luni, 13 februarie 2012

Pariul

Îmi amintesc din când în când de diverși colegi de armată. Cu unii am fost coleg și în facultate, pe alții nu i-am mai văzut niciodată, cu alții m-am întâlnit după zeci de ani, complet întâmplător. Azi îmi vine minte un tip pe nume L, poreclit Lambez. Un individ cu mustăcioară de birtaș, durduliu, mic de statură și cu un zâmbet permanent lățit pe figură. Nu-mi aduc aminte absolut nimic despre el, cu excepția unui episod în care a fost protagonist și pe care l-am comentat luni de zile după ce a avut loc.
Într-o zi, stând eu la taclale cu Lambez, nu știu cum a venit vorba despre scârbă. Eu ziceam că nu mi-e scârbă de nimic, Lambez la fel. Până la urmă, am început să ne imaginăm lucruri de care totuși ni s-ar face scârbă. Și la un moment dat eu am zis că nu aș fi în stare să mă apropii cu dinții de un ciorap de-al meu dus o zi întreagă la instrucție. La care Lambez a zis că lui nu-i e scârbă, așa încât i-am propus un pariu: într-o seară, după instrucție, să mergem în dormitor și, de față cu toți ceilalți, el să-și scoată un ciorap și să-l bage în gură. Dacă face asta, îi dau 100 de lei. Dacă nu, îmi dă el mie. A acceptat pariul pe loc. Dar i-am zis să mai așteptăm până seara, să mă mai gândesc, nu știu exact cum i-am spus și a fost de acord. Eu m-am dus pe la toți cei din pavilionul nostru, al teriștilor, le-am spus de pariu și le-am mai zis că dacă vor să-l ținem, să scoată și ei niște bani. Până la urmă, am pus fiecare nu mai mult de câțiva lei, pentru că s-au strâns mulți doritori să vadă faza cu ciorapul. I-am spus lui Lambez că răspunsul meu final este da și am stabilit ziua evenimentului.
A venit seara cu pricina, eram cu toții rupți după alergatul peste câmpuri, ne-am dus în dormitoare și am trecut la dezechipare. Noi, ăștia care puseserăm bani, am făcut semicerc în jurul lui Lambez, care stătea cu spatele la perete și i-am zis să treacă la fapte sau să iasă cu banii. Și atunci Lambez și-a scos un bocanc, a extras din el ciorapul năclăit, l-a ridicat deasupra capului ca pe un trofeu, apoi l-a lăsat să-i între în gură, îndesându-l cu trei degete. A stat acolo câteva secunde, cu o față de trompetist suflând în instrument, apoi a scos ciorapul și a zis: „Bazule, sari cu mălaiu”. I-am dat banii fără nicio discuție, o bancnotă de 100 de lei, cu care se puteau face multe în vremea aia. Apoi, Lambez, simțind nevoia să-și explice gestul, a comentat: „Ce vreți bă, doar n-am băgat în gură un căcat! Ce dacă e plin de transpirație? E ceva din corpul meu!” Aia a fost treaba cu Lambez.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!