luni, 31 octombrie 2011

Muntele. Partea a patra.

Acest colţ l-am botezat al muzicii, fiindcă acolo se schimbă cîntecul apelor; cînd urci la deal, cel frumos şi simfonic al Ialomiţei se potoleşte şi în vîlcel se aude numai doina izvorului, care curge din luminişul  schitului nou; iar cînd cobori la vale melodia dulce a acestui izvor se contopeşte deodată cu armonia puternică a rîului.
BUCURA DUMBRAVA

Ne găseam aşadar într-o originală cameră de muzică, subterană, în care era instalat un xilofon de stalactite. Amicul meu, care este un mare meloman, se grăbi să tapeze „Kleine Nachtmusik”al lui Mozart. Sînt convins că această capodoperă a literaturii muzicale n-a mai fost executată niciodată, de nimeni, pe un xilofon de stalactite, într-o grotă subterană, care nu cunoscuse pînă atunci nici măcar vibrarea discretă a celor mai slabe raze de lumină.
IANOS XANTUS



De ce acum?

Asta e un post pentru toti cretinii care fac teoria conspiratiei de fiecare data cand se intampla cate ceva neobisnuit in Romania. Acesti cretini au speculat in cel mai mizerabil si mai josnic mod accidentul provocat de Serban Huidu, soldat cu moartea a trei persoane. Ca a mai avut candva un eveniment in aceeasi zona, ca nu era complet restabilit dupa operatia de la Viena, ca asa ii trebuie dupa ce s-a luat de toata lumea la Cronica Carcotasilor, ca totul va fi musamalizat pentru ca socrul lui Huidu e senator PDL si cate si mai cate. Prin manastiri deja se aud avertismente de genul "vezi să n-o păţeşti ca Huidu", diverse maimute siliconate s-au exprimat in stilul lor agramat pe tema in cauza si deja nu mai pot sa scriu despre asta ca mi se face greata. Cretinii care se ocupa cu asa ceva, sunt dintre cei care pun mereu intrebari inteligente de genul: "de ce acum?" si apoi dau raspunsuri geniale de genul: "ca sa se abata atentia de la". Si uite-asa, cu cretini din astia, fac anumite televiziuni rating.
Vreau sa vin in sprijinul acestor cretini si sa le dau o informatie beton: intr-un accident produs azi noapte in Ungaria, un microbuz cu romani a fost spulberat de un tir si 14 oameni au murit (Dumnezeu sa-i odihneasca). Ei bine, asta s-a intamplat, fara doar si poate, ca sa se abata atentia de la accidentul lui Huidu. Acum hai, la treaba cretinilor, umpleti ecranele si ziceti cum e cu conspiratia asta noua, vedeti ce unchi de gradul opt are soferul asasin al TIR-ului prin UNPR si umpleti-ne casele cu razele inteligentei voastre analitice.


Furtul de curent

În ultimele două săptămâni, trei persoane diferite mi-au spus acelaşi lucru, în trei feluri diferite. Prima e o fostă elevă din Sinaia, pe numele ei Cristina, pe care nu am mai văzut-o de peste zece ani în carne şi oase şi cu care am discutat o vreme pe net. Deunăzi, a comentat pe Facebook aşa: "va trebui să faceţi şi un psiho, cred că cel vechi e expirat." Adică trebuie să mă caut, nu de alta, dar aşa e mai bine. A doua persoană este Bunicul Pol, amicul meu cu casa de la Brebu. Discutam cu el acolo, în mod plăcut, după care am spus ceva - din păcate nu mai reţin ce - şi el a zis: "sper că îţi dai seama că eşti dus cu capul". Eu am zis "evident" şi am discutat mai departe. A doua zi, iar am spus ceva şi el a repetat constatarea respectivă. A treia persoană este Adina, veche cunoştinţă şi amică din Sinaia, care acum stă cu părinţii ei în Dărmănești, cu care m-am reîntâlnit anul asta şi cu care am mers pe la schitul din Berzunți, la Părintele Isaiia. Discutând cu ea pe Mess-ul lui Yahoo, am avut următorul schimb de idei: Adina: am impresia că tu ai cam început să furi curent; Eu: ce înseamnă asta? Adina: adică ai luat-o razna.
Acum stau şi mă întreb ce concluzie să trag. Să merg pe varianta că sunt beat şi trebuie să mă culc, sau să ignor aceste mesaje? Eu unul fac altceva: mă simt extrem de bine că mi se spun lucrurile astea şi sper ca ele să reprezinte adevărul. Sincer!  



duminică, 30 octombrie 2011

Statusuri 1

Daca nu stiati, in caz ca discutati pe mess cu diverse persoane si vreti sa afisati tot felul de chestii interesante la status, se gasesc pe net niste liste utile, care va pot ajuta sa inserati statusul potrivit, fara sa mai trebuiasca sa va puneti la contributie neuronii. Iata o prima mostra:
Statusuri de dragoste - love
01. Acela care nu se iubeste pe sine insusi nu stapaneste nimic pe lumea asta
02. Acum cand te iubesc, te rog nu spune NU, doar pentru tine mai traiesc. Te rog iubeste-ma si tu !
03. Ai aparut ca un abur si de atunci imi insotesti pasii precum aerul, nu am uitat primul sarut, inca ii mai simt amprenta lui.   



O vorbă tembelă

Ştie toată lumea celebrul îndemn: "când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă". În opinia mea, e vorba despre una dintre cele mai tembele găselniţe din câte au existat vreodată pe linie de "înţelepciune". Să explic de ce. Dacă vorba asta s-ar aplica exclusiv pentru starea de ebrietate, ar fi destul de OK. Numai că ea se foloseşte în fel de fel de situaţii în care un tip are altă părere decât alţi doi sau mai mulţi. Cu alte cuvinte, ar trebui ca un om, de îndată ce crede că - vorba lui Costică - "ceva este cumva" şi vin doi indivizi să îi spună că nu e aşa, ar trebui să plece capul în pământ şi să zică: "OK, mă dau bătut, e cum ziceţi voi". Ia să ne imaginăm că un Galileo, declarat eretic de către Inchiziţie pentru că a pretins că Pământul se mişcă în jurul Soarelui şi nu invers, ar fi renunţat la ideea asta şi ar fi scris noi cărţi, în care să susţină ce dorea Biserica. Noroc că el nu a ţinut seama de îndemnul despre care zic eu aici şi s-a rezumat doar la a retracta de ochii Inchiziţiei teoria heliocentrică, dar a murmurat în barbă, în timp ce semna hârtia: "e pur şi muove!"
Eu, dacă văd doi tipi că vin să-mi spună "eşti beat", mă gândesc mai degrabă că e vorba de o măgărie pusă la cale de vreunul dintre în-amicii mei, sau, în cel mai bun caz, de o farsă.
PS Aproape opt milioane de români (42%) cred că Soarele se mişcă în jurul Pământului...


Carambolul pe gat

Cand am scris de biliard si de kegle, nu m-am gandit ca poate unii vor intelege ca e vorba de snooker si se vor mira: ce naiba sunt alea kegle? Ei bine, in vremea aia se juca biliard pe o masa fara buzunare. Fiecare jucator avea bila lui si exista si o a treia, rosie, numita carambol. In mijlocul mesei se puneau cinci bete, pe care noi le numeam kegle si fiecare valora cate doua puncte. Scopul era sa darami cat mai multe kegle si sa lovesti si carambolul - care valora si el patru puncte.Dar nu puteai sa le darami oricum, ci numai cu bila adversarului, pe care, de multe ori, nu o vedeai direct, pentru ca era ascunsa in spatele keglelor. In astfel de situatii, trebuia sa o gasesti lovind marginea mesei si calculand unghiul dupa care se va duce bila ca sa-si atinga tinta. Era ceva interesant, unii loveau inclusiv la 5 mante, ceea ce era deosebit de spectaculos.
Kegle



sâmbătă, 29 octombrie 2011

Ce p...la mea

Cred ca aveam vreo 15 ani si eram un furios. Asa, cam cum se vede in filmele englezesti de genul lui "Trainspotting". Jucam biliard la disco-barul din Furnica si ma credeam cel putin campion mondial. De fapt, luam bataie, dar mai castigam si eu din cand in cand. N-am ce sa mai comentez acum. Regula, acolo, era ca daca aveai chef de joc, trebuia sa cumperi o ora, doua sau cate aveai tu nevoie. Te duceai la tejghea, ii dadeai banii barmanului, el iti dadea tacul, bilele si keglele si apoi te duceai sa joci. Si jucai asa, dupa buget, pana te plictiseai. Cand aparea cate unu' doritor sa joace, se ducea la bar si intreba: "pana la cat are Baz?" I se zicea: "pana la 6". OK, daca-i convenea, lua el de la 6, daca nu, se carabanea in alta parte.



O ora in plus

In noaptea asta se schimba ora! La 4 dimineata, ne sculam, ne uitam la ceas, il dam inapoi pana arata ora 3 si ne culcam la loc. Asadar, prindem o ora de somn in plus. Foarte frumos, alteori pierdem o ora.
Actiunea asta pe care o exercitam noi asupra timpului, prin lege, poate da nastere la multe intamplari ciudate. Ma gandeam cum ar fi sa existe un testament in care sa scrie ca in data de 25.03.2012, la ora 3:00, eu devin mostenitorul unei averi de un milion de lire sterline. Clauza e ca nu pot ridica banii decat intre 3 si 3:30 si daca nu am facut asta, adios bani. Dar vezi ca la data aia, la ora 3:00, ceasul sare brusc la ora 4:00. Executorul se uita la ceas si constata ca m-am prezentat la 4 si un minut, asadar nu-mi mai da nimic, imi anuleaza testamentul, eu il strang de gat, ajung la puscarie etc.
Pentru cei care vor sa faca testamente, iata o lista a schimbarilor de ora pana in 2020. 



Muntele. Partea a treia

Brazii suri şi neclintiţi, cu trunchiuri netede şi goale se ridicau încremeniţi şi drepţi pînă la înălţimi ameţitoare; iar din bolta ciuruită de umbra neagră-verde, alcătuită din crengile îmbrăţişate sus de tot, ca prin o sită deasă, se cerneau în liniştea largă a pădurilor picături de cer albastru şi fulgi nestatornici de lumină aurie cădeau peste mine de pretutindeni...
CALISTRAT HOGAŞ

Munţii uriaşi înalţă în aer piscuri învăluite în troiene sclipitoare, iar la poale poartă gheţari măreţi, ce umplu văile cu masele lor străvezii şi pătrund în mare cu frunţi prăpăstioase brăzdate de albastru.
EMIL RACOVIŢĂ




Vederi din ocol

Poze facute saptamana trecuta, la intoarcerea din Brebu. Daca vreti sa va destindeti in acest peisaj mirific, la acest neasemuit popas turistic, poftiti, nu mai stati pe ganduri!




Catina

Azi m-am ocupat de catina. Pentru orice copil, incepand cu varsta de 5-6 ani, recomand aceasta reteta. Maria, initial, racea de trei ori pe an, in forme destul de grave. Cum am inceput sa-i dau catina, gata, nu mai raceste. Anul trecut nu i-am dat si acum a racit din nou, asa ca m-am simtit vinovat, am luat repede catina si m-am pus pe treaba.



O poezie a filosofului exilat, proletarul romantic Gheorghe Pamatuf

Elegie paradisiaca
Când mi te laşi, alinător, pe coasta
Din care-n vremi te scoase Dumnezeu,
Mai ruptă te presimt, de ce-i al meu
Decât în ziua-ntâi pe vremea asta.

Mai ştii când rătăceam sub Carul Mare
Prin stele ce te gândilă-n călcâi
Iar eu lucid şi temător de soare
Îţi dăruiam umbrela cea dintâi



Setea fără alinare

Pe vremea când funcţiona încă Cenaclul lui Păunescu, exista o trupa de două fete care se numea Ecoul. Şi cântau ele o piesă pe următoarele versuri:
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare


Mintea copiilor

Am mai scris pe blog despre prietenul meu din copilarie Nicu, pe care-l porecleam Buric.

Omul asta a trecut prin atatea intamplari, incat ar fi putut lansa o carte de mare succes. Cu timpul, o sa scriu mult mai multe despre el si despre felul in care am "colaborat" la diverse aventuri. Acum insa, vreau sa scriu ceva care este de-a dreptul uimitor. De ani si ani, Nicu Buric a devenit Nae. Asa il stie lumea prin Sinaia, asa o sa-i spun si eu. Are un punct - sau cum s-o numi - de schimb valutar. Sta acolo 8 ore pe zi si, cat nu are clienti, trebuie sa faca ceva. Drept pentru care si-a tras internet si il foloseste. Problema e CUM il foloseste.


vineri, 28 octombrie 2011

O poezie a lui Geo Dumitrescu

Libertatea de a trage cu pusca

În groapa neagra, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmati, îsi ascultau propriile soapte —
toti erau murdari, slabi, si patetici ca în Shakespeare,
îsi numarau gloantele si zilele si nadajduiau
un atac peste noapte.





Boala geniului

Au aparut, in sfarsit si povesti adevarate cu Steve Jobs, din care imaginea lui iese destul de sifonata. Nici nu ma asteptam sa fi fost altfel decat un om plin de ciudatenii. Asa sunt toti cei care sufera de boala geniului. 
Cat a fost la conducerea Apple, Jobs se comporta ca un vataf cu cei din management: urla la ei, ii jignea, ii presa uneori 7 zile din 7, inclusiv noaptea. Multi dintre angajatii Apple si-au dat demisia in fata presiunii puse de Jobs; multi au fost dati afara. Cu toate acestea, destui au fost mai motivati si inspirati.
Isi batea la cap angajatii pentru un singur frame dintr-o productie publicitara, pana cand totul iesea cum isi imagina el. Obosit de boala, le cerea uneori medicilor cinci modele de masti de oxigen pentru a le testa, inainte de a le folosi. A asteptat aproape un an pentru a se opera, permitand tumorii sa se raspandeasca. A facut asta deoarece a considerat ca trupul sau nu era pregatit “sa fie violat” de operatie. S-a incapatanat sa manance fructe si sa tina diete atunci cand doctorii ii spuneau sa manance mai multe proteine.
Ei bine, eu nu stiu de ce face un om toate astea, ce-l mana in lupta, cum s-ar zice. 



joi, 27 octombrie 2011

Un rondel al lui Macedonski

Rondelul lucrurilor 

Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau matase,
Prin grai aproape omenesc.

Tu le crezi moarte, si traiesc
Imprastiate-n orice case.
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase.

Si cate nu-ti mai povestesc
In pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ti uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.
Oh! lucrurile cum vorbesc.


Nume lungi

Nu stiu o absurditate mai mare decat sa dai unor localitati nume lungi de persoane. Treceam intr-o zi prin comuna Constantin Daicoviciu. Ce aiureala...Nu puteau sa-i spuna simplu Daicovici? Ma gandesc la arabi. Cum ar fi sa dea ei unei localitati numele Al Biruni Abu Raihan Mohamen ibn-Ahmed? Dar, mai ales, cum ar fi sa te intrebe cineva: "unde te duci?" si tu sa-i raspunzi: "ma duc la Al Biruni Abu Raihan Mohamen ibn-Ahmed"? N-ar fi absurd rau de tot?


Pierderea unui prieten

In ultimii ani de sedere la Sinaia, am avut un prieten foarte bun. N-o sa-i dau numele, exact in virtutea acelei prietenii, pierdute intre timp, dar care a existat cu adevarat, cel putin in sufletul meu. Ne-am ajutat reciproc in diverse situatii, dar, mai mult, el a fost unul dintre acei oameni cu care am putut sta de vorba, la un pahar cu vin, despre toate problemele mele, ale lui sau ale omenirii. 
Dupa ce am plecat, am ramas prieteni, ne-am vazut in fiecare an, cand avea el drum aici, cand mergeam eu la Sinaia si asta imi dadea un sentiment de incredere, ma facea sa suport mai usor diversele lovituri ale vietii de aici, din exilul auto-impus. Cand eram complet singur, doar cu Maria care ma iubea precum numai copiii stiu sa o faca, ma intaream cu siguranta acelei prietenii. Simteam ca orice mi s-ar intampla, va fi cineva care sa imi stea alaturi si sa-mi dea putere. Si asta nu era putin lucru.
Apoi au venit alegerile, cu infruntarea Basescu - Geoana. Eu am fost pro-Basescu, el a fost pro-Geoana. Si, in seara si noaptea celebrei rasturnari, am avut cu prietenul meu un schimb de mesaje:



marți, 25 octombrie 2011

O fabula

Gâsca si calul
O gâscă ocupată cu ciugulitul ierbii de pe izlaz s-a simţit jignită de calul care păşea alături şi, cu şuieratul ei sâsâit, i s-a adresat astfel: „Nu încape îndoială că eu sunt un animal mai nobil şi mai desăvârşit decât tine, pentru că tot ceea ce eşti şi tot ceea ce faci tu se limitează la un singur element. Eu pot să merg pe pământ, la fel de bine ca şi tine, dar pe lângă asta, am aripi cu care mă ridic în văzduh, iar atunci când vreau, pot să înot în bălţi şi în lacuri, ca să mă răcoresc în apă. Mă bucur de puterile deosebite între ele, ale păsării, peştelui şi patrupedului”. 



Discursul regelui in parlament

Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Sunt mai bine de saizeci de ani de cand m-am adresat ultima oara natiunii romane de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie si cu speranta invitatia reprezentantilor legitimi ai poporului.
Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertatile noastre, in toate razboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru.
Ultimii douazeci de ani au adus democratie, libertati si un inceput de prosperitate. Oamenii calatoresc, isi implinesc visele si incearca sa-si consolideze familia si viata, spre binele generatiilor viitoare. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii.



Omul-zeu

Am o cunoştinţă care s-a lăsat de fumat acum mai bine de zece ani. Carevasăzică, are mai mult decât mine, care m-am lăsat acum nouă ani şi ceva. Oamenii care s-au lăsat de fumat, povestesc din când în când felul în care au făcut-o. Momentele astea apar de obicei atunci când o a treia persoană încearcă să se lase şi relatează chinurile prin care trece. Lăsatul de fumat presupune două etape: luarea deciziei şi trecerea la fapte. Ei bine, cunoştinţa asta a mea relata felul în care s-a hotărât să se lase de fumat. Şi spunea că într-o zi, a avut următoarea revelaţie: "cum adică, eu, care am hotărât că niciodată în viaţa mea nu o să mă las dominat de vreo altă persoană, să mă las dominat de tutun?!?!?!?!?" Şi în acel moment a luat decizia, după care a trecut la etapa a doua, care e altă mâncare de pește.


luni, 24 octombrie 2011

O poveste fara morala

Basescu, Ponta si Antonescu se afla pe un vapor. Basescu e capitanul, Ponta e secundul, Antonescu e marinar simplu. Cei trei au de impartit un milion de euro si ideea e ca fiecare dintre ei doreste sa se aleaga cu cat mai multi bani. Impartirea se face dupa urmatoarea regula: Basescu propune, ceilalti doi voteaza si, daca propunerea este respinsa, Basescu este aruncat peste bord. In acest caz, banii se duc la Ponta si el trebuie sa-i imparta cu Antonescu, dar dupa aceeasi regula. 



O isprava a lui Don Quijote


Despre ceea ce i s-a întîmplat cavalerului nostru după plecarea de la han
Se crăpa de ziuă cînd Don Quijote plecă de la han, voios nevoie mare, mulţumit cum nu se mai poate şi pînă într-atît de tulburat că se vedea armat cavaler, încît fericirea îi da ghes să gonească în galop, cît o ţineau pe mîrţoagă chingile. Dar amintindu-şi sfaturile gazdei în privinţa lucrurilor atît de trebuincioase pe care era nevoie să le aibă cu el, mai cu seamă banii şi rufăria, hotărî să se întoarcă acasă şi să-şi ia de toate, ba şi un scutier pe deasupra, făcîndu-şi socoteala să-l tocmească pe unul din plugarii cu care se învecina, om sărman şi împovărat de copii, dar cît se poate de nimerit pentru slujba de scutier al unui cavaler. Cu acest gînd îl îndrumă către satul lui pe Rocinante, care, simţind că se apropie de iesle, începu să depene din picioare cu atîta foc, încît părea că nici nu mai atinge pămîntul cu copita. Nu bătuse mult drum, cînd deodată i se păru că aude, venind din dreapta, din desişul unei păduri, nişte ţipete ascuţite ca de făptură ce se văicăreşte şi nici n-apucă să le-audă bine că şi rosti:


Impingătorul de mașinării

Azi, în supermarket, împingeam coşul ca de obicei, când aproape să mă ciocnesc cu unul care împingea o mașinărie din alea care curăță podelele. În aşa fel s-a produs întâlnirea, încât nu era altă posibilitate decât ca unul dintre noi să se dea vreun metru într-o parte. Iată cum apar dilemele. El, ca om al muncii care îşi făcea treaba, era convins că eu trebuie să mă dau la o parte. Eu, client care urma să-şi lase banii acolo (parte din ei urmând să între în buzunarul împingătorului de mașinării), aveam convingerea că el trebuie să se dea la o parte. Mi-am adus aminte, în frântura aia de secundă cât am stat şi ne-am înfruntat din priviri, de povestea cu puntea şi cu "cel mai deştept cedează", dar mi-am dat seama că nu se potriveşte în cazul împingătorilor din supermarketuri, pentru că oricine intră acolo cu cardul plin de bani se presupune, în fucking zilele noastre, că e mai deştept decât împingătorul de mașinării. Chiar nu ştiam ce să fac, când mi-am dat seama că încep să judec şi eu strâmb, înghiţind pe nemestecate lozincile alea de doi lei, de tipul "clientul nostru - stăpânul nostru". Nu mai vreau să accept să trăiesc după regulile mizerabile care spun că dacă eu am mai mulţi bani decât tine, trebuie să trec în faţa ta peste tot. Simplu. Aşa că m-am dat frumos la o parte, împingătorul şi-a împins mașinăria ducându-se în lumea lui, eu mi-am împins coşul către lumea vinurilor seci şi demiseci şi asta a fost tot.


O parodie a lui Mircea Micu

Iubito, ieri m-am impuscat
cu un pistol din lemn de soc,
dar n-am murit, e minunat,
nu doare absolut deloc!

Cazand pe spate ca un leu
m-am cam lovit langa bazin
c-a ras de mine Dumnezeu
rostind de patru ori: Amin!

Privindu-l cum radea nauc
stand pe un nor cu mult comfort,
am vrut de barba sa-l apuc,
sa vada dansul ca nu-s mort.

Dar l-am lasat si cam soldiu
am apucat-o spre Feleac
la un bufet cu mult rachiu
gestionat de domnul drac.

Iubito, ieri m-am impuscat
vroind sa crap distins si lent,
dar asta nu s-a intamplat
fiind din firea mea: atent.

Poezia parodiata se numeste "Sfidare" si ii apartine poetului Petre Bucsa. Cine vrea, s-o caute si s-o citeasca. Eu n-am niciun chef.


Iftode

Chiar dacă unora le poate părea neverosimil, există oameni care se numesc Iftode. Sigur, cei care cunosc vreun (vreo) Iftode, vor sări ca arşi: "neverosimil e să existe tipi pe care-i cheamă Baz". De acord cu ei. Însă problema nu e asta. Problema e că acum două zile, mergând eu singur cu maşina, am simţit necesitatea imperioasă de a striga acest nume. I-am povestit cuiva treaba asta şi mi-a zis că nu sunt sănătos la cap. De acord şi cu acela. Numai că lucrurile nu sunt chiar simple. Necesitatea de a striga un nume (mai puţin contează că e vorba de Iftode), mi-a amintit un moment foarte interesant al vieţii mele de tânăr profesor la Sinaia.


duminică, 23 octombrie 2011

O invatatura a lui Osho: ultima parte

Cum ar putea sa creasca dragostea?
Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti. Iar al treilea lucru este urmatorul. In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista niciun alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea. Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticenta: chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau: in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru.



Muntele. Partea a doua.

Schiul... Căderea, zborul, şocul. E ameţitor. Nimic în lume, nici vinul, nici muzica, nici iubirea, nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce atîta lumină.
MIHAIL SEBASTIAN

Drumeţia cere răbdare, convingere, hotărîre, pasiune... Noi nu batem recorduri. Căutăm sănătate şi frumuseţe, aer şi privelişti, lumină şi libertate.
DUMITRU ALMAŞ

Nicio împrejurare nu e mai prielnică convorbirilor prietenoase sau împrietenirii prin vorbe nemeşteşugite şi sincere, ca un drum lung de munte.
BUCURA DUMBRAVA




Exagerarile Bisericii: Porunca II

Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 
A DouaPorunca: Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti...
Inconstienti incalcand A Doua Porunca



Fantome la Brebu



sâmbătă, 22 octombrie 2011

O cina

Ce poti face la Brebu intr-o dupa-amiaza cu ceata si cu momente de ploaie marunta? Poti, de exemplu, sa citesti despre Steve Jobs. Eu am incercat si mi s-a parut ca am facut o alegere buna. Am deschis la intamplare cartea si am dat peste urmatorul pasaj:
"Cina organizata de Sony s-a desfasurat la un restaurant atat de exclusivist, incat nu exista decat o singura masa, servirea mesei aici fiind un privilegiu care se transmite din generatie in generatie...insa cu un amendament: nu exista nicio garantie ca fiul va fi acceptat dupa moartea tatalui.
In seara respectiva am fost serviti, printre altele, cu peste-arici. Dupa cum probabil stiti, daca nu este preparat cu mare grija de catre cineva cu adevarat priceput, pestele-arici este otravitor, fiind considerat cea mai otravitoare a doua vertebrata din lume".
Nu stiu ce as mai putea comenta. Marturisesc ca am ramas oarecum cu gura cascata, chiar daca imi inchipuiam ca nu prea mai are ce sa ma mire.




Insist: ce este dragostea?

Am auzit de un barbat care a ramas holtei toata viata pentru ca o cauta pe femeia perfecta. La varsta de saptezeci de ani, cineva l-a intrebat: Ai calatorit foarte mult, ai cautat de la New York in Katmandu, din Katmandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut sa gasesti femeia perfecta? Nici macar una? Batranul s-a intristat profund. A spus: Ba da, o data am gasit-o. Intr-o zi, candva, demult, am dat peste o femeie perfecta. Curiosul l-a intrebat mai departe: Si ce s-a intamplat? De ce nu te-ai casatorit? Trist, batranul i-a spus: Pentru ce? Ea il cauta pe barbatul perfect.



Maruntisuri si delicii de la Brebu




Ceata si focul

Cu Maria la Brebu Nou. Am ajuns aseara dupa un drum de patru ore. Am prins o ceata atat de deasa, incat la un moment dat nu am mai vazut drumul. Am scapat cu bine, dupa cum se vede. Maria a stat cumva ca pe ace, am simtit-o. Imi punea mereu intrebari despre fiintele padurii, am tot discutat despre ce ar face ea daca ar trebui sa ramana peste noapte acolo. Mi-a cerut chiar sa sting luminile complet, ceea ce am si facut (dupa ce am oprit masina, evident) si dupa numai cateva secunde a strigat "aprinde luminile, tata!".
Soba lui Pol



vineri, 21 octombrie 2011

La sat cu iPadul

Plec cu Maria la Brebu Nou, unde am mai fost cand cu festivalul de la Garana. Chiar daca ploua, chiar daca e ceva mai frig, ma bucur ca in sfarsit Maria merge in natura. Sigur ca isi ia acolo iPadul si iPhone-ul, ca sa arda o iJoaca maxima, dar o sa am eu grija sa o scot din casa.
Bineinteles ca si eu o sa-mi iau laptopul, ca sa pot citi mails si sa pot scrie pe blog. Nu mai pot sa nu scriu pe blog, mi se pare cea mai buna inventie din ultimele 800 de milioane de ani. Nu trebuie sa car cu mine creioane, topuri de hartie, sa scriu seara la opait apoi sa trimit cu posta, in plic, ceea ce am scris, sa ajunga la destinatari dupa saptamani intregi, apoi sa primesc raspuns dupa alte saptamani si tot asa. Pai cat am scris eu pe acest blog, daca era sa pun pe hartie si sa trimit cu posta, as fi murit de batranete si nu as fi trimis nici macar un sfert.
Asa ca ma gandesc ca asta ar fi solutia optima pentru cei ca mine, nostalgici ai traiului bucolic si totodata consumatori de tehnologie moderna: la sat, cu iPadul.


Un ras prostesc

Mi-a ajuns si mie in mail un articol al Capcaunului Cumsecade Plesu, intitulat de catre autor "Românul pravoslavnic". Cei care i-au dat drumul sa circule i-au spus altfel: "Cine a scris Biblia?" De ce? Simplu, titlul original face pe oricine sa trimita mailul direct in bulk. Cand vine vorba, insa, de misterele Bibliei, mai toata lumea deschide mesajul. OK, am citit si eu articolul si ma grabesc sa il reproduc, apoi sa-l desfiintez:




Dictatorii

In sfarsit a fost prins si executat Muammar al Gaddafi. Tavalugul nu se opreste. Acum, dupa ce respectivul a murit, pot spune cu mana pe inima ca eu, unul, il respect pentru felul in care si-a terminat cariera de dictator. Si pe el si pe Saddam si pe Mubarak si pe Ceausescu. Si pe oricare altul care a tinut-o pe-a lui pana la capat.
Gaddafi mort de tot



O invatatura a lui Osho: Partea II

S-ar parea ca nici macar  Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: sa faceti asta si sa nu faceti asta. A inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. Sa nu mancati fructele din pomul acesta. Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios, incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai.




Un triunghi simbolist

La inceputul secolului trecut, a existat un "triunghi amoros" celebru, format din St.O. Iosif, Dimitrie Anghel si Natalia Negru. Toti trei poeti, toti trei simbolisti. Povestea lor este deosebit de impresionanta. Natalia si Iosif s-au casatorit si au avut o fetita, Corina (nascuta pe 20 august - ca si mine de altfel). Iosif l-a adus in casa pe bunul sau prieten Dimitrie Anghel (supranumit poetul florilor), care s-a indragostit de Natalia. Pana la urma, Natalia si Iosif au divortat, iar ea s-a recasatorit, in 2011, cu Anghel. Distrus, Iosif a murit pe un pat de spital, in 2013.
Natalia Negru cu Corina



O poezie a lui Dimitrie Anghel

Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,
Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu
Și-ascunde-ți bucuria ori durerea,

Să te presimt abia, să nu te știu,
Abia să te presimt ca pe-un parfum
De floare scuturată timpuriu...
Dimitrie Anghel si Natalia Negru


joi, 20 octombrie 2011

Brevetul

Am gasit o metoda de a imi pierde viata incercand sa le fac un mare bine romanilor. Simplu si genial: voi solicita brevet de inventie pentru un mic aparat, asemanator cu un uscator de par - dar nu forma conteaza - si care iti poate spune pe loc, doar analizand o bucatica minuscula, care este compozitia unui salam, a unui carnat, a unui polonez etc. Nu e greu de realizat, dar sigur ca nimeni nu are interes ca el sa existe.
De indata ce voi solicita brevetul, el va fi bine dosit, cei in cauza (producatorii) vor fi informati, rachetii vor veni dupa mine si in maximum o saptamana voi fi ingropat cu popa si cai mascati. Numai ca eu, inainte de a solicita brevetul voi instiinta toata presa, diverse asociatii, organisme etc. N-are-a face, tot mort o sa fiu si inventia mea tot nu o sa ajunga in magazine. Dar o sa devin un al doilea Nikola Tesla, despre care se zice ca ar fi romanul Nicolae Teslaru.


Recensamantul

Azi a inceput recensamantul. O sa ne trezim la usa cu un recenzor, care ne va da niste formulare pe care va trebui sa le completam. OK, as fi zis ca e vorba de un fapt banal, poate chiar binevenit, pentru ca nu mai stie nimeni cati suntem, cati tigani sunt printre noi etc. Dar mare mi-a fost surpriza sa constat ca o parte dintre romani militeaza pentru boicotarea recensamantului. Iata ce gasim pe un site facut special cu ocazia asta: 



O invatatura a lui Osho - Partea I

Ce este dragostea?
N-ar trebui sa punem aceasta intrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toata lumea ar trebui sa stie ce este dragostea. Insa de fapt nimeni nu stie sau foarte rar se intampla sa mai fie cate cineva care sa stie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.
Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.



Automatisme

Unul dintre cele mai periculoase automatisme ale gandirii este cel care-i face pe oameni sa creada ca anumite fenomene se petrec regulat. Iata un exemplu: cei mai multi dintre noi ne asteptam ca tramvaiul sa vina la anumite intervale. Daca tocmai a trecut unul, automatismul ala ne face sa ne imaginam ca putem sa ne aprindem o tigara, sau sa trecem liniile fara sa ne uitam, pentru ca oricum nu poate sa vina inca un tramvai chiar acum. Ei bine, intrebarea este urmatoarea: si daca vine? Multi si-o pun tarziu sau nu mai apuca sa si-o puna.
In poza de mai sus este nimeni altul decat Nicolae Labis, despre care se stie ca l-a calcat tramvaiul. Unii au zis ca era beat manga. Altii ca l-a impins Securitatea, pen'ca el era un revoltat anticomunist.
Dar daca, de fapt, a fost vorba despre automatismul acela? Ei?



miercuri, 19 octombrie 2011

Mumulenii

Capcaunul Cumsecade - ma refer la Andrei Plesu, a mai scos un articol. Are omul un contract cu Adevarul si scrie articole saptamanal, contra cost. OK, e platit de Patriciu. 
Articolul asta e despre un film. Mai precis, un film serial despre comunism, la care a fost invitat si Plesu sa participe, alaturi de alti intelectuali care au "prins" comunismul, din diverse tari. Lui Plesu i s-a parut ca realizatorii falsificau usor istoria, pentru ca i-au cerut sa nu fie chiar foarte virulent. Buuuuuun.



Rusine, Realitatea!

M-am stricat de ras, azi, cand am deschis televizorul si am dat din nou peste fierea albastruie pe care o varsa Realitatea TV peste ecranele noastre cand gaseste cate ceva care se poate arunca in capul lui Basescu sau al PDL. De data asta, s-au dus la o scoala de printr-un sat sau orasel, n-are importanta si au prins o primarita care dansa si ea, ca sa se dea populara printre elevi.
Adăugaţi o legendă
Adăugaţi o legendă













marți, 18 octombrie 2011

O poezie a lui Horia Furtuna

Moartea e o căruţă  care merge-ncet,
Scrîşneşte din lemn, trosneşte din schelet,
Scîrţîie din roţi,
Vine pe rand, pentru toţi.

Trece aşa de ani şi ani,
Prin praf şi bolovani,
Şi pleacă tot încet, prin noroi, pe caldarîm,
Spre alt tărîm.




Poema finala

Eu trebuie sa beau, sa uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fara a spune un cuvânt
Singur sa fumez acolo nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pamânt...

Pe strada urle viata, si moartea
Si plânga poetii poema lor vana...
Stiu...
Dar foamea grozava nu-i gluma, nu-i vis --
Plumb, si furtuna, pustiu,
Finis...

Istoria contemporana...
E timpul... toti nervii ma dor...
O, vino odata, maret viitor.

Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fara a spune un cuvânt
Singur sa ma pierd în lume, nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pamânt...


O capsuna

ATENTIE: A NU SE CITI DE CEI SENSIBILI! NU E NICIO GLUMA! CITITI NUMAI DACA AVETI STOMACUL TARE! CELINE ESTE UN MARE SCRIITOR FRANCEZ, DAR NU ESTE OBLIGATORIU SA FIE CITIT DE TOATA LUMEA.
Celine



Uzurpatorii

Pe 25 octombrie, zic unii ca vine aici, la Timisoara, trupa Ten Years After. Prin anii 70 as fi facut moarte de om ca sa vad pe viu trupa asta. Acum mi se rupe, din doua motive. Intai ca eu am imbatranit cu vreo 30 de ani si doi ca nu am niciun chef sa vad niste mosi cantand pe scena piesele care mi-au incantat mie adolescenta. Daca ar veni Ten Years After de atunci, cu Alvin Lee de atunci, aia da, as fi pe metereze si as face ca toti dracii. Daca, in plus, as fi si eu Raul Baz de atunci, lucrurile ar lua o turnura de-a dreptul senzationala.



Un om pe niste scari

Ieri am cazut pe scari. M-am lovit si nu pot conduce masina. Asa ca stau acasa, ca pe vremuri, cand eram elev si ma bucuram sa am vreo problema ca sa nu ma duc la scoala.
Caderile pe scari sunt de doua tipuri: in timp ce urci si in timp ce cobori. Daca suferi o cadere in timp ce cobori, esti terminat, te dai de-a berbeleacul, iti fisurezi coastele, faci entorse etc. La urcare e mai putin riscant. Insa in acest caz se face o noua clasificare: caderile in timpul urcarii cu bagaje si caderile in timpul urcarii libere. Prima e cea mai periculoasa, pentru ca omul cand cade nu da drumul bagajelor, din varii motive. Sa zicem ca urci cu doua plase pline cu sticle de bere si te impiedici. Nu le dai drumul, din instinct, decat cand e prea tarziu: sticlele se sparg, tu te lovesti rau, aproape sigur te si tai.



Gandirea pozitiva

E plin netul de povestioare cu morala, din care afli cum fac unii sa fie fericiti, sa gandeasca pozitiv etc. Exista, de altfel, o adevarata obsesie a gandirii pozitive, in special la americani - care se straduiesc sa o si exporte. Iata un exemplu la care, sunt sigur, multi vor da din cap a intelegere superioara, privind undeva catre linia orizontului (real sau imaginar).



luni, 17 octombrie 2011

Fizica femeilor

Simturile cu care natura a inzestrat pe om, il pun in stare de a afla ca sunt in lume, afara de dinsul, o multime de lucruri, unele mai apropiate, pe care le poate pipai, altele mai indepartate, pe care le poate numai vedea.Totalitatea acestor lucruri, despre a caror fiinta ne dam seama prin simturile noastre, se numesc materie.Fiecare parte marginita a materiei se numeste corp.



duminică, 16 octombrie 2011

O poveste din folclorul african

ŞARPELE, ŢĂRANUL ŞI BÂTLANUL
Un şarpe hăituit de vânători a venit odată la un ţăran şi l-a rugat să-i salveze viaţa. Ca să-l ascundă de hăitaşi, omul s-a aşezat pe vine şi şarpele i s-a strecurat în pântece. Dar după ce primejdia a trecut, şarpele pas să se mai dea dus din adăpostul unde se bucura de căldurică şi de siguranţă.



Trei respirari ale lui Serban Foarta

Ochii negri,
Părul negru,
Şi-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...



Trezirea

"O întîmplare, un gest, un sentiment acut de iubire și-o cărticică frumoasă, cu povești minunate, care pot doar să aducă un plus de farmec copilăriei tuturor..."



Spartul targului

Targul pentru bebelusi, prescolari, parinti si viitoare mamici s-a terminat intr-o maniera alienata, parca desprinsa din filmul lui Antonioni "Blow Up". Stiu ca lumea nu se uita la astfel de filme, oamenii prefera "Avatar" si alte nazbatii, dar eu, unul, nu cred ca o sa pot vreodata sa ma desprind din Blow Up. Tocmai de aia "spartul targului" de la Timisoara a reprezentat, din punctul meu de vedere, un succes total. Ce s-a intamplat acolo a fost pur si simplu fabulos. E vorba de o tombola, la care am pus si eu niste carti. Nu stiu exact cate premii au fost, oricum exista un cos mare, plin cu bilete puse acolo de vizitatorii targului. Aproape de ora 17, sacul a fost rasturnat pe covor si niste copii fericiti au venit si au inceput sa traga bilete. Unul dintre organizatori citea numele de pe bilet, spunea premiul pe care l-a castigat posesorul biletului, il mai citea odata, dupa care trecea la urmatorul, oferit generos de alt copil. Fapt e ca nimeni, absolut nimeni dintre castigatori nu era acolo, ca sa-si incaseze premiul. Totul se petrecea in gol, intr-un fel de univers paralel, exact ca in partida de tenis de la sfarsitul lui Blow Up. Uitati-va, trei minute trec repede...
http://www.youtube.com/watch?v=9o11LTgXPtM
Cand au venit la rand cartile mele, am sperat sa vad pe cineva ca vine sa-si ridice premiul, un copil, ceva, pentru care sa scriu o dedicatie. As, n-a venit nimeni. Dar sincer sa fiu, daca ar fi venit careva, tot farmecul s-ar fi stins. Rezultatul: am dat carti cu personaje inventate unor copii absenti, care au participat la o tombola virtuala. Ah, ce bine am putut sa ma simt!
Let me take you down, 'cause I'm going to Strawberry Fields.
Nothing is real
...


Muntele. Prima parte


Dragostea de munte îşi are rădăcina în frumuseţea locului de unde priveşti, în transparenţa aerului, în claritatea cerului, în adîncul prăpăstiilor, în marea singurătate. Ea izvorăşte din senzaţia înălţimilor, din prezenţa pericolului, din tumultul libertăţii, din uitarea tuturor lucrurilor omeneşti.
GUIDO REY

Cînd e bine să te duci la munte ? Totdeauna. Nu este anotimp care să-ţi închidă drumul spre înălţimi. Adevăratul drumeţ ştie să iubească natura sub toate înfăţişările ei.
BUCURA DUMBRAVA

Nicăieri ca în munte nu există atîta varietate pe un spaţiu foarte restrîns, într-o singură zi în munte poţi vedea şi simţi schimbările din cursul unui an întreg.
JOHN RUSKIN



Exagerarile Bisericii: Porunca I

Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 



sâmbătă, 15 octombrie 2011

Reporteri analfabeti

La televiziuni, continua siluirea limbii romane de catre analfabetii agresivi numiti reporteri. Tipii astia isi merita cu prisosinta soarta atunci cand isi iau cate una dupa ceafa de la cate un individ satul de insistentele lor. Spun asta pentru ca ei, daca ar fi dati afara de la televiziune, n-ar mai reprezenta absolut nimic special, ar fi oameni ca noi, astia obisnuiti si de cele mai multe ori s-ar face de rasul lumii prin ceea ce sustin si prin modul in care isi formuleaza ideile. Zilele astea, am asistat la o penibila transmisie "de la corespondentul nostru" aflat la locul unui accident rutier. Individul a clampanit urmatoarea mizerie zgarietoare de urechi: "Victima a fost transporata de urgenta la spital, insa acum este in afara oricarui pericol". Carevasazica, desi accidentatul a fost dus la spital, acum e bine-merci! Nu stiu cum naiba ajung in presa asemenea analfabeti. Culmea e ca exact ei sunt aia care fac mare caz de "succesuri" si de "inexactitudini".


Nici copertele nu mai sunt ce-au fost

Am gasit pe Amazon o carte cu o coperta atat de tembela, incat sunt gata sa fac pariu cu oricine ca nu-si da seama nici din 100 de incercari despre ce e vorba in cartea respectiva. Iat-o:

Asta e. Sus e titlul, jos sunt autorii, dar le-am sters pentru suspence. Ei bine, iata si solutia acestui puzzle:


Un dialog suprarealist

Ma opreste intr-o seara politia. Mi-am dat seama imediat care era motivul: nu purtam centura. Vine unul smecher si-mi zice:
- Domnu' conducator auto, sa stiti ca purtarea centurii nu este facultativa.
Adica, ma-ntelegi, el era un tip care nu se-ncurca in adresari. El lua lumea la misto.
- Dar de unde stiti dumneavoastra ca asta credeam eu? 
- Aaaa, nu, nu stiu. Am vrut doar sa va atrag atentia ca daca va inchipuiti ca e facultativa, atunci va inselati.
- Bun domnu' politist. Atunci vreau si eu sa va atrag atentia asupra unui lucru. Daca va inchipuiti ca eu as crede despre dumneavoastra ca sunteti spagar, atunci va inselati.
Ei bine, tipul a ras si mi-a dat drumul sa plec. Nici pana azi nu am priceput care a fost sensul intregii chestii.


Murmurul jiltului

Multe nazbatii mi-a fost dat sa intalnesc in viata, dar una ca cea pe care o prezint in poza, mai rar. E vorba de o publicatie din judetul Gorj, cu un nume absolut neverosimil: "Murmurul Jiltului". Dupa cum stie oricine, jiltul este un scaun inalt, cu brate. Cum Dumnezeu poate sa murmure un jilt? Ma gandeam ca domnul care a inventat acest titlu de gazeta, are acasa un jilt si, cand se aseaza in el si se relaxeaza, cei din jur aud asa, ca un fel de murmur, pricinuit de viscerele celui care se odihneste dupa o masa copioasa. In fine, gradina lui Dumnezeu este intr-adevar mare de tot...



Doi grei

Chaplin si Einstein. Cel frumos e Chaplin.


Omul cu muste

Exista o trupa de rock alternativ numita "Omul cu Sobolani". Mi-am adus aminte de ea privind trecatorii, potentialii mei clienti, aici, la targul targurilor din Timisoara. La un moment dat a aparut un tip imbracat intr-o helanca bej-maroniu. Avea cu el un baietel lovit la frunte, purtator al unei julituri, sa-i zicem, de forma aproape rotunda si de dimensiunile unei monede de 1 Euro. Ei bine, tot timpul cat acest om a trecut prin fata standului meu, din helanca lui s-au desprins muste. Asa ceva n-am vazut de cand sunt. Acela era "Omul cu Muste" in persoana. 
Trupa Omul cu Sobolani privind o musca


Cum vedea lumea Albert Einstein

Cit de ciudata este situatia noastra, copii ai Pamantului! Fiecare este aici pentru o scurta vizita. El nu stie de ce, dar uneori crede ca o simte. Din punctul de vedere al vietii de fiecare zi, fara o reflectie mai adanca, se stie ca suntem aici pentru ceilalti oameni, mai intai pentru aceia de al caror suras si sanatate atarna in intregime propria fericire, si apoi si pentru cei multi necunoscuti cu a caror soarta ne inlantuie o  legatura a simpatiei. In fiecare zi ma gandesc de nenumarate ori ca viata mea launtrica si exterioara se sprijina pe munca oamenilor de astazi, ca si pe a celor morti, ca trebuie sa ma straduiesc pentru a da in aceeasi masura in care am primit si primesc inca. Simt nevoia de cumpatare si am adesea sentimentul apasator de a pretinde mai mult decat este necesar din munca semenilor mei. Deosebirile sociale de clasa le resimt ca nejustificate si ca sprijinindu-se in cele din urma pe forta - si mai cred ca o viata exterioara simpla si lipsita de pretentii este buna pentru fiecare, pentru corp si pentru spirit.



Oboseala

Pare că încep să obosesc de toate. Nu fac nimic din care să nu mai fi făcut, mă sperie gândul că mereu şi mereu, cât mai am de trăit, voi face aceleaşi lucruri. Sigur, o să mi se spună că pot face multe chestii la care nici nu am visat - să mă duc în Nepal, să mă scufund cu submarinul şi multe altele. Dar eu îmi amintesc ce a spus un călugăr din cei mari - Antonie sau Siluan, nu mai ştiu. El a zis ceva de genul "Unde să te duci? Ce să afli? Toate sunt aici: pământul, apa, aerul, focul. Oriunde te vei duce tot pe astea o să le găseşti". Simt în celule dreptatea acelui călugăr. Apoi, perfid, gândul îmi zboară la Bacovia:


Trei stari poetice ale lui Rilke


De-a oamenilor vorbă îmi e groază 
De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de desluşit:
asta se cheamă câine şi cealaltă – casă,
şi-aicea e-nceput şi colo e sfârşit.

Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei totul ştiu, ce fi-va şi ce s-a întâmplat; 
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moşia şi grădina, de zei le pun hotar.



Forumul egiptean

Acum ceva vreme (vreun an si jumatate), am descoperit un forum al romanilor din Egipt. Cum sunt extrem de interesat de tot ce tine de aceasta tara, sigur ca am dat sa ma inscriu in comunitate. Am completat formularul si iata ce dialog a urmat intre mine si admin:
Buna ziua. Conform regulamentului de pe forumul www.romaniangatetoegypt.com , id-ul dvs "descapatinatu" este considerat impropriu.Va rog trimiteti un nou id, cu un nume decent, normal, in cazul in care mai doriti acest cont. Pana la primirea unui raspuns din partea dvs. contul dvs va fi dezactivat!
O zi buna !



vineri, 14 octombrie 2011

Base la Bise


Mai stiti ce e ala un almanah? In dictionar scrie ca e vorba de o "publicatie anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar si un bogat material beletristic sau de altă natură, precum si diverse note informative cu caracter enciclopedic". In orice caz, inainte de 89 almanahul era un prilej de a te mai destinde cu diverse snoave mai mult sau mai putin interesante, dar care, de bine de rau, erau altceva decat discursurile lui Ceausescu. Astazi, cuvantul mie mi se parea aproape iesit din uz, cand a fost resuscitat cu mult succes de Vanghelie prin lansarea pluralului "almanahe". Iata, insa, ca mai exista si almanahuri intocmite pe vechiul model, ala ceausist. Cine nu crede, n-are decat sa consulte asa-numitul "Almanah Bisericesc" pe 2010. 



Budiștii și cenușa

Neozeelandezii l-au pus pe Edmund Hillary pe bancnota de cinci dolari, iar regina Angliei i-a acordat titlul nobiliar „Sir”. Gesturi fireşti, când te gândeşti că el a fost primul om din lume care a pus piciorul pe cel mai înalt punct al planetei. Mă gândeam: oare să existe şi oameni care să nu recunoască meritele acestui temerar? Ba bine că nu! Am citit de curând nişte comentarii de genul „Hillary a câştigat bani şi celebritate pentru că s-a plimbat pe munţi”. Adică, nu-i aşa, s-a plimbat şi el pe ici pe colo, pe nişte poteci de munte şi hop, au sărit toţi să-l facă erou şi alte alea...



Inalta aventura


               Încercările pentru descoperirea şi escaladarea vîrfurilor munţilor Himalaya şi Karakorum au început timid, cu rezultate insuficiente, încă din secolul al XIX-lea. Tentativele au aparţinut, în cea mai mare parte, militarilor englezi instalaţi în India, care urmăreau în mai mică măsură obiective ştiinţifice sau performanţe sportive, cît descoperirea unor noi căi de comunicaţie între ţinuturile ocupate de colonialiştii britanici în sudul marelui continent estic şi regiunile atît de bogate, dar aproape impenetrabile, din Asia centrala. Sprijinite cu mijloace largi de către guvernul metropolitan britanic, expediţiile militarilor englezi, alcătuite din alpinişti cu un antrenament minuţios, au făcut o serie întreagă de ascensiuni pe vîrfurile munţilor Himalaya şi Karakorum, au descoperit cîteva piscuri pe care nu le atinsese piciorul omului şi au întocmit lucrări topografice privind în special aşa-numitul Pisc XV, situat în dreptul paralelei 28° latitudine nordică, chiar la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Lucrările acestea topografice au fost întocmite sub conducerea lui George Everest, între anii 1830—1843 ceea ce a determinat denumirea piscului dominant (8845 m deasupra nivelului mării) de către europeni cu numele topografului englez.
Edmund Hillary si Tenzing Norgay escaladand Everestul



Un blog

Azi e a doua zi de targ. Stiti care, cel pe care l-am decretat eu "Cel mai tare targ din Timisoara" si l-am promovat pe blog. Nu e un targ de carte, dar nici nu e din genul "de toate pentru toti". Imi amintesc cu un tremur de sila targul de cadouri din "Real" la care m-a pus naiba sa ma duc anul trecut, spre Craciun, ca sa fiu asasinat de mirosul oribil emanat de muntii de carnati si cascavele care se vindeau acolo. In sfarsit...
De data asta e un targ pentru copii si mamici, ceva simpatic, unde gasesti multe lucruri atractive, hainute, jucarii, asigurari, carti, cosmetice etc. Nu pot spune ca se imbulzeste lumea la standul meu, dar asa a fost la toate targurile de pana acum. E vineri, nu e nici ora 14, ma rog...



Intre spanioli si englezi

Excursia in Gibraltar face, in opinia mea, toti banii. Atatea ciudatenii ca acolo cred ca e dificil sa intalnesti in alta parte (prin Europa, desigur). Disputa Spania - Marea Britanie pe tema Gibraltarului face ca orice calatorie in zona sa devina extrem de interesanta. Ne spunea ghidul ca in urma cu niste ani, spaniolii au construit in zona lor o fabrica si au avut grija sa o amplaseze in cel mai potrivit loc pentru ca vantul sa duca fumul negru catre zona engleza.
Pe masura ce te apropii de granita, te uimeste modul in care se circula acolo. Daca as fi vazut un tip calare pe camila, nu m-as fi mirat deloc. Unii trec pe jos, altii pe biciclete, apar grupuri de motociclisti, masini de toate marcile si tipurile:




Topirea

La Playabonita, mesele erau, pentru unii oameni, evenimentele principale ale zilei. Unii isi umpleau farfuriile cu varf, le infulecau, apoi mergeau si le mai umpleau odata. Cel mai frumos mi se parea sa vad puse laolalta feluri de mancare fara nicio legatura gastronomica, terapeutica sau metafizica. Oamenii luau din toate cate putin (sau mai mult) apoi, cand nu mai incapea nimic, se duceau la masa, topeau ca si cum ala ar fi fost ultimul lor pranz, dupa care mergeau si repetau procedura. Iata un mic exemplu:


joi, 13 octombrie 2011

O istorioara a lui Jerome K. Jerome


Lucru foarte curios: ori de câte ori îmi arunc ochii pe vreo reclamă medicală, ajung inevitabil la concluzia că sufăr de boala respectivă, în forma ei cea mai virulentă. De fiecare dată, diagnosticul pare să corespundă întocmai tuturor senzaţiilor încercate de mine. Îmi amintesc cum m-am dus într-o zi la British Museum, ca să mă documentez cu privire la tratamentul unei uşoare indispoziţii ce mă tot sâcâia - cred că era vorba de boala fânului. Mi s-a adus cartea şi-am citit tot ce mă interesa. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, am început să răsfoiesc alene paginile şi să studiez, într-o doară, bolile, una după alta.



Ce nu stim, ce nu vrem sa stim...

Un film antipatic (în viziunea lui Andrei Pleşu)
Acum o săptămînă, Televiziunea Română a oferit publicului un film din 2008 al politologului, scenaristului şi regizorului lituanian Edvins Snore. E vorba de un documentar despre istoria sovietică din perioada anterioară anului 1941, mai precis despre stalinismul anilor ’20 -’30 şi despre strînsa colaborare sovieto-germană de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul e cutremurător pentru că pune în circuitul public informaţii trecute îndeobşte sub tăcere, pentru a nu leza onoarea marelui „aliat“ de la Răsărit şi efigia, de un roz triumfal, a comunismului.


După mine!