Mici intamplari cu animale (8)

Fără sfială (4)

Mă găseam la casa de vînătoare din Munţii Sebeşului, aşe­zată la o înălţime de aproape o mie trei sute de metri. Într-o seară, după ce m-am culcat, aud prin cameră zborul zbîrnîitor al unei insecte. Cînd mai aproape, cînd mai departe, uneori înceta, ca să înceapă iarăşi. Am adormit în muzica ei. Dimi­neaţa descopăr că e vorba de un fluture coadă-de-păun (Maccroglossa stellatarum) care intrase pesemne prin geamul deschis. Coadă-de-păun este un fluture ciudat. Are trupul gros şi mare faţă de cele patru aripi, pe care le mişcă extrem de re­pede şi care îl duc ca pe o săgeată. Caracteristic este faptul că nu se aşază pe florile din care se hrăneşte, ci, din zbor pe loc, introduce în caliciul lor o trompă lungă de vreo doi centimetri şi suge în felul acesta din dulceaţa florilor. Este foarte sperios: îmi aduc aminte că, pe cînd eram licean şi vînam fluturi şi gîndaci pe seama „colecţiei", era un eveniment prinderea unei cozi-de-păun.

Aşadar, oaspele meu era o cunoştinţă veche. Deschid fe­reastra, ca să plece în lumea lui. La amiază era tot în cameră. Zbura în dreapta si în stînga, se aşeza pe undeva ca să se odih­nească şi pornea din nou. Bietul de el, mă gîndeam, cît de ne­norocit trebuie să fie! A treia zi dimineaţa, întors de la o plimbare prin terenul de vînătoare, mă aşez la măsuţa de lîngă fereastră, ca să scriu o scrisoare. Deşi era mijlocul lui august, geamurile prinseseră abureală de răceala nopţii (şi de căldura din cameră, unde ardea foc prietenos şi vara), şi acum în­cepeau să se formeze picături şi să alunece pe sticlă în jos. Soarele abia răsărit bătea în geam şi făcea din picăturile acestea diamante strălucitoare. Furat de frumuseţea acestui neînsemnat fenomen, deodată aud zbîrnîind fluturele meu aici, pe aproape. Îl caut din ochi şi îl descopăr curînd. Pe măsuţa de lîngă fereastră era o glastră; în ea, un mănunchi de flori de bisacăn, frumoasele flori ale tăieturilor din munte, pe care le adusesem din excursia mea de dimineaţă. Fluturele era în mare treabă. Zbura de la o floare la alta, ca afară în libertate, şi se hrănea în chipul lui obişnuit. Nici că-i păsa de mine, care eram la două palme de buchetul de flori: îşi căuta liniştit de treabă. Îl vedeam clar cum îşi desface trompa din spirală, cum o întinde în formă de L cam deschis la unghi, cum o in­troduce în floare după floare, sugînd mierea, în vreme ce nu înceta să zbîrnîie din aripile repezi. Interesant era că nu neglija să cerceteze nici florile veştede. Cu mare iscusinţă ridica cu trompa petalele care se ofiliseră astupînd magazinul de miere, şi ajungea pînă la urmă la el. Cum îl priveam necăjindu-se cu florile ofilite si cum vedeam că nu poate ajunge la cele din mijlocul buchetului strîns, după ce l-am observat mai mult timp, m-am gîndit să-i vin într-ajutor, chiar riscînd să-l sperii: am întins mîna şi am scos mai la iveală cotoarele din mijlocul jerbei, pline de flori încă neexplorate. Fluturele săgeta prin cameră, ca speriat într-adevăr, ca să revină însă imediat la noile bună­tăţi. Am luat aparatul de fotografiat ca să încerc să fixez pe placă această gînganie împrietenită cu cămăruţa mea şi care pă­rea că-şi pierduse cu totul frica de om. Pe placă, cu ajutorul lupei, se putea vedea chiar trompa fluturelui, introdusă în sînul unei flori.

A doua zi amicul meu s-a bucurat de un nou buchet de bisacăn, pe care l-am aşezat în acelaşi loc. Apoi a dispărut. În aceste două zile ferestrele erau aproape permanent deschise; fluturele a preferat să rămînă însă în casă, unde era umblare de oameni. Se poate că, simţind că se apropie toamna, îşi va fi ales pe după grinzi locul de iernat; poate a plecat; poate i s-a terminat viaţa.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor