vineri, 11 noiembrie 2011

O poveste din folclorul armean

Mincinosul
A fost odată ca niciodată un rege al Armeniei care, curios din fire şi în căutarea unei distracţii noi, şi-a trimis heralzii de-a lungul şi de-a latul ţării ca să dea citire proclamaţiei ce urmează: „Către tot poporul! Oricare dintre voi poate dovedi că este cel mai mare mincinos din Armenia va primi un măr cu totul şi cu totul de aur din mâinile măriei-sale, regele însuşi”. 

        La palat, au început să se adune o mulţime de oameni veniţi din fiecare târg şi din fiecare cătun din ţară, inşi de toată mâna, prinţi, negustori, ţărani, popi, bogătani şi sărăntoci, înalţi şi scundaci, burtoşi şi pirpirii. Ţara nu ducea lipsă de mincinoşi şi fiecare i-a spus regelui povestea sa. Numai că, asemenea tuturor conducătorilor, acestuia îi fusese dat să audă tot felul de minciuni şi nici una dintre cele ascultate acum nu a izbutit să-l convingă că ar fi cea mai gogonată.
Regele începuse să se plictisească de noua sa distracţie şi se gândea să pună capăt întrecerii mincinoşilor fără să desemneze câştigătorul, când înaintea lui s-a ivit un amărât îmbrăcat în zdrenţe, care ţinea sub braţ un ulcior mare de lut:
„Ce pot face pentru tine, omule?”, a întrebat măria-sa.
„Sire”, a zis săracul oarecum uimit, „păi, măria-ta nu-şi mai duce aminte? Îmi eşti dator un ulcior de galbeni şi am venit să-mi iau înapoi datoria.”
„I-auzi! Da' ştiu că eşti cel mai mare mincinos din lume!” a exclamat regele. „Nu-ţi sunt dator cu nimic!”
„Cel mai mare mincinos din lume, zici?”, a răspuns săracul. „Păi atunci, dă-mi mărul de aur!” Pricepând că omul încerca să-l păcălească, regele a început să dea din colţ în colţ. „Nu, nu! Nu eşti mincinos!”
           „Atunci, sire, să-mi dai banii pe care mi-i datorezi”, a spus săracul. Regele a înţeles dilema în care se afla şi i-a dat mărul de aur.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!