miercuri, 31 august 2011

Contagiosii

Comentariul autorilor la povestea Lolei Montez, care merita citit si recitit:
Lola Montez atrăgea bărbaţii cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depăşea atuurile sexualităţii. Îi ţinea înrobiţi prin tăria caracterului. Erau prinşi în vârtejul pe care ştia să-l dezlănţuie în jurul ei. Se simţeau derutaţi, tulburaţi – dar intensitatea emoţiilor îi făcea să trăiască şi ei mai intens. Aşa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un anumit timp. 



Aliens

Se implinesc doua saptamani de cand i-am facut cadou Mariei cei doi soricei dansatori. Ei bine, de vreo trei zile avem sase soricei dansatori, intrucat cei doi initiali au facut patru puisori. In ritmul asta, am socotit ca intr-un an o sa avem cateva sute de soricei. 
Cand i-am cumparat, chiar am vorbit cu cei de la magazin si i-am intrebat daca pot sa-mi dea un mascul si o femela. Din pacate, nu i-am putut diferentia, asa ca am luat doi la intamplare. S-ar parea fie ca i-am nimerit mascul si femela, fie ca soriceii dansatori se inmultesc asexuat.
In orice caz, puii arata destul de inspaimantator. Doar Maria zice "tata, ce draguti sunt!" Dar mie, cand ii vad, mi se par veniti de pe alta planeta.



O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:
Plesu in extaz transcendental



Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presesi și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.


marți, 30 august 2011

Sanatorii, livezi de ciresi si arhondarice

La Sanatoriul Moroieni am stat de vorba cu cativa dintre cei care mai locuiesc acolo. Unul dintre ei isi aducea aminte de tata si asta a creat o oarecare punte de comunicare. Mi-a spus ca totul se duce de rapa din cauza lui Udrea. Da, Elena Udrea, care nu stiu ce interese are si acolo. Fenomenul asta l-am intalnit peste tot pe unde am umblat: tot ce e rau se datoreaza unui anumit politician (de obicei unul notoriu si foarte hulit), care vrea sa faca diverse afaceri murdare, iar ce e bun e deja acaparat de un politician. Imi aduc si acum aminte de anii in care era Nastase premier. Circulam prin tara si aflam ca tot felul de fabrici erau ale lui, ca tot ce se inchidea se inchidea la ordinul lui, ca sa cumpere ulterior pe bani putini. Pana si livezile de ciresi de pe marginea DN1, in zona Baicoi - Campina erau ale lui Nastase. Ei, acum totul s-a transferat la cuplul Udrea-Cocos (pentru ca de Boc chiar nu poate nimeni sa zica lucruri de felul asta, e clar ca omul nu se baga). 



luni, 29 august 2011

Dupa 40 de ani - imagini ale descompunerii (2)

Cand am vazut ce s-a ales de preventoriul lui tata, m-a strafulgerat un gand: "ia sa ma duc eu sa vad ce-o mai fi si pe la Moroieni". Asta pentru ca tata, prin anii 80, cand a fost scos cu forta la pensie, a gasit o ocazie sa-si continue activitatea, dar la Sanatoriul TBC Moroieni. Acolo deja era alta treaba. Bolnavii erau contagiosi, tuberculosii pozitivi, pericolul era real. Dar tata, saracul, nu tinea cont de asta: pur si simplu nu suporta ideea de a fi tras pe linie moarta. Asa ca si-a luat postul in primire, s-a dus la Moroieni, pe un drum care trece prin satul tiganesc Glod - cel in care s-a tras filmul Borat. Mergea acolo luni si se intorcea vineri sau sambata. Transportul se facea cu "rata" - un autobuz nenorocit, asemanator cu cele pe care le folosea Hitler. Singura diferenta era ca "ratele" scoteau gazele afara. Mai tarziu, cand mi-am cumparat prima masina - Dacia, il duceam eu si il aduceam, iar pentru asta imi facea rost de benzina si tot felul de piese de schimb. Asa era tata, trebuia sa vina mereu cu surprize: ba un temporizator, ba capace pentru roti, ba un bon de benzina. Era vremea pilelor si el avea o multime, ca orice doctor. 
Paturi la aerisit



Dupa 40 de ani - imagini ale descompunerii (1)

In iulie, cand am plecat de la Pestera, mergand catre Bucuresti am trecut prin Poiana Tapului. Si, bineinteles, mi-am amintit de tata, care lucrase mai toata viata la Preventoriul TBC de acolo. De la el stiam ca tuberculosii sunt de doua feluri: pozitivi si negativi. Cei negativi nu transmit bacilul, asa ca poti sta linistit printre ei. Sunt oameni practic vindecati, dar care au nevoie de tratament periodic, aer curat si odihna. La Poiana Tapului, veneau doar negativii, asa ca tata nu era in pericol. 
Tata in balconul preventoriului de la Poiana Tapului, in 1967



duminică, 28 august 2011

Omul zilei: Johann Wolfgang von Goethe

Cand eram la pubertate, imi spusese cineva ca Goethe a fost cel mai mare filosof din toata istoria, cea mai stralucita minte, cel mai profund scriitor si altele. La un moment dat, ca sa ma lamuresc despre ce este vorba, am citit convorbirile lui Goethe cu Eckermann - secretarul lui particular. Citeam si nu ma mai opream din exclamatii interioare: Goethe prezicea cutremure, intelegea, din numai cateva cuvinte, siruri intregi de idei, invata rapid orice, gasea solutii la toate problemele - era un fel de semizeu. Imi aduc aminte de Teoria Culorilor pe care o pusese el la punct si in care se dadea la Newton (habar nu am cata dreptate a avut). Unii spuneau ca teoria e gresita. Acum cateva luni, la Sinaia, profesoara de fizica pensionara Sapoiu Florica (fosta Suciu) mi-a zis ca e corecta. Sunt si acum in ceata.
Apoi am citit Faust. Trebuie sa marturisesc ca in afara de celebra scena a aruncatului calimarii, n-am retinut decat niste pasaje cam deocheate. Intr-unul din ele, Mefisto (adica dracul in persoana) danseaza cu o vrajitoare batrana si ii sopteste la ureche:
Un vis ciudat avui odata:
zarii o salcie crapata.
Avea o gaura cam mare,
dar si asa placeri sunt rare.
La care cotoroanta ii raspunde:
Din inima-i aduc salutul
boierului purtand copita.
O groasa .... tina gata
pentru asemenea ispita!
Nu stiu cine e aici: Goethe sau Mefisto?


O poveste a lui Andersen

Printesa si mazãrea
Era odatã un print si printul acela voia sã se însoare cu o printesã, dar cu printesã adevãratã. Si a cutreierat toatã lumea ca sã gãseascã una pe placul lui si tot n-a gãsit. Printese erau destule, dar el nu putea sã stie dacã erau cu adevãrat printese, fiindcã tuturora le lipsea câte ceva. Si printul s-a întors iar acasã si era foarte necãjit, pentru cã tare ar fi vrut sã gãseascã o printesã adevãratã. Într-o searã, tocmai se stârnise o furtunã cumplitã, tuna si fulgera si ploua cu gãleata; era o vreme îngrozitoare. Deodatã s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatãl printului, s-a dus sã deschidã.



O scrisoare confiscata

Ma apeleaza pe mess un amic:
auzi ma porcule
de drag ti-o zic
nu de alta
da' ce treaba ai tu miercurea asta care vine?

Chestia cu "porcule" mi-a adus brusc aminte de vremurile in care si eu practicam acest mod de adresare, bineinteles in mod amical. Unul dintre cei cu care ma gratulam in felul asta era Maţola, vecinul meu din vila Ciobanasul - cel care-i facea cu mana lui Ceausescu de pe geam. Fiind el mai mare decat mine cu un an, a terminat liceul si a plecat in armata, lasandu-ma elev intr-a XII-a. Dupa nici o luna, mi-a scris prima scrisoare, la care eu i-am raspuns de indata. Am inceput o corespondenta care avea, fara discutie, rolul de a ii mai usura lui Maţola viata de soldat la trupa. Dar, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Scrisoarea mea catre Maţola a fost interceptata de un locotenent sau capitan, care a luat-o si a disparut cu ea intr-un cabinet. Dupa ce a citit-o, n-a zis nimic, dar a doua zi, la apelul de dimineata, cum stateau toti soldatii stransi in careu, a venit si a zbierat: "Ia uite ce fel de scrisori primeste soldatul Gaman!" Si-a rotit ochii fioros peste multimea racanilor, a luat scrisoarea, si-a pus ochelarii si a inceput sa citeasca: "Bai cacatule!".
Efectul a fost coplesitor, toti au inceput sa rada, asa ca restul scrisorii nu a mai avut nicio importanta, desi cred ca ar fi fost mult mai suculent.
Lui Maţola i-a ramas porecla din scrisoare si, in cele cateva luni care mai ramasesera pana sa plece acasa, toti l-au strigat numai "Cacatule".


vineri, 26 august 2011

Chestii omenesti

Iata ce se poate citi intr-un ziar de Prahova:
Regele Mihai I a donat oraşului Sinaia 2,7 hectare de teren reprezentând patru drumuri forestiere care traversează terenurile sale. Cheia contractului este faptul că donatorul îşi păstrează, fără restricţie şi fără plată, dreptul de trecere pe acele terenuri, inclusiv cu autovehicule sau utilaje pentru exploatare forestieră şi că autorităţile locale din Sinaia nu vor putea înstrăina, închiria, concesiona sau ceda vreun drept asupra acestor drumuri şi nici nu vor putea schimba actualul statut al terenurilor. Altfel spus, se poate spune că pentru casa regală e mai ieftin să doneze acele drumuri Primăriei, care este obligată să le reabiliteze, urmând să profite de noua infrasdtructură, gratuit. 
Dar pana la urma ce atata discutie? Casa Regala e si ea un om nu ? Si oamenii au slabiciuni, nu-i asa?


O poezie a unui oarecare Fanfan

Ma intreb: omul caruia ii este dedicata, o fi Culita Tarata?


O culme de netrecut

Nu-mi pot imagina ceva mai oribil decât înşelarea încrederii. Şi este singura lovitură pe care, odată ce mi-a fost aplicată, nu o pot ierta nicicum. Dacă vine cineva şi mă bate, sau mă fură, îl iert. Dar dacă înainte de a mă bate sau a îmi fura banii îmi spune că mă iubeşte, atunci s-a terminat. Poate că alţii sunt capabili să ierte şi asta, eu însă trebuie să recunosc că aici mi-am atins limitele. Mă gândesc la un individ care cheamă la el un căţel. Căţelul e cam fricos, dar omul se aşează pe vine, îşi bate genunchii cu palmele, vorbeşte pe un ton prietenos, până când căţelul capătă încredere şi se apropie. Iar individul, când căţelul a ajuns lângă el, se ridică brusc şi-i da un şut în cap, făcându-l să fugă schelălăind. Îmi închipui că eu sunt câinele ăla. Cum aş putea, după un timp, să simt că l-am iertat pe acel individ? Sincer, nu-mi pot imagina asta.
Când cineva mi-a înşelat încrederea, când eu mi-am pus sufletul în palmele lui şi el m-a lovit, totul s-a isprăvit. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dacă e normal sau nu, dar eu aşa simt. Şi aşa am făcut, inclusiv cu oameni la care am ţinut cândva. Dacă am greşit, probabil o să plătesc. Poate plătesc deja. Dar, vorba mamei lui Cioran: „orice-ar face omul, până la urmă tot va regreta”.


Origini


SOARELE - Apollo era in mitologia greaca si romana zeu al luminii soarelui, al muzicienilor si poetilor. Soarele ca obiect se numea in mitologia greaca Helios.
MERCUR - Pentru ca Mercur se invarteste atat de repede in jurul Soarelui, romanii l-au numit dupa zeul mesager. El era curier in ceruri, zeu al negotului, hotiei, al calatorilor pe mare si pe uscat. In mitologia greaca, Mercur este similar cu Hermes.
VENUS - Venus este zeita romana a iubirii si a frumusetii. In mitologia greaca numele ei este Afrodita.
PAMANT - Vine de la cuvantul latinesc "pavimentum" care inseamna pamant, tarana.



Teorii tampite

Una dintre teoriile conspirationiste pe care le-am auzit adesea spune ca se cunosc leacurile tuturor bolilor - sida, ebola, toate felurile de cancer au tratamente precise, doar ca sunt destinate exclusiv celor cu foarte multi bani. Un exemplu ar fi fost Magic Johnson, care s-a imbolnavit de sida, acum vreo 10 ani, dar a platit niste sume colosale si s-a vindecat. Zic cei care raspandesc astfel de lucruri ca leacurile nu sunt puse pe piata pentru ca atunci n-ar mai muri destui oameni, ne-am inmulti ca soarecii si planeta ar deveni neincapatoare.
Iata ca acum avem la dispozitie cazul Steve Jobs. Daca ar fi adevarat ce spun conspirationistii, nu s-ar fi vindecat el rapid de cancerul de pancreas?



Actoria

Constat ca sufar de sindromul criticului. Asta inseamna ca nu ma mai pot uita la un film fara a avea permanent senzatia ca langa actori sunt toti cei care produc filmul, numai ca ei nu se vad pe ecran. Inainte eram atat de prins de actiune, incat parca ma transpuneam in pielea personajelor, parca eram eu insumi acolo. Acum, mi-e clar ca totul e joc, fals, regizat etc. Sentimentul este amplificat de prezenta acelorasi actori in mai multe filme. Cum sa-l vad eu pe Sean Connery, de exemplu, si in Colina si in Numele Trandafirului, fara sa imi vina rapid gandul ca nimic nu e adevarat din ce vad? Ar trebui ca fiecare actor sa joace intr-un dingur film si apoi sa se apuce de altceva. Cam asa a vrut sa faca Zeffirelli cu filmul lui Jesus of Nazareth: i-a cerut lui Robert Powell sa nu mai joace in niciun alt film. Daca i-ar fi dat si bani, poate ca ar fi izbutit, asa insa omul a mai facut vreo 10-15 roluri in diverse filme.



joi, 25 august 2011

Un sonet al lui Panait Cerna

Panait Cerna - Sonet

De cum ma simt sub ochii tai, maretii,
Si patimi, si dureri adorm deodata;
Ca cel dintîi surîs al diminetii,
Asa îmi simt fiinta de curata...,

Si-aud ca-n vis, ca-n leaganul vietii
O muzica ce umple lumea toata:
E cîntecul ce-l auzeau odata
Pitagora seninul si poetii.

Deodata-mi spui ceva în stinse soapte
Se umplu ochii mei si-ai tai de noapte.
Cu noi alearga, vîjîie pamîntul.

Si-as vrea sa ma destrame-atunci furtuna,
Sa ne cufunde-n tot - sa fim totuna
Cu flacara, cu sunetul, cu vîntul...


 


marți, 23 august 2011

Sacrificii

Maria e la mare cu Liliana. Eu umblu prin tara. Iar Ali, in loc sa se duca si ea pe cine stie unde, sta acasa si are grija de Richi, de broasca testoasa, de soriceii dansatori si de flori. Ei, mare noroc avem noi toti cu Ali! Mai ales ca dupa ce face toate astea, sta cuminte acasa si citeste povesti.



Topologareala

Cum mergi spre Tulcea venind dinspre Harsova, dai de o localitate numita Topolog. Pe marginea drumului sunt nuci imensi. Oamenii din Topolog se suie in ei, culeg nucile, apoi le curata de coaja si de pielita, dupa care le pun in pungulite si aproape ca sar in fata masinilor, cu mainile intinse, tinand doua sau mai multe pungi. Chiar era sa-l lovesc pe unul dintre acesti topologi, topologeni, topologusteri sau cum se vor fi numind ei. Ceea ce fac acesti oameni s-ar putea numi, simplu, topologareala.
Topologan
Topologainari
Topologista
Topologolani



Scroafa lui Geo Bogza

Cu scroafa sa nu-ti bati capul.
Cand va fi sa se urce in copac,
sa stii ca se urca!
Oricat ar fi de tanara si de natanga,
oricat de batrana si de grea,
si oricat de inalt copacul,
cand va fi sa se urce,
sa stii ca se urca!



Batalia de o jumatate de ora

Sunt la Bucuresti, la amicul meu Lucica. El e la lucru, iar eu astept sa ma sune unii oameni. Aseara m-am intalnit cu Mircea, am mers amandoi la Ilie Stoian si am ascultat discul cu Povestile Mariei. Muzica lui Ilie e foarte bine facuta, plus ca sunt cateva gaselnite care cred ca vor conta pentru ascultatori. Cum stateam si ascultam, a aparut si Irina Cojar, asa ca eram acolo patru dintre cei care au contribuit la aparitia CD-ului (a lipsit doar sunetistul).
De acolo, eu si Mircea am mers la un restaurant. M-am luptat cu el o ora si ceva ca sa-l determin sa nu mai fumeze. Dar ingeniozitatea fumatorilor atunci cand vine vorba de argumente contra abandonarii fumatului este imensa. Pana la urma, tot ce am reusit a fost ca nu a fumat vreo jumatate de ora. Oricum si asta e un succes.


luni, 22 august 2011

Pisici

Ma aflu inca la Tulcea, inconjurat de pisici si caini. Plec la Bucuresti, de acolo la Sinaia cu halta la Breaza. Pana o sa am posibilitatea de a scrie mai mult, pun doua poze din turneu:



miercuri, 17 august 2011

Din povestile lui O.Henry(2)

După douăzeci de ani 
Poliţistul de serviciu păşea impunător de-a lungul bulevardului. Mersul impunător era ceva obişnuit, nu de paradă, căci pe străzi nu erau decât câţiva trecători răzleţi. Nu trecuse încă de zece seara, dar rafalele tăioase de vânt cu stropi de ploaie izgoniseră aproape toţi trecătorii.
După felul în care încerca uşile să vadă dacă erau bine închise, cum îşi învârtea bastonul cu mişcări complicate şi dibace, cum se întorcea din când în când să arunce un ochi vigilent în josul bulevardului paşnic, poliţistul cel zdravăn cu mersul puţin legănat alcătuia imaginea impresionantă a unui apărător al liniştii. Cartierul era unul dintre cele unde uşile se încuiau devreme. Din când în când mai puteai să vezi lumina vreunei tutungerii sau a unui birt de noapte; dar cele mai multe uşi închideau în spatele lor birouri de afaceri care-şi încetaseră activitatea cu ore în urmă.



Proceduri pentru basica udului

Numai ce-am scris despre procedurile pe care unii le considera un fel de panaceu, exprimandu-mi dezgustul fata de ele, cand am citit o stire exceptionala: Gerard Depardieu, marele actor francez, si-a golit basica udului pe culoarul unul avion, sub ochii celorlalti pasageri. Explicatia? Simpla: avionul inca nu decolase si stewardesele nu au vrut sa-l lase sa foloseasca toaleta. Asa ca omul s-a usurat linistit pe culoar. 



Adevarata asigurare

Ma gandeam: ce-ar fi sa dau eu foc listei aleia cu tampenii si sa plec in calatorie simplu si elegant, doar cu ce-mi aduc aminte sa iau. Si, inainte de a pleca, sa spun o rugaciune, de exemplu asta:
RUGACIUNE LA PLECAREA IN CALATORIE
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea, adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif impreuna si cu cei doi ucenici, care au mers la Emaus, insusi Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria mea. Trimite si mie inger pazitor ca lui Tobie, ca sa-mi fie povatuitor si pazitor si sa ma fereasca nevatamat de toata reaua intamplare. Si astfel cu pace, sanatate si buna sporire sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa proslavesc preacinstit si de mare cuviinta Numele Tau, in veci.
Amin.

Ma intreb: oare nu te apara rugaciunea asta in asa fel incat nu o sa ai nevoie de toate porcariile din lista aia procedurala? 

Imi amintesc de un banc:
O batrana se angajeaza in trecerea unei strazi aglomerate. Nu se uita nici in stanga nici in dreapta, se avanta si atunci soferii sunt obligati sa franeze brusc. Se produc coliziuni in lant, ce mai, tot tacamul. Vine politistul si se ia cu mainile de cap. Apoi o intreaba pe batrana: 
- Mamaie, dar dumneata nu stii ca inainte de a trece strada trebuie sa te asiguri?
- Pai m-am asigurat, maica, m-am asigurat.
- Cum te-ai asigurat?
- Mi-am facut semnul Sfintei Cruci, maica!


Biblia Calatorului

Bineinteles ca plec si eu. Nu la mare, de data asta ma duc intr-un loc mai special. O sa povestesc la intoarcere (daca ma mai intorc, evident). Si pentru ca tot vorbeam de proceduri, va anunt ca exista asa ceva si pentru plecarea in calatorie. Deci nu se pleaca oricum, nu ajunge sa ai bani, acte si haine, exista o lista intreaga pe care trebuie sa o consulti. S-ar putea numi Biblia Calatorului. Iata despre ce este vorba:
Acte, formalitati, pregatiri importante:
·         pasaportul/cartea de identitate (cu grupa sanguina specificata);
·         viza;
·         vizita la medic/stomatolog;



Vara in zapada

Am ramas cu Richi, broasca si soriceii dansatori. Maria si Liliana au plecat la mare. Eu nu merg la mare din principiu, pentru ca dupa doua zile sunt plictisit de moarte. As merge la munte, mi-ar placea sa o duc pe Maria prin fel de fel de locuri. Dar la noi toate se fac dupa anumite reguli, scheme, proceduri si ce-or mai fi. Asadar, la munte se merge iarna, pentru ca atunci se schiaza.


O poveste a lui Saki

Fetita cea cuminte si lupul
Era o după-amiază fierbinte, atmosfera din vagon devenise sufocantă, iar trenul avea să se oprească de-abia peste o oră, la Templecombe. Pasagerii din compartiment erau: o fetiță mică, o fetiță și mai mică și un băiețel micuț. Mătușa care-i însoțea ocupa un loc într-un colț, iar în colțul de vizavi stătea un domn singur, străin de grupul lor. Oricum, putem afirma fără exagerare că micuții ocupau întregul compartiment. Atât mătușa, cât și copiii, vorbeau fără întrerupere, aducându-ți aminte de musca aceea insistentă și sâcâitoare care refuză să se lase descurajată. Cele mai multe remarci ale mătușii începeau cu ”Nu”, iar aproape toate replicile copiilor începeau cu ”De ce?”. Domnul singur nu rostea nimic cu voce tare.



marți, 16 august 2011

Ce vor broastele testoase

Am ajuns azi acasa si mi-am surprins broasca testoasa antrenandu-se. Cred ca vrea sa o puna pe Maria la incercare, provocand-o la intrecere. Ideea i-a venit, cu siguranta, de la paradoxul lui Zenon, cel in care se arata ca Ahile nu va putea ajunge niciodata din urma o broasca testoasa. 
Broasca mea e foarte inteligenta si o suspectez nu numai ca intelege ce vorbim noi, dar ca a invatat deja sa si citeasca. De mai multe ori am prins-o traversand niste carti lasate de Maria pe covor si sunt sigur ca le-a scanat. Dar iat-o cum se antreneaza:



O poveste monstruoasa a lui Ambroise Bierce

Ulei de caine
Numele meu este Boffer Bings. M-am născut din părinţi cinstiţi, într-una dintre condiţiile mai umile ale vieţii, tatăl meu fiind pro­ducător de ulei de câine iar mama avînd un mic studio aflat la umbra bisericii oraşului, unde dispunea de copiii nedoriţi. Din copilărie am fost învăţat să muncesc; nu numai că îl ajutam pe tata să-şi procure câini pentru cazanele lui, dar eram deseori pus de mama să car deşeurile rezultate din munca ei în studio. Pentru a-mi îndeplini datoriile am avut uneori nevoie de toată inteligenţa mea naturală căci toţi ofiţerii legii din vecinătate se opuneau afacerii mamei mele. Nu pentru că ar fi candidat din partea opoziţiei, iar problema nu a fost niciodată tratată ca având importanţă politică; pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Afacerea tatălui meu, de a produce ulei de câine, era, evident, mai puţin nepopulară, deşi proprietarii câinilor dispăruţi îl priveau uneori cu o suspiciune, care, într-o oarecare măsură, se reflecta asupra mea. Tatăl meu avea, ca parteneri secreţi, pe toţi medicii din oraş, care rareori scriau o reţetă lipsită de ceea ce le plăcea să numească Ol. can. Era într-adevăr cel mai valoros medicament descoperit vreodată de medicină. Dar majoritatea oamenilor ezită să facă sacrificii personale pentru cei aflaţi la nevoie, şi era evi­dent că multora dintre cei mai graşi câini din oraş li se interzisese să se joace cu mine - un fapt care îmi îndurera sensibilitatea tânără, ba chiar odată era cât pe ce să mă determine să mă fac pirat.



luni, 15 august 2011

Animalute la negru

Fiind azi 15 august, m-am dus sa-i cumpar cadou Mariei. Pentru ca stiam ca isi doreste niste soareci, am decis ca a sosit momentul sa ii primeasca. Asa ca am mers la un magazin de animalute. Acolo, o vanzatoare tanara si draguta, cu o privire inteligenta. Am intrebat-o daca are soareci dansatori si mi-a zis ca da. Am mers impreuna sa mi-i arate. Erau doi, dormeau intr-o cusca. Am intrebat-o cat costa un soricel si mi-a zis ca 40 de lei. Apoi, brusc, a inceput sa vorbeasca in soapta, conspirativ, atat de incet incat a trebuit sa ma aplec cu urechea spre ea. Mi-a zis ca soarecii aia au facut pui de curand si ca daca iau dintre micuti, mi-i da cu 25 de lei bucata. Wow! Iata, deci smecheria romaneasca in plina actiune. Iata cum se poate face un ban in plus la un magazin de animalute! Excelent, nu m-as fi gandit niciodata la asta!
Richi la primul contact cu soriceii dansatori.
Se vad niste stersaturi - le-am facut eu ca sa scot
niste etichete cu pretul
Problema era ca nu puteam sa platesc cu cardul, pentru ca plata se inregistreaza si atunci unde era ciubucul fetei cu ochi inteligenti? M-am scobit prin buzunare si am incropit 50 de lei, asa ca am luat la negru doi soricei dansatori. Restul - cusca, rumegusul, recipientul pentru apa, mancarea, le-am platit cu cardul.


Nasterea unui copil

Nasterea unui copil? O minune! Asa ar raspunde cei mai multi dintre noi daca ar fi intrebati ce inseamna nasterea. Dar exista si oameni care au cu totul alta perspectiva. Citez din cartea "Reglementarile privind clasificarea si codificarea cauzelor de boala si deces" a unui medic, pe nume Petru Muresan.
Se intelege prin "nasterea unui copil viu" expulzia sau extractia completa din corpul mamei, independent de durata gestatiei, a unui produs de conceptie care, dupa aceasta separare, respira sau manifesta un alt semn de viata, cum ar fi bataile inimii, pulsatia cordonului ombilical sau contractia efectiva a unui muschi supus actiunii voluntare, indiferent daca a fost taiat sau nu cordonul ombilical si daca placenta a ramas sau nu atasata: orice produs al unei astfel de nasteri este considerat "copil nascut viu".
Ar mai fi ceva de spus? Habar nu am. Ma gandesc insa la saracul Blaga si la celebrul lui vers: "eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Probabil ca asa ceva avea el in vedere: ingrozitoarea nimicire a oricarui fior de mister, a oricarei miscari sufletesti pe care o savarsesc definitiile oamenilor de stiinta.


Din povestile lui O. Henry(1)

O poveste stranie
In partea de nord a Austin-ului locuia odată o familie cinstită, cu numele de Smothers. Familia era compusă din John Smothers, soţia lui, el însuşi, fiica lor mică în vârstă de cinci ani şi părinţii ei, deci şase membri în cadrul populaţiei oraşului când se făcuse recensământul, dar în realitate, trei cu toţii.
Intr-o seară, după cină, fetiţa fu apucată de nişte crampe cumplite şi John Smothers se grăbi să meargă în oraş să cumpere un medicament.
Si dus a fost.



duminică, 14 august 2011

Piesa potrivita la momentul potrivit

Pe la 8 seara, am terminat berea. Avusesem niste doze de Stella Artois prin frigider si spre seara s-au terminat. Tot atunci s-au mai terminat si painea si untul si rosiile. Asa ca m-am dus la Profi.
E duminica seara, lumina pe strazi e ca si inexistenta aici, in zona unde locuiesc. Nu e nici macar luna plina. Intru la Profi, iau un cos. Ma invart aiurea, untul pe care-l caut lipseste din raft. Imi dau seama ca am nevoie si de niste usturoi, ma duc in zona legumelor, dar nu gasesc. Nu-i nimic, mai e si maine o zi. In acel moment aud o voce dinspre rafturile cu bere: "Spune, Carlsberg iti convine?"


O poveste a lui Ray Bradbury

BALAURUL
Vântul nopţii sufla în iarba scurtă a câmpului mlăştinos; nu se auzea nicio mişcare. În uriaşul ghioc orb al cerului nu mai zburase de ani de zile măcar o singură pasăre. Cu multă vreme în urmă câteva pietre se fărâmiţaseră şi se prefăcuseră în pulbere, imitând astfel viaţa. Acum, doar noaptea se mişca în sufletele celor doi oameni aplecaţi peste un foc singuratic, în pustietate: întunericul le pulsa încet în vine şi le ticăia în tâmple şi în încheieturi.

Ray Bradbury



sâmbătă, 13 august 2011

Repetenti la logica elementara

Exista un site numit incont.ro si care se prezinta ca fiind siteul economic al Stirilor ProTV. Toate bune si frumoase. Iata, insa, ce articol publica repetentii de acolo:



Alte trei povestiri de Slavomir Mrozek

Gaura din pod
Era odată un râu, iar pe fiecare dintre malurile sale - câte un orăşel. Cele două orăşele erau unite de un drum, care trecea peste un pod.
Într-o bună zi, în acel pod a apărut o gaură. Respectiva gaură trebuia astupată şi în această privinţă opinia publică a celor două orăşele era de acord. Insă a apărut controversa: cine avea s-o facă? Intrucât fiecare dintre orăşele se considera mai important decât celălalt, orăşelul de pe malul drept era de părere că drumul duce înainte de toate la el, deci orăşelul de pe malul stâng trebuie să astupe gaura, pentru că el ar trebui să ţină mai mult la această reparare. Orăselul de pe malul stâng pretindea că el este ţinta oricărei călătorii, aşadar repararea podului este în interesul orăşelului de pe malul drept.



Tortura cu catei

Maria mangaind un dulau
Dulaul, trist ca a plecat Maria











Cand ma gandesc ca sunt atatia indivizi care incep sa strige de groaza numai ce vad un catel amarat, cam cat Richi, imi vine sa le plang de mila. Pentru ca sunt terminati.  Nu mai au  niciun contact cu natura, cand ies la iarba verde le e frica de tantari, muste, libelule, greieri, rame, gargarite, nu pun mana pe frunze ca sa nu se intepe, zici ca sunt veniti din steaua Aldebaran. Ce i-as mai inchide eu intr-un padoc cu vreo zece catei jucausi, ca sa le treaca toate mofturile astea! Si apoi sa dea fuga la aia cu drepturile omului si sa le spuna ca i-am torturat cu ajutorul unor monstri cu limbi umede si cozi agitate.


vineri, 12 august 2011

O alta poveste a lui Borges

MORTUL
Ca un locuitor din suburbiile Buenos Aires-ului, un nimenea trist şi fără nici o virtute în afară de infatuarea curajului, să se piardă în pustiurile sălbatice de la frontiera Braziliei şi să ajungă căpitan de contrabandişti, pare, de la început, imposibil. Celor care înţeleg astfel lucrurile vreau să le istorisesc destinul lui Benjamin Otálora, despre care poate nu a mai rămas nici măcar o amintire în Balvanera, dar care a murit în legea sa, împuşcat la graniţa cu Rio Grande do Sul. Nu cunosc amănunte despre aventura sa; când le voi afla, va trebui să corectez paginile acestea. Până atunci, însă, scurta naraţiune care urmează poate fi folositoare.



O povestire a lui Borges

CARTEA DE NISIP
.. .thy rope of sands...
George Herbert (1593-1623)
Linia cuprinde un număr infinit de puncte; planul, un număr infinit de linii; volumul, un număr infinit de planuri; hipervolumul, un număr infinit de volume... Nu, hotărit lucru, nu acesta - more geometrico - este cel mai fericit mod de a-mi incepe relatarea A afirma veracitatea faptelor narate a ajuns să reprezinte, astăzi, convenţia oricărei povestiri fantastice; prezenta relatare este, insă, pe de-a intregul veridică.
Locuiesc singur, la etajul al patrulea al unei clădiri de pe strada Belgrano. Cu vreo citeva luni in urmă, intr-o seară, am auzit un ciocănit in uşă. Am deschis şi m-am găsit in faţa unui necunoscut Era un ins inalt, cu trăsături incerte. Sau poate că miopia mea le-a văzut astfel. Intreaga lui infăţişare dovedea o sărăcie plină de cuviinţă. Era imbrăcat in cenuşiu şi avea in mină o valiză cenuşie. Am inţeles indată că-i străin. La inceput l-am socotit bătrin; mi-am dat seama apoi că mă inşelase puţinul lui păr blond, aproape alb, de tip scandinav. In cursul convorbirii noastre, care a durat mai puţin de o oră, aveam să aflu că este din Orcade.



joi, 11 august 2011

Am dat lovitura!

Tocmai cand imi faceam planuri sa ma duc o tura in Kenya prin octombrie si ceream oferte de pe la agentii, iata ce frumoasa rezolvare divina a aparut: un mail (intrat, desigur, direct in folderul de trash), prin care sunt invitat sa devin print mostenitor si milionar in dolari americani:

Hello my dear,
Good day to you and how is everything? Honestly I am glad to write you this letter and I hope you will find it favourable to hear me out. My name is Esther Kipkalya Kones from Kenya, i am 24 years old and the daughter of the former Kenyan road minister late Dr Kipkalya Kones who died on Tuesday 10th June 2008 along the Cessna 210 plane crash which was heading to Kericho in a remote area called Kajonga in western Kenya as You can read more on the crash below:



No comment

Oameni moderni intr-o zi obisnuita

Oameni moderni intr-o zi de concediu



Ispitirea

Dupa cum se stie, crestinii au fost, sunt si vor fi intotdeauna ispititi de diavol. Ce inseamna asta? Prin diverse metode, diavolul incearca sa-i determine sa renunte la credinta in Dumnezeu si sa accepte sa devina oameni care pun pret pe cele lumesti. Insusi Cristos a fost ispitit, dupa cum se poate citi in Noul Testament. Iata pasajul (Matei, IV.1 - IV.11):
1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.



miercuri, 10 august 2011

Acum stiu!

Am descoperit chintesenta existentei noastre: niciun rahat nu poate fi inlocuit cu altul.


O marturisire

Imi plac pisicile. Asta e adevarul gol-goluţ: de cand ma ştiu am indragit felinele. Am avut, pana sa plec din Sinaia, zeci de pisici. Una dintre primele a fost Micio. Numele asta il avea de la bunica şi imi aduc aminte ca ma enerva foarte tare pentru ca nu avea niciun ţ şi niciun ş. Mi se parea foarte important ca numele unei pisici sa aiba accente ascuţite, ca sa şi-l poata recunoaste rapid. Cand a murit, am dus-o in padure si i-am facut un mormant in toata regula, cu cruce din doua crenguţe legate cu sarma, cu gard, poarta şi alee de acces facute din pietricele albe. Bineinţeles ca am plans de nu ma mai puteam opri. 



marți, 9 august 2011

Interlopul si brancardierul

Stirea zilei: un interlop a injunghiat un brancardier. Foarte rau. Brancardierii sunt niste tipi de treaba. Dupa cum ne spune ziarul Adevarul: Majoritatea brancardierilor ies la pensie din motive medicale, doborâţi de o muncă de Sisif: căratul pacienţilor în braţe sau pe targă. Toată ziua îşi îndoaie spinarea sub greutatea pacienţilor. Dar iata cum se vaicareste chiar unul dintre ei: "„Orice nou angajat trebuie să stea o lună de zile pe lângă unul sau doi brancardieri ca să înveţe meseria. 



Folclor maramuresean


Mult mă mir de cel ce tace.
Cu inima lui ce face?
Că eu şuier şi horesc
Şi numa nu nebunesc.
Dorul de la inimioară
Te face să horeşti iară.
Când de dor te chinuieşti
Musai ca să tot horeşti,
Ca să nu înebuneşti.


Oare ce zic Antenele din GB?

La Londra, un tip este batut si zace pe trotuar sangerand. Vine un alt tip si-l ajuta sa se ridice, apoi apare un al treilea, care-i ia ce avea prin rucsac si arunca in stanga si in dreapta. Daca n-ati vazut, uitati-va.
Dupa aia, ganditi-va ce ar fi fost la noi pe televiziuni daca scena respectiva ar fi fost filmata aici. Incepand cu Bogdan Chirieac, continuand cu Bulai, Snecher, Grecu, Badea, Ciuvica, Gadea etc si terminand cu Ponta si Antonescu, cu totii s-ar fi repezit sa foloseasca acest clip drept pretext pentru a sustine sus si tare ca asa ceva nu se poate decat in Romania, ca la asa o treaba ministrul de interne al oricarui stat civilizat si-ar fi depus demisia din minutul doi, ca aici s-a ajuns datorita execrabilei guvernari PDL si catastrofalei prestatii a lui Emil Boc si uite-asa, zile si nopti intregi. Spre comparatie, as fi tare curios sa vad cum comenteaza televiziunile din GB.



Vechituri

Se plang unii ca nu mai scapam odata de anumiti politicieni, pe care-i tot vedem la televizor de la Revolutie incoace. Asa e, ar trebui sa ne mai scapam odata de ei. Nu stiu cine nu se bucura acum ca nu-i mai vede pe alde Cosmanca, Hrebenciuc, Vacaroiu, Quintus, Rodica Stanoiu, Victor Babiuc si alte specimene. 
Nu la fel stau lucrurile cu oamenii de televiziune. Am dat din intamplare peste Emisiunea in Limba Maghiara, care se transmite nu mai stiu in ce zi pe unul din canalele publice. Ei bine, cine prezenta oare emisiunea? Aceeasi individa care o prezenta si pe vremea lui Horia, Closca si Crisan, o oarecare Magdolna Grosu.

Oare maghiarii nu s-au saturat sa o vada? Nu le-ar placea si lor ceva nou si proaspat? Sau te pomeni ca nu se uita nimeni la emisiunea aia si atunci oricum nu mai conteaza?


Visul s-a terminat

E o moda sa fii optimist, increzator, si sa o spui raspicat. Daca esti om politic mai ales, trebuie sa faci asta cu fiecare prilej. Nu stiu cine gusta asa ceva, dar mie mi se pare o tampenie uriasa. 
Sa ne uitam la Obama, tipul care conduce lumea doar pentru ca l-a facut mama-sa negru si a avut norocul sa traiasca in America, in vremea dictaturii lui political correctness. Ce declara el, subliniindu-si spusele cu o gesticulatie ca a personajelor de desene animate? "Indiferent ce spun unele agentii, Statele Unite au fost si vor fi mereu o tara cu rating maxim". I-auzi braul! Adica poate sa vina si mama crizei, sa dispara si dolarul, agentiile de rating sa fie desfiintate prin lege si staff-urile lor condamnate la ocna, SUA vor fi tot in frunte. Poate cineva normal la cap sa creada asa ceva? Sau astea sunt imbarbatari pentru idioti, pentru aia care casca gurile la ce croncane politicienii si cred orice li se spune? Tot Obama, dupa ce talibanii au doborat un elicopter in care se aflau vreo 30 de americani: "SUA vor reusi in Afganistan". Hai ca asta e prea de tot! Rusii au reusit vreo noua ani, din 1979 cand au cotropit Afganistanul si pana in 1988, cand s-au retras. Din 2001 si pana in prezent, cei care reusesc sunt americanii. Ei merg inainte, victoriosi si vor invinge, chiar daca asta se va intampla peste 180 de ani.
Sincer sa fiu, cred ca americanii ar cam trebui sa recunoasca un lucru evident: au luat teapa cu Obama. America e down, s-a terminat cu visul lor. Si nu stiu cum sa spun, dar parca nu-mi pare rau.


După mine!