marți, 31 ianuarie 2012

Faceti-va bine (48)

Ceaiul
Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis).
Denumire populară: ceai chinezesc.
Prezentare. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime, originar din China.  Poate fi întâlnit în mari culturi, în aproape toate zonele tropicale și  subtropicale.  Ceaiul  face parte din familia theaceelor,  reprezentativ  fiind  ceaiul chinezesc. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente, dense, au formă ovală și sunt ușor crestate, oarecum asemănătoare, ca formă și desen al nervurilor, cu frunzele de stejar sau de urzică. Florile ceaiului, deosebit de expresive, sunt mari și au culoarea albă.



Viermii de la registratură

Azi m-am dus să plătesc niște dări pe la primărie. Numai că dările alea necesitau și o declarație, pe care desigur că n-am putut s-o dau pe loc, întrucât asta ar fi însemnat să mai stau o tură la coadă, ceea ce e peste puterile mele. Orice contact mai lung de zece minute cu funcționarii primăriei mă poate doborî rapid. Și nu pentru că sunt eu mai cu moț, dar dacă stai acolo o jumătate de oră, auzi și vezi atâtea mizerii încât ți se ia.


Despre timp

Acum cateva zile, oarecum dimineata, a aparut pe Facebook o prietena cu care nu mai discutasem de ceva vreme. Iata ce dialog am construit:

EU: care mai este starea Dvs de spirit?

EA: abia am făcut ochi
încă n-am analizat situaţia

va spun eu: e tot ieri



Copacul

De luni pana miercuri, Maria merge la engleza. O iau de la scoala si o duc la un centru de limbi straine numit Babel, care functioneaza intr-o cladire imensa, in zona Palatului Flavia. Ieri a mers la ora doua si am luat-o la trei si jumatate. In timp ce o asteptam, undeva la etajul doi, a ajuns pana la mine un copac. Da, a ajuns, pentru ca pana atunci nu-l observasem si el s-a intins cumva, nu stiu exact despre ce a fost vorba, dar m-a facut sa-l observ. Asa ca n-am avut incotro si i-am facut niste poze. Uite:



luni, 30 ianuarie 2012

Arta si artistii ei (8)




Cuierul

Mi-a poposit brusc în minte amintirea unei cucoane din Bucureşti la care am stat în gazdă o vreme pe când eram student. Se numea Florescu și locuia într-un bloc înalt din apropierea Pieţei Moghioroş, undeva pe la unul din ultimele etaje. Dăduse anunţ în ziar că închiriază o cameră unui student de la matematică, dispus să facă meditaţii cu fiul ei. Eu, care eram permanent în căutare de gazdă, am sunat-o rapid. Avea o voce incredibil de plăcută la telefon, îmi şi închipuiam că o să dau peste vreo zână diafană. Când colo, m-a întâmpinat în uşă o balabustă înfricoşătoare, care cântărea cel puţin 130 de kilograme, cu părul blond-roşcat şi cârlionţat. Iniţial, m-am întrebat dacă are vreun sens să mă mut acolo, dar până la urmă am zis că merită încercat: îmi cerea mai puţini bani decât alţii şi zicea că mai şi găteşte câte ceva din când în când. Aşa că am rămas.


Vremea

Afara este ger. Reporterii televiziunilor ne anunta acest lucru, de parca fara ei nu am fi in stare sa realizam ca e ger. Nu stiu unde s-au scolit acesti reporteri - marea majoritate niste fatuci zgribulite, dar se vede din tot ceea ce transmit ca singura lor preocupare e sa te ingrozeasca. Pentru ei, nu exista stiri pozitive. Ei nu pot sa-ti aduca la cunostinta altceva decat ca e rau si va fi inca si mai rau. Chiar cand vine vorba de vreme. 



Un aforism

Vorbele destepte, daca ati observat, sunt de multe ori niste banalitati imense, pe care poate le-au rostit multi oameni fara sa-si dea seama ce se ascunde indaratul lor. Un exemplu e dat de urmatorul aforism: "Numai cine merge impotriva curentului ajunge la izvoare". Nu-i asa ca e o banalitate crasa? Nu-i asa ca si un copil al strazii ar putea spune asta? Cu toate astea, de indata ce iei sensul metaforic, incepi sa realizezi cata intelepciune e in zicerea asta. Eu am avut, odata, un site - provocari.ro si o pusesem acolo ca motto. 
Azi ma gandeam ca mersul impotriva curentului nu e accesibil chiar oricui. Ia sa ne gandim, de exemplu, ca prin curent s-ar intelege atarnatul pe net. Ei, cat de multi sunt cei capabili sa se opreasca brusc si sa inceapa sa o ia invers, adica sa renunte la atarnat? Dar daca ar face-o, ar ajunge la izvoare, pentru ca ar vedea ce e viata reala. Insa mai e o intrebare: ce ar fi daca toata lumea ar merge impotriva curentului? Pai simplu: s-ar crea un nou curent. De exemplu, daca toata lumea ar renunta la atarnatul pe net, curentul ar fi "fara net". Si atunci ce ne-am face cu aforismul de mai sus? Daca l-am aplica, ar trebui sa acceptam ca numai cine intra pe net ajunge la izvoare!
Din fericire, Dumnezeu le-a oranduit pe toate in asa fel incat exista intotdeauna un echilibru, asa ca nu o sa se intample niciodata ca toata lumea sa renunte la net.


Faceti-va bine (47)

Cânepa
Denumire știinţifică: Cannabis sativa.
Prezentare.  Cânepa  cultivată  este  o  plantă  anuală,  originară  din  India.  Se remarcă  prin tulpina sa dreaptă, înaltă de aproape un metru, uneori chiar mai mult. La maturitate, tulpina de cânepă este total lemnificată. Frunzele, mari, sunt împărţite în  foliole lanceolate, cu marginea crestată. Florile, de culoare galben-verzuie, sunt grupate în inflorescenţe


Ispravile lui Pacala (2)

Vânzarea
Scoală-te din somn, băiete, când de ziuă s-a crăpat,
Du la iarbă pe Joiana, să ţi-o duci la adăpat!...
Uite-o! vrea să intre-n holdă... n-o lăsa la grâu... aleargă!
Noaptea: vezi, din bătătură, vrun om rău să nu ţi-o şteargă!
Trebuia, şi zi şi noapte, slugă, păzitor să-i fie.
Nu era făcut el însă după d-astea să se ţie!
“Să mă zbucium eu atâta, pentr-o vacă?... Până când?...
Şi de ce, la urma urmei?... Ia mai bine hai s-o vând!
Să mă scap!...”
Aşa Păcală, hotărându-se-ntr-o zi,
Îşi luă de funie vaca, şi-nspre târg cu ea porni.



O poezie a lui Matei Vişniec

CORABIA
Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun



Picturi

Ieri am mers cu familia in vizita la matusa mea Virginia Baz Baroiu. Mama ei si mama lui tata au fost surori. Carevasazica, fetele ei sunt verisoarele mele si matusile Mariei. Eu unul imi aduceam aminte de "Tanti Virginica" destul de vag, din vremea cand ne vedeam la Constanta, la unchiul Emil - zis si Coco. Eram copil pe atunci, dar imi aduc aminte perfect de tablourile ei, pe care le vedeam atarnate la Coco pe un perete din sufragerie.



Presa si banii

Nu stiu de ce trebuie ca presa, in orice forma s-ar prezenta ea, sa consemneze parerile a tot felul de indivizi pe subiecte care n-au nicio legatura cu ceea ce fac sau stiu ei. Nu inteleg de ce trebuie sa fiu eu informat cu ce a zis Ion Tiriac, de exemplu, despre eventuala demisie a lui Boc. Daca ne gandim bine, Tiriac e un fost un jucator de tenis care a avut ceva fler in afaceri. Nu stiu sa fi facut vreodata politica si acum chiar declara sus si tare ca acest capitol nu-l intereseaza. El se pricepe foarte bine la impuscat mistreti cu sutele. Se mai pricepe la scos bani din domeniul bancar, din asigurari etc. Mai pe scurt, se pricepe la afaceri. Excelent, bravo lui. Dar de ce trebuie sa stie toata tara ce crede Tiriac despre discursul lui Basescu? Ah, e vorba de faptul ca Tiriac e un personaj foarte cunoscut printre romani? Dar atunci de ce nu e intrebata si Angela Gheorghiu ce crede despre Crin Antonescu? Dar Tociu si Palade de ce nu sunt intrebati ce cred ei despre UNPR? La capitolul notorietate, oamenii astia sunt cam la nivelul lui Tiriac. Cu toate astea, pe ei nu ii intreaba nimeni ce parere au despre declaratiile lui Ponta. Explicatia, asadar, nu sta in notorietate. Explicatia sta in bani: presa considera ca oricine are multi bani, merita sa fie intervievat, citat etc. Asta inseamna ca pentru presa, gandirea unui om nu valoreaza nimic daca omul ala nu are si bani. Sunt sarac? OK, pot sa fiu intelept precum Socrate, nu o sa ma citeze nimeni pe prima pagina. Dar daca pun mana pe niste milioane de dolari, devin rapid interesant si tot ce spun eu este luat drept subiect de interes national.
Uite de aia nu mai citesc eu nimic.din presa. Deschid mailul si vad titluri de genul: "Ce crede Ion Tiriac despre manifestatii, discursul lui Basescu si demisia lui Boc". Le sterg linistit si-mi vad de treaba.



Privirea

Cred că aveam vreo 12 - 13 ani când mama și tata s-au despărțit. Dar numai în fapt, de divorțat n-au divorțat niciodată. După mulți ani, mama avea să-mi spună că au rămas căsătoriți ca să nu am eu probleme la școală ori la facultate. 


duminică, 29 ianuarie 2012

Faceti-va bine (46)

Cătușnica
Denumirea știinţifică: Nepeta cataria.
Prezentare. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. Poate atinge înălţimea de un metru. Răspândește un miros specific, plăcut, iar florile sunt albe sau în  nuanţe spre roșu. Pentru medicaţie, pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei.
Întrebuinţări. Pentru terapii, cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie, sirop și vin medicinal. În mod ciudat, cătușnica are proprietăţi calmante, dar și tonice, excitante  –  o adevărată contradicţie rezolvată, iată, de o banală plantă medicinală. Cătușnica este, totodată, un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. Se folosește și pentru combaterea tusei, mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Deși cunoscută ca un excitant, cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri  de  dinţi  sau  de  măsele.  În  acest  caz,  frunzele  de cătușnică vor fi mestecate precum guma. Rolul de excitant  al  aceste  plante  este  cunoscut  de multă vreme în medicina populară, fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu.


File din sipetul fermecat

Am mai găsit, în sipetul feremecat, încă două poezii, pe care se pare că le-am scris în clasa a X-a sau a XII-a. Spun asta pentru că în josul lor se văd adnotări făcute de tata și ele arată așa: XII - 1976. Ori eu, în 1976, mă aflam în clasa a X-a. In orice caz, este mult mai plauzibil că le-am scris la 16 ani, pentru că la 18 eram deja un individ superior, care nu prea mai dădea doi bani pe poezie, lăsandu-le-o spre desfătare domnișoarelor sensibile.



Copil să fiu

Din sipetul cu comori al mamei, am reușit să scot poeziile tinereții mele. Sunt uimit de multe lucruri: întâi că le-am scris, apoi că sună cât de cât OK, după care că mama le-a păstrat. In sfârșit, uimirea uimirilor e că de îndată ce mi-am aruncat ochii peste ele, mi-am amintit toate versurile, de parcă le-aș fi scris ieri. Uite una dintre ele:



Mustata

Nu stiu ce i-a venit Mariei sa ma intrebe cum mi-ar sta fara mustata. Dupa atata amar de vreme, nu mai stiu nici eu cum imi sta. Dar nu vreau sa-mi rad mustata, m-am obisnuit cu ea si am devenit un mosh din aia care nu arunca absolut nimic. Asa ca ieri, Maria fiind pe la nu stiu ce strand prin Ungaria, m-am gandit ca as putea face cumva sa fim amandoi multumiti. In consecinta, am dat jos numai partea din dreapta a mustatii mele.


sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Eccleziastul

1. Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
2. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
3. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
4. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
5. Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.



Faceti-va bine (45)

Cătina albă
Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides.
Denumiri populare: cătină, cătină cenușie, cătină de râu, tufișul de nisip.
Prezentare. Cătina este un arbust spinos, aparţinător familiei eleagnaceelor. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Important pentru farmacia  naturistă este fructul cătinei  albe. Arbustul de cătină albă are frunze  alungite,  cenușii-argintii  –  strălucitoare pe faţă, mate pe spate. Înflorește în martie-aprilie. Florile sunt mici și galbene, iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Cătina albă crește în flora spontană, în zone mai pietroase și apropiate de ape, aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării.



Plăsarii

În Sinaia, pe vremea lui Ceaușescu, trăiau doi indivizi - tată și fiu, al căror nume, din păcate, nu mi-l amintesc (de fapt nici nu cred că l-am știut vreodată). Fapt e că aproape nu a existat zi de la Dumnezeu în care să-l văd pe unul din ei și să nu aibă în ambele mâini niște pungi uriașe, pline cu fel de fel de lucruri necesare traiului. Uneori aveau oase de la alimentară. Când se dădea rația, îi vedeai cu plasele pline de mălai, făină, ulei și ce-o mai fi fost. Câteodată târau sacoșe din alea mari de tot, făcute din rafie - nevestele lor le confecționau din saci pe care-i tăiau și apoi le coseau toarte indestructibile. De multe ori i-am întâlnit cărând pungi cu iarbă pentru găini. Toamna îi vedeam coborând dinspre munte, cu plase uriașe pline de ghebe.
Plăsar de mall


Ispravile lui Pacala (1)


Moştenirea
Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea, ap-a curs pe Olt cam multă!
(Sănătate, de la Domnul, celor care mă ascultă!)
Undeva, p-aici, sub cerul scumpei noastre Românii,
într-un sat, trăia — se zice — un moşneag, ce-avea trei fii.
Cei mai vârstnici, de! ca lumea! când mai buni şi când mai răi,
Când mai dezgheţaţi la minte, când mai proşti, sărman de ei.
Cel mic însă... altă fire! Suflet bun, dar mult poznaş.
Ca să facă el vreun lucru, cum se făptuieşte, aş!
Toate le făcea sucite şi pe dos, de te-ncruceai.
Un nătâng, un gură-cască îţi părea — când îl vedeai.
Îi ieşeau la capăt însă toate-aşa de minunat,
Că, de fapta-i săvârşită, locului stăteai mirat.



Incapatanare

O fatuca de la Realitatea cred ca are probleme cu pronuntarea lui ă, care nu ii incape in gura. Pur si simplu, in cadrul emisiunii pe care o face ea despre Rosia Montană, o tine gaia-matzu cu Rosia Montana. Nu conteaza ca pe burtiera scrie mereu Rosia Montană, nici faptul ca tot felul de interlocutori pronunta limpede asa, ea ii da inainte cu Rosia Montana. Atata incapatanare, mai rar. Ce ma amuza pe mine e ca aceeasi fatuca subliniaza in emisiunea ei ca proiectul si scandalurile care il insotesc sunt vechi de 20 de ani. Cum mama naibii sa faci tu o emisiune si sa te certi cu toti pe-acolo, cand in 20 de ani nici n-ai aflat cum se pronunta numele pe care-l plimbi prin gura tot la 30 de secunde... Dar ma rog, asta e jurnalismul la noi.
Fatuca



vineri, 27 ianuarie 2012

Farmecul discret al clasei politice

Am găsit o poză care merită toți banii. E făcută de un tip pe nume Silviu Matei și apare în Gândul. Această poză mi se pare fabuloasă și îmi aduce aminte de un film excepțional pe care l-am văzut de cel puțin cinci ori, care se numește „Farmecul discret al burgheziei”. Un film de Luis Buñuel, despre care nu am chef să spun nimic acum, pentru că am senzația că ar fi ca și cum m-aș apuca să povestesc despre cine e Umberto Eco și ce vrea el. „Farmecul discret” e pentru Buñuel cam ce e „Numele trandafirului” pentru Eco.


Pe Bega in jos/Pe un mal frumos




Mofturile corecților politic

Una din marile găselniţe ale românilor alfabetizați este aia care spune că poveştile noastre sunt pline de violenţă, cruzime etc. Exemplul cel mai frapant care se livrează în cursul discuţiilor este cel al morţii lupului din "Capra cu trei iezi", care lup cade într-o groapă plină cu jăratec, unde este mistuit de flăcări. Cei care comentează astfel de chestii par a nu-şi aminti întâmplările asemănătoare petrecute în cărţi ale copilăriei scrise în ţările „civilizate”. Iată, spre exemplu, pagina în care Mark Twain descrie moartea lui Joe Indianul, în cartea pentru copii „Aventurile lui Tom Sawyer”:


O poezie a lui George Lesnea

TINERETE

Mi-a mai ramas putina tinerete,
Ma desfrunzesc de ani ca o livada,
Mi-i palma mâinii scrisa cu tristete,
Si ochii – tupilati lânga balada.



joi, 26 ianuarie 2012

Un banc filosofic

În pădurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupăza şi spune:
„Simptomatic, idiosincrazia dilematică îşi reverberează atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent şi disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală, capsulînd filonul crepuscular sincretic şi aluziv metempsihotic al transmigraţiei alchimice înspre circumvoluţiunile interioare ale epocii istorice care tind să formeze adevărate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseistă, într-o veritabilă recrudescenţă de esenţă în ultimă instanţă – ludică, torturant-metafizică a senzorialitaţii iluzorii, dar atât de vibrant hedonistic reprezentate, înţeleasă ca o negare lipsită de rigurozitatea demersului ştiinţific, posesoare a unei naturi mai curând intuitive şi instinctuale a acelor cauze primare, antepostulate de gânditorii clasicismului elen in perioada de maximă înflorire a democraţiei antice, urmată aşa cum ştim încă din tradiţia empirismului occidental care se sustrage inferentelor mediate de deconstrucţia treptată a modelelor eluctabil utopice de inflexiune social-reflexivă, contextual orientate înspre sevele pulsatorii ale neoclasicismului modern, ale cărui ramificaţii pot fi, totuşi, percepute indubitabil mai curând aprioric ca fiind personificări oximoronice volitiv-diminutivale ale stărilor extatice, autosuficiente degajate prin intermediul apropierii omului de incantaţiile onomatopeice ale naturii, împletite într-un conglomerat de relativism amorf cu rol parţial catalizator dar fiind şi un filtru prin catharsisul emanat de  întreaga arborescenţă desemnată convenţional ca „fiinţa universală”, în care se regăsesc avanposturile ultime ale increatului semimaterializat, asta daca privim holistic hermeneutica afirmaţiei mele, bineînţeles, în niciun caz din perspectiva mărginitoare a fracturismului osmozei neeuclidiene, care diverge ca factor de bruiaj în lumina degradantă a cortexului evanescent acestui univers prăfuit de amprenta maculantă a îngrădirilor stranietaţii darwiniene, dezolanţei cioraniene şi frustrării freudiene, pentru a numi doar câteva".



Arta si artistii ei (7)




Texte hilare

Iata cateva mostre de imbecilitate, incultura sau imbecultura (termen inventat de mine si care urmeaza a fi propus Academiei Romane pentru introducere in vocabular).
Prima se poate admira in parcarea de la METRO. Uite:



Faceti-va bine (44)

Călinul
Denumire știinţifică: Viburnum opulus.
Denumire populară: bulgăre de zăpadă.
Prezentare. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană, dar poate fi și cultivat, ca plantă ornamentală.  Face  parte  din familia caprifoliaceelor. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri, rareori ajungând până la cinci metri. Frunzele au mai mulţi lobi, maximum cinci. Florile sunt grupate, având culoarea albă. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Fructele, dispuse în ciorchini, au culoarea roșie și sunt pline de suc, nefiind comestibile. Călinul crește prin păduri, liziere, tufărișuri. În parcuri, este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale, cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige).


Doua povestioare despre Dumnezeu

Andrew lucrează în atelierul lui, când aude o voce bubui­toare venită de sus, care spune: 
Andrew, vinde‑ţi afacerea! O ignoră, dar vocea continuă zi după zi:
- Andrew, vinde‑ţi afacerea pentru trei milioane de dolari! După câteva săptămâni de insistenţe, Andrew cedează şi îşi vinde atelierul. Vocea continuă:
Andrew , du‑te la Las Vegas! El întreabă de ce.
- Andrew, ia cei trei milioane de dolari şi du‑te la Las Vegas. Andrew se supune, pleacă la Las Vegas şi intră într‑un ca­zinou. Vocea spune iar:
Andrew, du‑te la masa de blackjack şi joacă toată suma pe o singură mână! 



Duhul

E o poveste cu un duh care a stat nu ştiu câte mii de ani închis într-o sticlă şi care a jurat, în prima parte a detenţiei, că pe omul care îl va elibera îl va umple de bogăţii. După trecerea miilor de ani, duhul îşi jură că dacă îl va elibera cineva, acela va fi imediat mâncat. Când nu ştiu cine deschide dopul, duhul iese afară şi-i spune: pregăteşte-te să te mănânc, am jurat că asta o să fac şi nu mai pot să dau înapoi. Până la urmă, duhul este băgat înapoi în sticlă de către personajul poveştii, care este un isteţ.


Carnetul lui Bunelu

Daca intrebi un roman de pe strada (deci nu neaparat un boschetar, ci un trecator) ce inseamna CCR, nu te poti astepta la prea multe variante de raspuns. Cred ca cei mai multi nu au nici cea mai vaga idee. Unii insa,  vor spune ca e vorba de Curtea Constitutionala a Romaniei. Si mai cred ca vei gasi si cativa care sa se lumineze la fata, sa priveasca undeva, in trecutul lor si sa raspunda: Creedence Clearwater Revival - trupa aia tare din anii 60, cu John si Tom Fogerty. Ei bine, eu mai stiu un CCR. Ia uite:



miercuri, 25 ianuarie 2012

Doua povestioare despre sensul vietii

Un discipol a auzit că pe vârful celui mai înalt munte din India trăieşte cel mai înţelept guru hindus, aşa că porneşte la drum, străbate sate şi oraşe, până ce ajunge la vestitul munte. Panta e incredibil de abruptă şi de multe ori omul alunecă şi cade. Când în sfârşit atinge vârful cu pricina, e plin de julituri şi vânătăi, dar îl zăreşte pe guru, şezând în poziţia lotus la gura peşterii lui.



Faceti-va bine (43)

Căldărușa
Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris.
Denumire populară: clopoţei mari.
Prezentare. Căldărușa este o erbacee perenă. Tulpina este ramificată, rareori simplă,  înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari, sub formă de clopot, colorate în albastru, roz, alb sau violet. Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Poate fi întâlnită în flora spontană, prin fâneţe, poieni, liziere, tufărișuri, îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. Uneori, căldărușa  este cultivată, fiind o frumoasă plantă ornamentală. Aparţinefamiliei ranunculaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Atenţie, căldărușa este o plantă otrăvitoare, utilizarea ei făcându-se cu precauţie.
Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat, dar despre care se știe că este toxic.
Întrebuinţări. Preparatele de căldărușă au efecte  în  afecţiuni  precum  icterul, cât și în diverse boli de piele. În general, această plantă este puţin folosită în terapii medicinale, utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală, datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Flori care, se spune, erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului, precum și în descântece.
 


Mizeria televiziunilor

Poate ca unora li se pare ca sunt cinic, dar accept acest calificativ. Vreau sa spun ca mi se pare grotesc spectacolul care se desfasoara pe toate televiziunile atunci cand moare cate un actor. De fiecare data intra in direct alti actori, cum ar fi Albulescu, Rodica Popescu etc. si incep sa spuna aceleasi lucruri: "nu-mi vine sa cred", "nu pot sa-mi revin", "este o tragedie" si tot asa. In primul rand, in felul asta intreaga drama se banalizeaza, iti vine sa dai pe alt canal: ce sa auzi, cum spune Stela Popescu aceleasi texte pe care le-a spus si la ultimii cinci decedati? Apoi nu te poti impiedica sa te gandesti cam asa: "Nicolaescule, cine o sa spuna chestiile astea cand o sa fii tu cel regretat?" Nu sunt o bruta insensibila, insa cred ca moartea unui om de valoare nu ar trebui sa se transforme in show televizat. Se indoieste cineva ca Albulescu, Popescu, Piersic si toti ceilalti actori sunt indurerati de pierderea unui coleg de-al lor? Nu cred. Si atunci? De ce nu se trece cu mai multa discretie peste momentele astea? De ce nu se da o stire simpla si atat? Televiziunile din tara asta sunt niste mizerii, asta e singura mea concluzie.



Unghii 2

Au inceput sa mi se decojeasca unghiile, nu stiu ce ma voi face.




Autostop

Aş putea scrie o carte despre toate întâmplările prin care am trecut pe vremea când făceam autostopul. Cred că am parcurs mii de kilometri cu „ia-mă nene” atât în vremea adevăratului dictator, cât şi după 1989. Când şi când, îmi vin în minte anumite episoade, unele de-a dreptul incredibile. O să le spun eu încet încet pe toate, cu condiţia să nu mă părăsească memoria.


Miscare browniana




Numai pipi, doamnă

În primul meu an de facultate, am stat în gazdă în diverse locuri, toate în apropierea centrului. Totdeauna era vorba de una sau mai multe babe din alea care arătau ca în anii 40, sulemenite şi cu zâmbete largi, de profesoare de pian. Aveau căsoaie cu parter şi etaj, unde, prin camere cu mobile străvechi şi tablouri, locuiau doar păianjeni şi umbre ale unor amintiri. Dar undeva, pe la mansardă, mai era câte-o cămăruţă, care odinioară servise drept refugiu pentru lucrurile nefolositoare şi care acum era numai bună de închiriat către un student din provincie.


Năsturașii

Îmi scrie o prietenă pe Facebook, aseară, că o să renunțe la contul de acolo și că vom putea ține legătura prin mail. Bun, desigur, decât să pierdem legătura, mai bine o ținem pe mail. Și totuși de ce ar renunta un om în zilele noastre la contul de Facebook? I-am pus întrebarea asta prietenei mele. Răspunsul a sosit ca o tresărire a crengilor bătrânului meu prieten - uriașul fag din marginea poienii Opler din Sinaia, a cărui ospitalitate aproape că am uitat-o și care, gândindu-se că o să apar din nou, cândva, s-a făcut tot mai mic, și-a strâns culorile și a încremenit așteptându-mă, până când a fost doborât de constructorii de case:


marți, 24 ianuarie 2012

O poezie a lui Emil Isac

Ochii tai albastri

Ochii tai albastri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.



Faceti-va bine (42)

Castravetele
Denumire știinţifică: Cucumis sativus.
Prezentare. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini  târâtoare-agăţătoare,  acoperită  cu  peri  aspri. Frunzele sunt mari, ușor cordiforme, dar cu vârful ascuţit. Florile sunt galbene și se aseamănă, întrucâtva, cu o stea. Fructul acestei plante, castravetele, util în bucătărie, are și o serie de proprietăţi medicinale. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. Seminţele, vrejurile și cârceii de castravete au, de asemenea, proprietăţi medicinale, pentru terapii preparându-se un decoct.



Arta si artistii ei (6)




După perdea

Când vin seara cu mașina acasă, văd mai întotdeauna la geamul blocului alăturat silueta unei tipe - femeie în vârstă - care stă și privește de după perdele. Cunosc tipul acesta de oameni: neavând absolut nimic de făcut, sătui să se uite la televizor, își descoperă plăcerea de a supraveghea tot ce mișcă prin fața blocului. Oamenii de tipul asta sunt nefericiți dacă locuiesc la casă, acolo nu pot spiona decât vrăbiile și motanii.


Patriotismul

Exista forme de patriotism care mie unuia mi se par total absurde. Vad fel de fel de oameni care se auto-declara patrioti pentru motive care n-au absolut nimic de-a face cu notiunea invocata. Am intalnit chiar pe cineva care spunea ca nu ar accepta sa munceasca in alta tara indiferent de cati bani i s-ar oferi, pentru ca el isi iubeste tara bla bla. Iertat sa-mi fie, dar asta mi se pare tembelism. Si nu orice fel de tembelism, ci unul care ascunde mecanismul din fabula cu vulpea si strugurii. 



Abuzuri în serie legate de ridicarea mașinilor parcate aiurea

Să presupunem că pe o stradă sunt două locuri de parcare pentru handicapați, marcate frumos, vizibil, așa încât să nu existe riscul ca vreun șofer grăbit să tragă mașină acolo fără să realizeze că nu e voie. Cu toate astea, pe cele două locuri sunt parcate mașini ale unor indivizi care nu sunt handicapați. Vine agentul sau spionul, nu știu cum e mai bine să fie numit, vede care e treaba și imediat sună la cei care se ocupă cu ridicările. Sosește imediat o macara însoțită de un polițist și ridică una dintre cele două mașini. La scurt timp, apare proprietarul care, dacă nu face infarct, se duce să plătească bani grei că să-și recupereze mașina. Imediat după ce el a plecat, apare și proprietarul celei de-a doua mașini, care se suie liniștit la volan și pleacă, fără să aibă habar pe lângă ce a trecut.


Faceti-va bine (41)

Castanul
Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum.
Denumire populară: castan porcesc, castan sălbatic.
Prezentare. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. Își  are  originea  în peninsula Balcanică. Înalt până la 30 de metri, castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm, fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Aceste foliole sunt dispuse după mărime, cea mai mare fiind foliola mijlocie.


Haosul meu drag

Pot să recunosc fără să-mi tremure vocea că trăiesc într-un haos desăvârşit. În calculator e haos: sute de giga de fişiere din care, sunt sigur, nu-mi sunt necesare nici 10%. Haos în hârtii, în sertare, în acte, în cărţi, în orice. Şi nu, nu-mi place haosul, nici nu-l controlez. Nu fac decât să-l sporesc. Sunt un exemplu perfect pentru legea entropiei.

Lenuța în exercițiul funcțiunii


Forfoteala

Exista oameni - si sunt foarte multi - care sunt ocupati pana peste cap cu problemele vietii cotidiene. Pentru ei, viata este un sir neintrerupt de amanari, pentru ca in fiecare seara sunt nevoiti sa mearga la culcare, franti, inainte de a termina tot ce si-au propus. Exista insa destui si dintre cei care nu considera ca ar trebui sa faca prea multe lucruri, intrucat cu ele sau fara ele, viata e tot aia si merge inainte cum vrea ea. Cred ca nici ei nu sunt putini deloc. Diferenta e ca cei din urma sunt mult mai predispusi la o meditatie de tip fatalist. Cei dintai n-au vreme sa se gandeasca la nimic de ordin, sa zicem, filosofic. Intr-un anume sens, ei sunt ca detectivii despre care vorbea Karel Capek, spunand ca pe ei nu-i intereseaza ce e omul, cine l-a creat, care e sensul existentei sale; nu, pe detectivi ii intereseaza unde se afla omul ala ca sa poate pune mana pe el si sa-l duca unde trebuie.
Eu unul vad aceasta impotmolire in treburi multe si marunte pe care o practica unii, expresia fricii de a ramane descoperiti in fata intrebarilor fundamentale. Si, din acest punct de vedere, nu vad nicio deosebire intre dependenta lor de forfoteala neintrerupta si oricare alt tip de adictie. Ei depind de forfoteala lor exact cum betivul depinde de vinul lui. Daca ii iei unui astfel de om forfoteala si betivului vinul, ambii vor intra intr-o stare de confuzie, vor descoperi cat sunt de expusi, cat e viata de absurda.
Desigur, e mai bine sa fii work addicted decat betiv. Cel putin nu te distrugi.  Dar asta nu te ajuta sa rezolvi problemele, ci doar sa nu le mai vezi.


Ocolirea

În orașele astea mari și europene, conduse de oameni iscusiți și gospodari dar deloc mafioți, cum e Timișoara, atunci când plouă apa băltește pe marginea fiecărei străzi. Pietonii, cei care merg pe trotuare, când ajung în dreptul bălților mari se opresc, se uită în spate să vadă dacă e vreo mașină, calculează în cât timp va ajunge ea să între în baltă și în funcție de asta trec sau nu. Cei imprudenți riscă să fie stropiți din cap până-n picioare. Dacă o pățesc, înjură și arată pumnul, însă bineînțeles că nu spre primarul incapabil, ci spre șoferul nesimțit.
Trebuie să recunosc, însă, că marea majoritate a mașinilor care circulă pe ploaie nu te stropesc. Șoferii ocolesc bălțile, asta este realitatea. Important este să răspunzi la o întrebare simplă: de ce fac ei asta? Timișorenii - aia care se cred fruncea etc - vor spune: noi suntem civilizați, măi, nu ca miticii de la București. Aiurea! Nu sunt deloc mai civilizați: ocolesc bălțile instinctiv, pentru că li s-a format reflexul că o baltă ascunde o groapă. Deci de ce să dai într-o groapă de tip Ciuhandu, când traversezi o baltă de tip Ciuhandu? Nu mai bine ocolești?



Sex la poștă, în timpul programului

Ieri m-am dus la poștă să plătesc amenda aplicată de polițistul înzestrat cu simț artistic. În sectorul unde se pot plăti amenzile, lucrează trei persoane pe care le știu de o grămadă de vreme. Două erau acolo, de față, a treia lipsea. Calculatorul era pornit, așa încât m-am gândit imediat că tipa a ieșit numai puțin, pentru ceva foarte urgent - mai ales că în fața ghișeului ei era un individ cu un teanc de hârtii în mână, care în mod vădit stătea acolo pentru că i se spusese ceva de genul „vin imediat”. Eu m-am așezat la una dintre cele două cozi și am așteptat. Până să ajung la ghișeu, cred că au trecut vreo douăzeci de minute. Am ajuns in față și i-am dat functionarei hârtiile. În timp ce opera pe compul ei, tipa a avut un mic schimb de replici cu vecina de la ghișeul din mijloc, care a decurs cam așa:


Incremenirea

Treceam ieri pe lângă piaţa din cartier şi, dintr-odată, am realizat cât de mult mă uimeşte să văd aceiaşi oameni făcând aceleaşi lucruri zi de zi. Iată, în faţa covrigăriei, individul fără picioare stând în scaunul lui cu rotile şi psalmodiind aceleaşi texte înduplecătoare. Mai încolo, florarii, mereu la fel îmbrăcaţi, lângă tarabele pe care stau mereu aceleaşi flori, de parcă nimeni n-ar cumpăra vreodată nici măcar o petală. Cerşetorii, nebunii, iată-i şi pe ei cam în aceleaşi locuri, mergând strâmb şi schimonosindu-şi fețele. Oh, lumea nu se mai schimbă, gata, a încremenit. De-acum şi până nu voi mai fi o să văd mereu aceeaşi poză, aceeaşi lovitură de bardă aplicată secundei în care pentru mine cineva a spus stop. Când eram copil, încremenirea asta era tot ce-mi doream, mă bucuram să mă trezesc dimineaţa şi să constat că nimic nu s-a schimbat. Căpătam siguranţă, universul nu putea să fie decât prietenos, ne-luându-mi oamenii, lucrurile şi peisajele cunoscute. Acum însă... parcă mă cuprinde disperarea. Aş vrea ca totul în jur să se schimbe, să nu mă simt prizonier al acestor imagini. Aş vrea ca pe sub fereastra mea să nu mai treacă maşinile, ci să curgă Nilul, la semafor, după roşu să vină albastrul cerului de vară, motorul să toarcă piesele lui Cat Stevens...


luni, 23 ianuarie 2012

Eroii

Am citit si-am recitit povestea pe care am scris-o eu cand eram foarte mic. Am ras de m-a durut burta. Cred ca oricine o citeste rade pana-l doare burta. Numai ca rasul inceteaza, cel putin in cazul meu, cand citesc sfarsitul. Ce se intampla acolo? Un lucru destul de putin obisnuit: cei doi eroi ai povestii mor! Va dati seama? Cine mai moare azi dintre eroii principali? Moare Harry Potter, cumva? Moare Bruce Willis prin vreun film din alea cu die hard? Dar ce sens are sa insir eroii cartilor sau filmelor care trec prin toate pericolele posibile si la sfarsit isi imbratiseaza acasa nevestele pline de lacrimi de fericire? Eroii, in zilele noastre, de aia sunt eroi: ca sa nu moara, sa triumfe intotdeauna asupra raului si toate celelalte imbecilitati.
Ei bine, cand scriam eu povestea cu Vali si Marin, nu aveam cum sa fiu satul de porcariile americane in care eroii ies mereu la suprafata precum uleiul. Cu toate astea, am apreciat ca asa trebuie scrisa o poveste: eroii fac eroisme, salveaza ce au de salvat si pentru asta platesc un pret - pretul maxim. Mi se pare foarte interesant pentru un copil de nici zece ani.


O poveste a lui Raul Baz de când avea intre 7 și 9 ani

MAȘINA MORȚII
              1) Ce se poate întâmpla în noapte
     Se însera. Lângă miliție se auziră focuri de revolver. Maiorul se repezi spre ușă cu pistolul în mână. Ieșind, un glonte îi șuieră pe la urechi, iar altul îi găuri capul.
   Dar în același timp, sergentul nu pierduse vremea. Se luase pe urmele criminalului, Il cunoștea după pufăitul regulat, care se auzea dinspre pădure. Intrând în aceasta, pufăitul pieri din față, în schimb se auzi din spate. Sergentul întoarse capul și văzu un robot în formă de brontozaur (1). O luă la fugă, dar peste cinci minute îl ajunse iar din urmă, îngrozitorul șuierat. Scoase o bărdiță și o azvârli în robot. Atins de ea, acesta răcni și ridică o labă. Sergentul se zvârcoli puțin, cu ochii scoși din orbite și căzu mort la pământ.
    -       Asta-i toată povestea?
          -       Da, da-i adevărată.
          -       Bineee... Știi ce zic eu, măi Văleancă? Ce-ar fi să plecăm să găsim baza dușmanului?
          -     Bine, bine, dar ți-am mai spus să nu-mi mai spui Văleancă, ci Vali! Dacă nu vrei, îți spun și eu Morun și gata!
            -       Hai că nu-ți mai spun! De ce zici, e bună ideea?
            -       Da da! Plecăm mâine. Dar dacă ne-mpușcă?
            -       Nu-i nimic, dar mie-mi plac  aventurile
            -       Și mie, dar asta-i periculoasă!
       1.)  Brontozaur: reptilă preistorică, lungă de peste 20 m. și cântărind peste 50 t
            -       Treaba ta! Dacă nu vii, mă duc numai eu!
            -       Eee... Nici așa nu-i bine! Mai bine vin și eu!
Și cei doi porniră să înfăptuiască mărețul plan de a descoperi baza secretă a dușmanului.

            2)    Robotul
    Ajunseră în pădurea unde murise sergentul, auziră șuieratul și văzură robotul. Fugiră. Ajunseră la marginea pădurii. Acolo, chiar la picioarele lor, se căsca o prăpastie. Vali fu gata să cadă. Noroc că sosi la timp ajutorul prietenului, care-l prinse de picior.
             -       Era să cazi! 
             -       Era, dar n-am căzut!
Dar acum nu mai aveau timp de vorba. Din spate venea robotul. Se uitară în vale. Văzură o funie prinsă de perete. Coborâră în mare grabă. Observară un platou, pe care era o mică pădurice. Intrară în ea. Zăriră un tunel.
            3)    Baza
    Intrară. Inaintau cu grijă. Deodată, auziră în spate:
            -       Mâinile sus!
Vali se răsuci brusc și-i trase un pumn individului cu un ochi bandajat, ce stătea țeapăn, cu pistolul în mână.
Il percheziționară și găsiră o pereche de chei. Apoi plecară mai departe.
Deodata, amuțiră. Simțeau apropiindu-se cu pași greoi, un animal uriaș. Observară că este același robot.
Vrură să fugă. Dar din spate venea un asemănător animal. Deodată, Vali se repezi la robot și-l lovi cu bocancul. O gaură lăsă să se vadă că animalul e de carton.
            -         E de carton, e de carton!
Atunci, din spatele animalelor, ieșiră doi oameni înarmați. Marin aruncă cu un bolovan. Unul dintre bandiți se prăbuși la pământ. Dar ceilalți trei traseră. Vali căzu. Dar Marin, care era ascuns după o stâncă, aruncă cu un băț peste capetele bandiților, care nici nu-l observară. Bățul căzu, făcând zgomot. Cei doi se întoarseră iar Marin mai aruncă o piatră. Incă un bandit se prăbuși. Ceilalți, văzând cât de tari sunt cei doi, fugiră repede.
    Marin îl ajută pe Vali să se vindece, apoi porniră amândoi spre a căuta în continuare baza.
   Cotiră după o stâncă. Văzură prima ușă. Pe ea era o hârtie cu cap de mort. Sub ea scria: „Nu intrați! Pericol de moarte!”
     Dar Vali își dădu seama că e vorba de o cursă. Așa că, deschise ușa umpic, cât să se poată strecura amândoi. Inăuntru văzură un birou, iar pe peretele stâng, o ușă. Intrară și acolo și iar văzură o ușă. Si așa de vreo zece ori. In ultima încăpere observară un safe (1). Cu multă migală îl deschiseră și înăuntru zăriră o cheie. O luară și cu ea deschiseră ușa pe care scria „Baza secretă”
     Apoi încuiară pe dinăuntru. Inăuntru era o mașină, un aparat cu multe rotițe și butoane. Apăsară pe un buton. Auziră un glas:
         -     Veniți la ordine! Veniți la ordine. Ușa se deschise și intrară cinci roboți, de astă dată nu de carton.
            1)    Safe: casă de bani
    Cei doi se ascunseră. Roboții ascultară ordinele, apoi plecară. Marin și Vali ieșiră. Deschiseră geamul. Văzură că sînt pe platoul pe care coborâseră fiind urmăriți de robot. Marin ieși. Vali luă un par și lovi mașina. Ii smulse câteva rotițe, rupse niște fire, apăsă pe toate butoanele. Apoi fugi după Marin. Se cățărară pe sfoară. Când să ajungă sus, zăriră pe unul dintre oamenii care fugiseră. Acesta tăia sfoara. Cei doi însă se urcau. Deodată sfoara se rupse. Marin și cu Vali căzură.
..................................................................................................................................
Acesta fu sfârșitul celor doi temerari care scăpaseră orașul de niște răufăcători periculoși.







După mine!