luni, 8 august 2011

Singuratatea absoluta

CAT DE DEPARTE SUNT TOATE!
Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colţ îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuieşte zgomotul şi complicaţiile acestei lumi să nu mai aibă niciun ecou? Am renunţa atunci la cultură şi la ambiţii, am pierde totul şi n-am câştiga nimic. Dar ce să câştigi în lumea aceasta? Sunt unii pentru care orice câştig n-are nicio importanţă, care sunt iremediabil nefericiţi şi singuri. Suntem toţi atât de închişi unul altuia! Si dacă am fi atât de deschişi încât să primim totul de la celălalt sau să-i citim în suflet până în adâncuri, cu cât i-am lumina destinul? Suntem atât de singuri în viaţă, încât te întrebi dacă singurătatea agoniei nu este un simbol al existenţei umane. Este un semn de mare deficienţă în voinţa de a trăi şi a muri în societate. Mai pot exista mângâieri în momentele din urmă? De o mie de ori este mai preferabil să mori undeva singur şi părăsit, când nevăzându-te nimeni poţi să te stingi fără teatru şi poză. Mi-e scârbă de oamenii care în agonie se stăpânesc şi îşi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sunt arzătoare decât în singurătate. Toţi aceia care se vor înconjuraţi în agonie de prieteni o fac dintr-o frică şi dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale. Ei vor să-şi uite, în momentul capital, de moarte. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu încuie uşa ca să suporte senzaţiile acelea nebune cu o luciditate şi o teamă dincolo de orice limită?
Suntem atât de separaţi de toate! Si tot ceea ce este, nu e inaccesibil? Moartea cea mai adâncă şi mai organică este moartea din singurătate, când însăşi lumina este un principiu de moarte. În astfel de momente eşti separat de viaţă, de iubire, de zîmbete, de prieteni şi chiar de moarte. Si te întrebi, paradoxal, dacă mai există altceva decât neantul lumii şi al tău.
Emil Cioran - Pe culmile disperării


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!