Mici intamplari cu animale (55)

Dezarmare

Citeam afară lîngă zidul casei, bătut de soarele care începea să coboare spre apus. Ridicînd ochii din carte, văd un păianjen care mergea în susul peretelui. L-am petrecut cu atenţie, plăcîndu-mi cum păşeşte, deoarece era un păianjen de cel cu picioarele nemăsurat de lungi (Phalangium ophilio). Păianjenii aceştia parcă umblă în catalige. Copiii, în jocurile lor adeseori barbare, obişnuiesc să le rupă picioarele şi să rîdă că acestea mai „trăiesc” o bucată de vreme, fac mişcări zvîcnite. Ştiam că piciorongul ăsta se hrăneşte cu insecte şi credeam ca voi putea asista la o vînătoare a lui.

Am şi asistat la o vînătoare, dar cu totul alta decît cea la care mă aşteptam.

Iată că vine în zbor o viespe destul de mică şi atacă păian­jenul întocmai ca o pasăre de pradă, încleştîndu-se în trupul lui rotund şi mic, ca o mazăre. Viespea era frumoasă, neagră, strălucitoare, cu brîie aurii; cred că era din genul Mellinae. Bietul păianjen scapătă din picioare şi cade la pămînt lîngă zid, în spate cu duşmanul. După o scurtă învălmăşeală, în cursul căreia mi se părea că viespea încearcă să-şi ducă prada în zbor, fără să reuşească din cauza picioarelor lungi, s-a întîmplat un lucru ciudat. Rînd pe rînd viespea a muşcat şi a retezat de pe lîngă trup picioarele păianjenului, pînă n-a rămas din el decît trupul neputincios. L-a înşfăcat cu picioarele si apoi, după cîteva încercări de decolare, a reuşit să se ridice in zbor şi a plecat cu prada fulgerător, aşa cum a şi venit.

Multă vreme nu mi s-a mai putut concentra atenţia asupra slovelor cărţii din mînă. Ceea ce a făcut viespea dovedea in­ventivitate.

Dar iată că metoda de dezarmare a adversarului nu este un monopol al acelei viespi sau al neamului ei. Profesorul univer­sitar dr. I. P. scrie :

„Mă găseam într-o excursie geologică, în vara anului 1912, pe valea Prahovei, între Breaza şi Comarnic. Atunci am avut ocazia să văd o luptă angajată între cîteva furnici şi o albină aşezată întîmplător pe o tulpină de peliniţă. În momentul cînd albina s-a aşezat pe una din ramuri, au înaintat spre ea şi cîteva furnici care se găseau pe tulpină. Prima furnică ce s-a apropiat de albină şi-a fixat puternic picioarele dinapoi de ramură, iar cu cleştele gurii a prins albina de gheara unui picior dindărăt. Surprinsă, albina şi-a pus în mişcare aripile atît de puternic, încît aşteptam să văd ori piciorul ei rupt, ori capul furnicii. N-a trecut însă mult şi o altă furnică a înaintat pru­dent şi peste furnica fixatoare şi peste trupul albinei, căutînd la început să-i strivească mijlocul cu ajutorul cleştelui bucal. Neobţinînd nicio micşorare a efortului de zbor, furnica a înaintat pînă la baza aripilor, pe care a început a le forfeca, reuşind în scurt timp să şi detaşeze una din ele. Albina, ne­avînd acum decît o aripă, a început să facă piruete în ocoluri largi şi sacadate; furnica, surprinsă, a alunecat şi a căzut. Atunci a înaintat o altă furnică, care aştepta într-o nemişcare atentă, şi tot atît de precaut a ajuns să foarfece şi cealaltă aripă. Acum albina spînzura în jos, ţinută numai de un picior prins puternic de prima furnică. După cîtva timp, furnica fixatoare şi-a desfăcut picioarele de pe ramură şi, împreună cu albina pe care n-o slăbea de picior, şi-a dat drumul jos, pe nisip. Aici albina şi-a pus în mişcare picioarele şi a început să tîrască după ea furnica, ce făcea eforturi desperate să-i în­greuieze cît mai mult fuga. Ca prin farmec, toate furnicile de pe peliniţă au coborît grabnic sau şi-au dat drumul să cadă jos şi au alergat la albină, pe care au apucat-o de cîte un picior, forfecîndu-i gheruţele, aşa că în scurt timp albina a fost pusă în imposibilitate de a mai face vreo mişcare. După aceea, o furnică mai voinică i-a retezat şi mijlocul şi aşa, în doua bucăţi, au început a o transporta spre muşuroiul lor.

Toate aceste acte executate de furnicile care au angajat lupta cu albina în împrejurări atît de noi şi de variate au fost atît de bine adaptate acelor împrejurări, încît nu mai lăsau nicio urmă de îndoială asupra faptului că ele reacţionau adecvat în fiecare situaţie nouă a luptei".
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor