joi, 22 decembrie 2011

Traditii

Iarasi nu am tinut postul Craciunului. Am mancat si am baut ce am vrut, fara sa ma gandesc si la cele sfinte. Dar bineinteles ca vreau sa trantesc o masa bogata duminica, unde trebuie negresit sa am porc parlit, prajit, fiert, copt, marinat, macerat si ce-o mai fi. 
De-a lungul si de-a latul tarii, incepe din nou macelarirea porcilor. Sute de mii de indivizi se napustesc cu satarele asupra bietelor animale grase, le iau gaturile, apoi se pun pe mancat si baut. Frumusetea e ca toate astea se intampla in numele traditiei, care zice ca la masa de Craciun se mananca toba, carnati etc. Dar tot traditia zice ca pana la masa aia plina de bucate porcesti, omul trebuie sa tina post. Cei mai multi dintre spintecatori sunt ne-postitori. Atunci stau si ma intreb: cum e cu traditia? Tii din ea numai partea care iti convine? La fel se intampla si de Pasti, cand mieii sunt haliti la greu de oameni care nu au tinut post. Asadar, nu e vorba de nicio traditie, ci de un simplu prilej de ghiftuiala colectiva. Altfel spus bem si mancam tot anul cat incape si in plus, primavara si iarna, facem cate un chiolhan imens pentru ca asa zice traditia. Mi se pare sinistru. Ca sa ma mai scap de rusine, am hotarat sa nu mai tai porc - macar atat. Anul trecut am taiat (oh nu, nu eu cu mana mea) si pana la urma mai bine nu o faceam. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!