marți, 6 decembrie 2011

Scurte întrebări

Ce-ar fi dacă fiecare bobiţă expandată de porumb ar fi o fiinţă care locuieşte într-un tuci? Expandarea, deci momentul în care bobiţa se desface şi înfloreşte, ar fi echivalentul naşterii. Moartea ar surveni în momentul în care nişte dinţi - ai mei, ai tăi - ar zdrobi mica fiinţă. Între cele două evenimente majore, s-ar desfăşura viaţa celor care se numeau, cândva, „floricele de porumb”.
Probabil că în scurta lor viaţă, floricelele de porumb şi-ar pune, exact cum facem şi noi, o mulţime de întrebări fundamentale: Cine suntem? De unde am venit? Unde ne ducem? Există vreun sens în ceea ce se întâmplă? Cu siguranţă ar face felurite ipoteze, care de care mai ingenioase, ar descoperi dovezi, ar inventa zei. Însă nicicum nu ar putea să-şi imagineze cerul albastru umplându-se de nori, ploaia care cade peste lanul de porumb, lujerul de care stă agăţat coceanul învelit în frunze, bobiţele aurii, mâinile care le desprind din locaşurile lor şi care le aruncă în tuciul cu ulei încins, făcându-le să înflorească.
De multe ori m-am gândit la asta şi m-am mirat de faptul că oamenii continuă să creadă că pot şti vreodată de unde venim, unde ne ducem şi dacă toate astea au vreun sens.


Un comentariu:

După mine!