vineri, 11 noiembrie 2011

Cum se mai promoveaza carciumile

          Cînd inviţi la masă oaspeţi străini veniţi cu treburi în împestriţata noastră Capitală, e inevitabil să ţi se ceară „ceva specific românesc“. Politeţe? Curiozitate autentică? Cercetare etnografică? Puţin importă. Fapt e că trebuie să ai la îndemînă soluţii cu care să nu te faci de rîs. Soluţii ar exista. Dar multe dintre ele sînt riscante. Capeţi, de regulă, „românescul“ în varianta sa de almanah, cu „tradiţionalele sarmale“ (turceşti la bază, cum o arată şi numele), cu mititei (balcanici, chiar dacă reţeta noastră e mai provocatoare), cu tochituri grase, pre-hepatice, „mămăliguţă“ („polenta“ pentru cunoscătorul european), telemea (foarte) sărată, cîrnaţi olteneşti, fasole bătută sau iahnie, varză călită, saramură de crap. Toate scăldate în ţuică. Multă ţuică. Mai putem „servi“ (căci la noi nu serveşte doar chelnerul, ci şi clientul, dacă e băiat fin), mai putem „servi“, deci, şi vreo chifteluţă („pifteluţă“ pentru cei care, în loc de „pulover“, spun, jenaţi, „plover“), vreun pilaf (tot turcesc, de fapt), sau vreo „ciorbică“, urmate de clătite sau papanaşi. Dacă ai noroc, „preparatele“ sînt corecte, acceptabile ca preţ şi fără efecte digestive răscolitoare. Dacă nu, te trezeşti cu note de plată în care ţuica e mai scumpă ca whiskey-ul, pulpa de pui – mai scumpă ca somonul, iar mămăliga cu brînză – la fel de preţioasă ca icrele negre. În plus, totul e grăsuţ, prăjit bine şi înecat în mulţi decibeli lăutăreşti.

Frumos text, ca doar e scris de Capcaunul Cumsecade. L-am extras dintr-un articol mult mai lung, aparut in "Dilema veche". Spre imensa mea surprindere, scopul articolului este cu totul altul decat s-ar putea crede cintind doar textul pe care l-am citat. Scopul este reclama torentiala facuta unei carciumi bucurestene, unde domnul Plesu a mancat si a baut in compania unui amic din strainatate. Chiar nu-mi vine sa cred. Chiar stau si ma intreb: ce carciuma o fi aia de o promoveaza insusi Plesu - fost ministru al culturii, fost ministru de externe, filosof autentic, personalitate de baza si de vaza a vremurilor noastre?
Chiar ca trebuie sa ma duc la carciuma aia! Cel putin in cazul meu, reclama si-a atins scopul!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!