Mici intamplari cu animale (30)

Adunîndu-ne la cabană cei trei vînători, după ce am dibuit în dîra cerbilor, benjaminul nostru, care atunci luase mai în­tîi contact cu muntele sălbatic, ne surprinse cu vestea că a văzut un muflon. De cînd s-au ridicat munţii ăştia, muflon nu i-a călcat. Muflon trebuie să fie, ce ar putea fi alta? întări novicele. Ca oaia, sur-negriu, cu coarne răsucite.

—  Măi, va fi vreo oaie de casă !

—  Cum să fie oaie de casă? Turmele nu coborît de mai bine de trei săptămîni, aşezare omenească nu-i împrejur de patru poşte. Şi m-a simţit de la trei sute de paşi şi a fugit. Sălbătăciune. Muflon trebuie să fie.

A treia zi, celălalt prieten, vînător vechi şi bun, a venit la cabană cu o pradă neobişnuită: un berbec de oaie ţigaie, zdravăn. A trebuit să-şi pună în joc toată măiestria ca să-l poată apropia pînă în puterea puştii, într-o tăietură în care păştea. S-a despărţit de turmă poate încă din primăvară, a rămas de ea în munte, s-a sălbătăcit. Mirare că a scăpat de lupi.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor