Beckett (2)

Am urcat aici primele cateva pagini din "Asteptandu-l pe Godot". O sa urc in continuare, pana voi ispravi textul. Cine il citeste pana la capat se va intreba, fara doar si poate, meditativ: "care dintre cei doi sunt eu, Vladimir sau Estragon?" Enjoy!

Vladimir iese. Estragon se ridică şi-l urmează pînă la limita scenei. Mimica lui Estragon e analoagă celei pe care o smulg spectatorilor eforturile unui pugilist. Vladimir revine, trece prin faţa lui Estragon, traversează scena, cu ochii plecaţi. Estragon face cîţiva paşi spre el, se opreşte.

ESTRAGON (cu blîndeţe): Vroiai să-mi vorbeşti? (Vladimir nu răspunde. Estragon face un pas înainte.) Aveai să-mi spui ceva? (Tăcere. Alt pas înainte.) Spune, Didi...

VLADIMIR (fără să se întoarcă): N-am nimic să-ţi spun.

ESTRAGON (pas înainte): Eşti supărat? (Tăcere. Pas înainte.) Iartă-mă... (Tăcere. Pas înainte. îi atinge umărul.) Zău, Didi! (Tăcere.) Dă-mi mîna! (Vladimir se întoarce.) Sărută-mă. (Vladimir devine ţeapăn.) Lasă-mă pe mine! (Vladimir se înduplecă. Se îmbrăţişează. Estragon se dă brusc înapoi.) Puţi a usturoi.

VLADIMIR: Pentru rinichi... (Tăcere. Estragon priveşte cu atenţie copacul.) Ce facem acum?

ESTRAGON: Aşteptăm.

VLADIMIR: Da, dar pînă atunci...

ESTRAGON: Dacă ne-am spînzura?

VLADIMIR: Ar fi un mijloc să se scoale.

ESTRAGON (interesat): Se scoală?

VLADIMIR: Da, cu tot ce urmează. Şi acolo unde pică, cresc mătrăgune. De-asta ţipă ele cînd le smulgi. Nu ştiai?

ESTRAGON: Să ne spînzurăm imediat.

VLADIMIR: De-o creangă? (Se apropie amîndoi de copac şi-l privesc.) N-aş avea încredere.

ESTRAGON: Dar tot am putea să încercăm.

VLADIMIR: Încearcă.

ESTRAGON: După tine.

VLADIMIR: Nu, nu, întii tu.

ESTRAGON: De ce?

VLADIMIR: Tu eşti mai uşor decît mine.

ESTRAGON: Păi tocmai.

VLADIMIR: Nu înţeleg.

ESTRAGON: Gîndeşte-te niţel, zău aşa.

Vladimir se gîndeşte.

VLADIMIR (în cele din urmă): Nu înţeleg.

ESTRAGON: Am să-ţi explic.  (Se gîndeşte.) Creanga...creanga... (Furios.) Dar încearcă să înţelegi!

VLADIMIR: Mă bizui pe tine.

ESTRAGON (cu efort); Gogo uşor-creanga nu rupe-Gogo mort. Didi greu-creanga rupe-Didi singur.

(Pauză.) Pe cînd dacă... Caută expresia justă.

VLADIMIR: La asta nu mă gîndisem.

ESTRAGON (care a găsit): Cine poate mult poate şi puţin.

VLADIMIR: Dar cîntăresc eu oare mai mult ca tine?

ESTRAGON: Tu spui. Eu nu ştiu. Una din două. Sau aproximativ.

VLADIMIR: Atunci ce facem?

ESTRAGON: Să nu facem nimic. E mai prudent.

VLADIMIR: Să aşteptăm întîi ce-o să ne spună el.

ESTRAGON: Cine?

VLADIMIR: Godot.

ESTRAGON: Asta e.

VLADIMIR: E mai bine să ştim sigur mai întîi.

ESTRAGON: Pe de altă parte, am face poate mai bine dacă am bate fierul pînă nu îngheaţă.

VLADIMIR: Sînt curios să ştiu ce-o să ne spună el. Asta nu ne angajează cu nimic.

ESTRAGON: De fapt, ce i-am cerut?

VLADIMIR: Nu erai acolo?

ESTRAGON: N-am fost atent.

VLADIMIR: Ei bine... Nimic precis.

ESTRAGON: Un fel de rugăminte.

VLADIMIR: Chiar aşa.

ESTRAGON: O cerere vagă.

VLADIMIR: Dacă vrei tu.

ESTRAGON: Şi el ce ţi-a răspuns?

VLADIMIR: Că o să vadă.

ESTRAGON: Că nu poate să promită nimic.

VLADIMIR: Că trebuie să se mai gîndeasca.

ESTRAGON: Cu mintea odihnită.

VLADIMIR: Să-şi consulte familia.

ESTRAGON: Prietenii.

VLADIMIR: Agenţii.

ESTRAGON: Corespondenţii.

VLADIMIR: Registrele.

ESTRAGON: Contul la bancă.

VLADIMIR: Înainte de-a se pronunţa.

ESTRAGON: E şi normal.

VLADIMIR: Nu-i aşa?

ESTRAGON: Aşa mi se pare.

VLADIMIR: Şi mie la fel.

Pauză.

ESTRAGON (neliniştit): Şi noi?

VLADIMIR: Poftim?

ESTRAGON: Am zis, şi noi?

VLADIMIR: Nu înţeleg.

ESTRAGON: Care e rolul nostru în toate astea?

VLADIMIR: Rolul nostru?

ESTRAGON: Nu te pripi.

VLADIMIR: Rolul nostru? Cel care cere.

ESTRAGON: Pînă acolo am ajuns?

VLADIMIR: Domnul are vreo reclamaţie de făcut?

ESTRAGON: Nu mai avem drepturi?

Rîsul lui Vladimir, pe care şi-l întrerupe brusc, ca mai înainte. Acelaşi joc, minus zîmbetul.

VLADIMIR.: M-ai face să rîd, dacă aş avea nevoie.

ESTRAGON: Le-am pierdut?

VLADIMIR (răspicat): Le-am dat pe nimic.

Tăcere.  Rămîn neclintiţi, cu braţele atîrnate, cu capul în piept, cu genunchii frînţi.

ESTRAGON  (slab): Nu  sîntem  legaţi?  (Scurtă pauză.) Ai?

VLADIMIR  (ridicînd mîna): Ascultă!

Ascultă amîndoi înţepeniţi grotesc.

ESTRAGON: Nu aud nimic.

VLADIMIR:  Ssst!  (Ascultă amândoi. Estragon îşi pierde echilibrul, e cît pe-aci să cadă. Se agaţă de braţul lui Vladimir, care se clatină. Ascultă amîndoi, înghesuiţi unul în altul, ochi în ochi.) Nici eu. Oftat  de  uşurare.  Destindere.  Se  depărtează unul de altul.

ESTRAGON: Mi-ai făcut frică.

VLADIMIR: Am crezut că e el.

ESTRAGON: Cine?

VLADIMIR: Godot.

ESTRAGON: Ph! Vîntul prin trestii.

VLADIMIR: Aş fi jurat că sînt strigăte.

ESTRAGON: Şi de ce ar fi strigat el?

VLADIMIR: După cal.

Tăcere.

ESTRAGON: Să ne cărăm.

VLADIMIR: Unde? (Scurtă pauză.) Poate că în seara asta o să ne culcăm la el, la căldurică, la loc uscat, cu burta plină, pe paie. Merită să aşteptăm. Nu?

ESTRAGON: Nu toată noaptea.

VLADIMIR: E încă ziuă.

Tăcere.

ESTRAGON: Mi-e foame.

VLADIMIR: Vrei un morcov?

ESTRAGON: Altceva n-ai?

VLADIMIR: Cred că mai am nişte napi.

ESTRAGON: Dă-mi un morcov. (Vladimir se scotoceşte prin buzunare, scoate un nap şi i-l dă lui Estragon.) Mersi. (Muşcă din nap. Jalnic.) E un nap!

VLADIMIR: Oh, pardon! Aş fi jurat că-i morcov. (Se scotoceşte din nou prin buzunare şi nu găseşte decît un nap.) Numai napi, (Caută mereu.) Pesemne că pe ultimul l-ai mîncat tu. (Caută.) Stai, am găsit. (Scoate, în sfîrşit, un morcov şi i-l dă lui Estragon.) Iată, dragul meu. (Estragon îl şterge pe mînecă şi începe să-l mănînce.) Dă-mi înapoi napul. (Estragon îi dă napul.) Fă-l să ţină mult, că nu mai e altul.

ESTRAGON (mestecînd): Ţi-am pus o întrebare.

VLADIMIR: A!

ESTRAGON: Ce mi-ai răspuns?

VLADIMIR: E bun morcovul tău?

ESTRAGON: E dulce.

VLADIMIR: Cu atît mai bine, cu atît mai bine. (Scurtă pauză.) Ce voiai să ştii?

ESTRAGON: Nu-mi aduc aminte. (Mestecă.) Asta mă plictiseşte. (Priveşte morcovul, cu apreciere, îl răsuceşte în aer cu vîrfurile degetelor.) Grozav morcovul tău. (Îi suge capătul, meditativ.) Stai că-mi aduc aminte. Rupe o îmbucătură.

VLADIMIR: Ei?

ESTRAGON (cu gura plină, distrat): Nu sîntem legaţi?

VLADIMIR: Nu aud nimic.

ESTRAGON (mestecă, înghite): Întreb dacă sîntem legaţi.

VLADIMIR: Legaţi?

ESTRAGON: Legaţi.

VLADIMIR: Cum legaţi?

ESTRAGON: De mîini şi de picioare.

VLADIMIR: Legaţi de ce? De cine?

ESTRAGON: De omul tău.

VLADIMIR: De Godot? Legaţi de Godot? Ce idee! Nici gînd! (Scurtă pauză.) Nu încă.

Vladimir nu face legătura.

ESTRAGON: Îl cheamă Godot?

VLADIMIR: Cred că da.

ESTRAGON: Ia te uită! (Ridică restul morcovului, de capătul cu frunze, şi-l răsuceşte prin faţa ochilor.) Curios, cu cît înaintez, cu atît e mai puţin bun.

VLADIMIR: Pentru mine e contrariul.

ESTRAGON: Adică?

VLADIMIR: Eu mă deprind cu gustul pe măsură ce mănînc.

ESTRAGON (după ces-a gîndit îndelung): Asta e contrariul?

VLADIMIR: Chestie de temperament.

ESTRAGON: De caracter.

VLADIMIR: N-ai ce-i face.

ESTRAGON: Oricît te-ai zbate.

VLADIMIR: Rămîi cum eşti.

ESTRAGON: Oricît te-ai suci.

VLADIMIR: Fondul nu se schimbă.

ESTRAGON: Nimic de făcut, (îi întinde lui Vladimir restul morcovului.) Vrei să-l termini tu? Un ţipăt cumplit răsună în imediata apropiere. Estragon scapă morcovul. Şi el şi Vladimir încremenesc, apoi se precipită spre culise. Estragon se opreşte la jumătatea drumului, se întoarce de unde a plecat, ridică morcovul, îl vira în buzunar, dă fuga spre Vladimir care îl aşteaptă, se opreşte din nou, se întoarce, îşi ia gheata, apoi dă fuga la Vladimir. Înlănţuiţi, cu capetele vîrîte în umeri, întorcînd spatele primejdiei, amindoi aşteaptă.