pe care o constitue pentru noi şi după părerea mea, pentru toată Europa, vecinătatea acestui regim bolşevist”. Şi deaceea, guvernul de sub conducerea Iui Ion I. C. Brătianu, propune lumii întregi să facă din România „zăgazul împotriva bolşevismului". Poporul român ştie astăzi foarte bine ce se ascunde în dosul unor astfel de lozinci. Ca şi „cruciada sfântă" a lui Hitler şi Antonescu, „anti-bolşevismul" nu a fost nimic altceva decât un paravan pentru dorinţa brătieniştilor şi a maniştilor de a cotropi teritoriile altora. Toţi reacţionarii, toţi fasciştii, toţi acei care vor să se îmbogăţească pe spatele popoarelor sovietice, întrebuinţează diversiunea „antibolşevismului" sau a „anticomunismului".


Inimi împietrite

Există un soi de oameni pentru care nimic nu are importanță, cu excepția a ceea ce li se întâmplă lor înșile. Unii i-ar putea numi egoiști, dar ar fi o definiție inexactă. Egoistul are momente în care suferă alături de cineva, empatizează, simte milă etc. Cei despre care vorbesc eu nu sunt capabili de nimic din toate astea. Trăiesc fără să simtă ceva, cu excepția durerii și a plăcerii fizice. Cei mai nefericiți (fără s-o știe) dintre ei, își închipuie că sunt plini de sentimente, capabili de dor, de compasiune, de vibrații, de comuniune sufletească... dar astea sunt numai în mințile lor și nu coboară niciodată în inimi.


vineri, 12 ianuarie 2018

Strigoii morţi

Spiritele morţilor care nu ajung din anumite motive în lumea de „dincolo” după înmormântare sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Măcinici, Joimari, Sântandrei şi altele) se transformă în strigoi sau moroi.
Plecaţi „de aici” şi neajunşi „acolo”, strigoii devin periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc molime, grindină şi alte sufenţe. După relele provocate şi locul unde acţionează, pot fi strigoi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc etc. Spre deosebire de Iele, care plutesc în aer cântând din diferite instrumente în sezonul călduros al anului, între Sângiorz şi Sânpetru, şi coboară pe pământ numai când se prind în horă, strigoii morţi călătoresc pe uscat şi pe ape, strigând şi moroind, de unde şi numele de strigoi şi moroi, cu mijloace improvizate de transport (pe meliţă, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi etc).



Dadd, pictorul nebun și criminal

Pe 28 august 1843, pictorul Richard Dadd și tatăl său, Robert, au mers la o plimbare de seară prin parcul care împrejmuiește școala de fete Cobham Hall din Kent. Când au ajuns în apropierea unui pâlc de ulmi, pictorul de 26 de ani și-a atacat brusc tatăl, l-a lovit în cap și i-a tăiat gâtul cu un brici, după care l-a înjunghiat în piept cu un cuțit cu lama de 12 cm. După ce bătrânul a murit, Dadd a ascuns cadavrul și a fugit la Dover, unde s-a urcat pe o corabie cu care a ajuns în Franța. Acolo, în timp ce călătorea spre Paris cu o diligență, a atacat un pasager căruia i-a provocat patru răni grave cu briciul. A fost prins și internat în spitalul de nebuni Broadmoor din Berkshire, unde a continuat să picteze până la moartea care a survenit 20 de ani mai târziu.


marți, 9 ianuarie 2018

Cazul Eilean Mòr - un mister neelucidat

Spre sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, a fost construit pe suprafaţa stâncoasă a insulei Flannan, farul de la Eilean Mor. Scopul lui era să-i ghideze pe marinari, în condiţii de siguranţă, în zona Hebridelor şi a coastei vestice a Scoţiei. Personalul farului era format dintr-o echipă de serviciu, alcătuită din doi paznici. Un al treilea om era întotdeauna disponibil, gata să intervină ca rezervă în eventualitatea unei îmbolnăviri sau a unui accident. Prin această precauţie de siguranţă, se presupunea că baliza de avertizare, cu o intensitate luminoasă de 140.000 de lumânări, nu se va stinge niciodată. Însă în primul an al secolului, la 15 decembrie 1900, nişte marinari ce navigau pe apele îngheţate ale mării Nordului au privit uluiţi cum farul de pe insula Flannan şi-a încetat funcţionarea.
     
https://en.wikipedia.org/wiki/Flannan_Isles_Lighthouse#Disappearances_in_1900


sâmbătă, 9 decembrie 2017

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (1)

Am intrat în posesia unei broșuri apărute în 1946, care se ocupă de terfelirea liberalilor și țărăniștilor acelor vremuri, cu Brătianu și Maniu în frunte. Broșura are 40 de pagini și nu conține nicio informație privind autorul textelor și imprimeria. Titlul ei - „Maniu și Brătianu dușmanii păcii, dușmanii prieteniei dintre popoare”.


sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Teste cu draci

ÎNTREBĂRI TEST
1. Păcătoşii sunt aruncaţi în focul iadului:  
a. Când mor.
b. La sfârşitul lumii.
c. De către diavol. 

2. Răsplata pe care cei păcătoşi o vor primi în focul iadului este:  
a. Moartea.
b. Chinul veşnic.
c. Că vor fi veşnic torturaţi de diavol, care este reponsabil. 


luni, 18 septembrie 2017

Despre multe feluri de plăcinte (Ultima parte)

O altă mâncare ce se face din carne tocată este „musacaua”, dar fără orez. Musaca se face din pătlăgele vinete, din bostănei etc. Pătlăgelele sau bostăneii, după ce s-au tăiat felii, se bat în făină şi se prăjesc în unt. Carnea tocată, de asemenea, se prăjeşte şi, puindu-se un rând de pătlăgele şi un rând de carne, ceapă prăjită, se toarnă zamă de carne sau numai apă şi se lasă se scadă. Pătlăgelele se fac şi împănate cu usturoi, fără carne. Din carne tocată, cu ou, ceapă, pâine muiată, se fac şi „piftelele cu sos”. Acestea se formează rotunde, mici, se bat în făină şi se prăjesc. Apoi, adăugând un sos rumen de făină şi dându-se zamă de carne, frunză de dafin, piper întreg şi oţet, fierb până scad. Din aceeaşi carne se fac „pârjoale sau şniţele”, dar bătute în posmag. Acestea se servesc la urma mesei.


Cleopa și putoarea iadului

Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.
Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:



joi, 14 septembrie 2017

Palada, Goțiu și dodonii vadimiști

Ieri, în pauza emisiunii la care erau invitați, senatorul Mihai Goțiu și sociologul Mirel Palada au avut o altercație. Palada a tăbărât cu pumnii pe Goțiu și l-a umplut de sânge. Punct. Nu are niciun sens să discutăm despre ce a zis Goțiu înainte, despre ce schimburi de replici au avut loc în direct etc. Tot ce contează acum este că astăzi, în România mileniului trei, un individ care nu este vreun needucat din periferiile Brăilei, își rezolvă problemele cu pumnul. Exact ca un căruțaș beat. 


miercuri, 13 septembrie 2017

Invalidul cu sula de lemn

Am dat peste o postare din 2011 despre Ziua Pompierilor. Și ce să vezi, mă refeream printre altele la o stradă cu numele Invalid Suligă. Spuneam acolo așa: „N-a stiut sa-mi spuna nimeni cine a fost acest om si de ce a fost botezata o strada cu numele lui. Nici acum nu gasesc, Google returneaza numai informatii despre strada, nu si despre cel care i-a dat numele.” 
Am căutat azi din nou - poate după șase ani au apărut niscaiva informații. Da de unde! Tot nu știu cine a fost Suligă. Am găsit în schimb un excelent articol publicat de Valeria Sitaru în Revista Luceafărul, cu titlul „Strada Invalid Ion Suligă”. Iată-l:



miercuri, 6 septembrie 2017

Cum am devenit violator

Discutând, unii oameni fac comparații. De multe ori, ele se potrivesc. Uneori însă, vin ca nuca-n perete. În timpul unei conversații obișnuite, a unei pălăvrăgeli, recurgerea la comparații poate părea cumva nelalocul ei. Nu cred că spune multă lume „am fost la piață și la zona cu fruncte parcă eram într-o livadă”. Comparațiile sunt utilizate, în general, atunci când omul vrea să descrie ceva neobișnuit, pe care interlocutorul lui îl poate imagina mai bine dacă are termen de comparație. Spre exemplu, un amic de-al meu care a văzut în pădure un mistreț, mi-a povestit: „era cât o catedră”. 


vineri, 25 august 2017

Despre multe feluri de plăcinte (2)

„Scoverzele” ce se făceau de demult sunt „clătitele” de astăzi, iar cu termenul bucovinean (polon) „nalisnichele”.
Un alt aluat ce se făcea în vechime la curţile boiereşti era „burungiucul”, care se lucra foarte greu şi care, când era gata, se părea că e o pânză de burungiuc.
Cu deosebită preferinţă, s-au mâncat totdeauna „prăjiturele”. Aluatul făcut cu ouă, rom şi zahar, întins apoi pe masă şi tăiat cu o rotiţă zimţuită, dându-i-se diferite forme şi fiert apoi în untură.
„Gugoaşe” fac târgoveţii de vândut. Aluat moale, de post, fiert în ulei.


miercuri, 23 august 2017

Comentarii incredibile la poeziile mele

De-a lungul ultimilor ani, poeziile mele au fost comentate în diferite feluri. Două dintre aceste comentarii sunt de-a dreptul fabuloase și le postez aici, împreună cu poeziile care le-au generat. Dar înainte de a le posta, trebuie să spun că ele au fost făcute de oameni de la care chiar nu m-aș fi așteptat să înțeleagă atât de puțin dintr-un text poetic și să fie atât de lipsiți de sensibilitate. Sigur că nu le voi da numele complet, chiar n-ar avea nicio importanță. Așadar:


După mine!