miercuri, 18 iulie 2012

Renuntarea la vot

Am hotarat sa nu ma duc la vot pe 29. Nu-i vorba, aici la Hannover nici nu as avea unde, dar acum ceva vreme aveam de gand sa dau o fuga la Berlin sau oriunde ar fi o sectie de vot. Ma gandeam sa merg cu Liliana si cu Mitza, ca sa contribuim cu trei voturi la revenirea presedintelui de drept in fotoliul lui de la Cotroceni si, totodata, la revenirea presedintelui uzurpator in fotoliul lui de presedinte al Senatului.

Acum, insa, am hotarat ca o sa stau acasa. Motivul este unul foarte simplu: participarea la referendum inseamna acceptarea lui. Ori eu consider ca s-a ajuns pana aici printr-un lung sir de incalcari sau fortari ale constitutiei. Din momentul in care Vasile Blaga a fost debarcat din fruntea senatului, am inteles ca e vorba de un plan foarte bine pregatit de preluare a tuturor parghiilor puterii de catre USL. Cand am vazut ca USL il numeste presedinte de senat pe Crin Antonescu, adica exact pe omul care nu a calcat pe-acolo ani si ani de zile, am inteles planul pana la capat: Basescu suspendat -> Antonescu interimar -> referendum fraudat -> pecinginea hrebenciucista asternuta in strat gros peste tara. Si atunci de ce sa particip eu la acest joc murdar? De ce sa ma duc eu si sa votez DA sau NU la un referendum care nu are alt rol decat sa legitimeze atacul USL la statul de drept?
Oricat m-ar injura unii si altii, oricat m-ar acuza ca sunt pro-Basescu (de parca asta ar fi in sine ceva imoral sau ilegal), spun urmatorul lucru: referendumul nu este despre Basescu, ci despre intoarcerea Romaniei in anii mineriadelor. Si eu nu vreau sa particip la aceasta mascarada. O sa stau acasa si o sa ma uit la televizor ca sa aflu rezultatul. Sper ca romanii sa nu se duca la vot, indiferent cat ii cheama USL cu tombolele sau cat ii cheama chiar Basescu, in inconstienta lui. Un referendum organizat de niste trupe de comando nu poate fi decat un fals. E ca si cum m-as duce eu intr-o gradinita, as lua ostatice invatatoarele, apoi le-as da copiilor bomboane si jucarii si le-as cere parintilor sa voteze daca sunt de acord ca pentru copiii lor e bine ce se intampla. Asa ceva nu se poate accepta, iar daca unii dintre parinti ar veni sa puna stampila pe DA sau pe NU, ei nu ar face decat sa spuna ca totul a fost OK, actiunea mea a fost in regula, ea este urmata de un referendum si dupa aia gata, revenim la viata noastra cea de toate zilele. In ansamblu, intreaga actiune ar fi privita ca un proces democratic.
De-a lungul anilor post-Ceausescu, am votat sistematic cu ceea ce mi s-a parut a fi partea buna, sanatoasa, a politicii. La inceput am votat Campeanu - contra Iliescu. Apoi am fost taranist si am votat cu Constantinescu. Am ajuns apoi sa votez cu Iliescu, asta numai ca sa nu ajunga presedinte sceleratul national Vadim Tudor. Apoi am votat Basescu - asta insemnand impotriva lui Nastase si impotriva lui Geoana. Iata-ma acum in situatia in care nu mai pot vota nicicum, pentru ca a vota, a participa la referendum, ar insemna sa fiu de acord ca lucrurile care s-au petrecut si au condus la organizarea lui au fost in regula. Si ar insemna ca m-as face partas la agresarea statului de drept de catre USL. A vota la referendum inseamna a ma pune in rand cu USL, a ma aseza in banca langa Voicu si Hrebenciuc, a lua micul dejun cu Antonescu si Ponta, a ma bate pe burta cu Voiculescu si Andon. Ori eu prefer sa raman curat.





2 comentarii:

După mine!