De cate ori Maria cunoaste pe cineva din anturajul meu, incepe un ritual in urma caruia persoana aceea intelege ca eu sunt cel dominat. Mi se pare foarte interesant si nu stiu ce fel de instinct ii dicteaza sa faca asta. Devine taioasa, imi da replici, ma pune la punct etc. Dupa o vreme, gata, redevine Maria cea de toate zilele. Ma gandeam ca e vorba de timiditate, pe care incearca sa o domine exagerand. Sau, poate, simte nevoia sa treaca drept puternica in ochii celorlalti si atunci le arata cum ma tine la respect, pe mine care sunt ditamai omul. Ori, poate vrea sa arate cat este ea de speciala, daca o huiduma ca mine ii accepta toate nazurile.
Sau - si asta mi-ar conveni cel mai mult - e un semn ca se teme de eventualitatea in care persoana aceea ar putea sa devina mai importanta pentru mine, ca s-ar putea chiar sa ma piarda din cauza asta. Si atunci simte nevoia sa-i fie reconfirmat ascendentul asupra mea. Un fel de a spune: "stai la un loc, n-ai nicio sansa, tata e al meu si daca nu ma crezi, iti arat chiar acum ca fac ce vreau cu el".
Mă bucur să citesc că nu sînt singură! :) Sabina mea face la fel, unde-i lume, mai ales cunoscută, mă ignoră. Sau îmi răspunde obraznic pînă mă uit urît.:)Ieri, de exemplu, am mers după ea la grădi. A coborît şi-a trecut pe lîngă mine ca pe lîngă un ficus! Am aşteptat să aibă nevoie de ceva să mă bage în seamă, lucru care s-a şi întîmplat, normal. M-am învăţat să o ignor în cazurile astea, deşi la început mă supăram rău, ca ţiganul pe sat, vorba aia! Aşa-s copiii mai importanţi în căpşorul ăla al lor şi pînă să-i pricepem, mai avem drum lung...
RăspundețiȘtergereEsti un ficus :))))))))
RăspundețiȘtergere