Cei buni și cei răi

A fost o vreme în care îmi închipuiam că lumea se împarte în două categorii: buni și răi față de mine și principiile mele. Adică ăia buni erau exclusiv buni și ăia răi exclusiv răi - în raport cu persoana mea. Cu ăia buni puteam să fac orice, să rezolv, să clădesc, cu aia răi nu puteam să fac nimic în nicio împrejurare. Mă vedeam înconjurat, mai pe scurt, de îngeri și demoni. Și credeam că atunci când e ceva de rezolvat, dificultatea nu constă în găsirea soluției ci în accederea la ăia buni, care puteau rezolva orice, pentru că, după cum se știe, binele învinge întotdeauna.

Pe ăia buni îi luăm din presă: ei vorbeau de Dumnezeu, de Rege, de moralitate, îi făceau praf pe comuniști, se întâlneau și discutau frumos, folosind cuvinte din dicționarul de neologisme. Așa că am început să-i caut ca să le vorbesc despre ce se întâmplă la Sinaia. Îmi închipuiam că ei, aia bunii, doar auzind ticăloșiile povestite de mine, se vor îndrepta ca niște arhangheli ai dreptății către Sinaia, unde vor da de pământ cu cei răi, punând apoi lucrurile în ordine. Așa crezând eu, am ajuns la Grupul pentru Dialog Social, de unde am fost condus ușurel, cu maniere, către ieșire, am fost scos în curte și apoi am auzit cheia rotindu-se în ușă pe dinăuntru. După aia, am ajuns la Florin Iaru. I-am spus și lui despre ce e vorba, iar el mi-a sugerat să rezolv problemele cu ajutorul unui pistol pe care să-l pun la tâmpla celor răi. M-am dus la Ana Blandiana și Romulus Rusan, care m-au trimis la un domn de bine, din cei care știau să-ți demonstreze cu argumente imbatabile că greșești în orice spui. Numărul celor pe care i-am abordat cu speranță și tenacitate a fost de-a dreptul impresionant. Florin Gabriel Mărculescu, Petre Mihai Băcanu, Nicolae Manolescu, Stelian Tănase, Gheorghe Ceauşescu, Nicolae Prelipceanu... cu toți am stabilit contacte, fiecare mi-a lăsat telefonul, cu fiecare m-am întâlnit de mai multe ori, în diverse împrejurări, dar rezultatul a fost mereu nul: la Sinaia, ca în toată țara, oamenii se ocupau cu asigurarea viitorului personal, cei buni băteau palma cu cei răi, numai eu o țineam înainte cu principiile, mă luam de foștii comuniști, organizam simpozioane pe teme monarhice, unde veneau să vorbească ăia buni, înființam, ca profesor, trupe de elevi creștin-democrați, refuzam orice fel de șpagă și orice fel de compromis cu cei răi. Sigur că azi, cei buni și cei răi sunt bine-merci acolo unde i-am lăsat, au funcții, au bani, sunt parteneri de afaceri, activează în același partid, fac concedii împreună... Și până la urmă nici nu cred că s-ar fi putut altfel. Cei ca mine au avut, în fond, rolul lor în această evoluție. Fie și prin faptul că, raportându-se la niște ficționari care nu luau șpagă și clamau principii, cei buni și cei răi și-au găsit un adversar comun, împotriva căruia au luptat umăr la umăr.