duminică, 26 august 2012

De ziua lui Cortazar

Pierderea şi recuperarea unui fir de păr
Pentru a lupta împotriva pragmatismului şi a groaznicei tendinţe de a urmări scopuri materiale, văru-meu cel mare susţine că metoda cea mai bună e să-ţi smulgi un fir de păr din cap, să-i faci un nod la mijloc şi să-l laşi să cadă uşor prin gaura chiuvetei. Dacă părul se agaţă de grătarul care se află de obicei în asemenea găuri e de ajuns să deschizi puţin robinetul şi firul dispare.
Fără să pierzi nicio clipă, trebuie să începi acţiunea de recuperare a părului. Prima operatie se reduce la demontarea sifonului chiuvetei ca să vezi dacă părul nu s-a agăţat de vreuna din asperităţile ţevii. Dacă nu-l găseşti acolo, trebuie să ajungi pînă la porţiunea de ţeavă dintre sifon şi conducta de scurgere principală. Bineînţeles că în această porţiune vor apărea multe fire de păr, şi va trebui să te bizui şi pe ajutorul celorlalţi membri ai familiei, ca să le cercetezi pe toate, unul cîte unul, căutînd nodul. Dacă nu apare, se va pune interesanta problemă de a sparge conducta pînă la parter. Asta înseamnă însă un efort mai mare - poate că va trebui să lucrezi opt-zece ani la vreun minister sau la vreun magazin ca să aduni banii necesari pentru a cumpăra cele patru apartamente de sub cel al vărului meu mai mare, totul avînd extraordinarul dezavantaj că în timp ce tu lucrezi, în aceşti opt-zece ani, n-ai cum să eviti neplăcuta senzatie că părul nu mai e în conductă şi că doar printr-o întîmplare foarte putin probabilă va rămîne agăţat în vreo asperitate a ţevii ruginite.
În sfîrşit, va veni şi ziua în care vom putea sparge ţevile apartamentelor şi luni de zile vom trăi printre ligheane şi alte recipiente pline de păr umed, precum şi printre slugi şi cerşetori pe care-i vom plăti cu generozitate ca să caute, să separe, să clasifice şi să ne aducă fire de păr, pentru a dobîndi, în sfîrşit, mult dorita certitudine. Dacă părul tot nu iese la iveală, vom intra într-o etapă mult mai confuză şi mai complicată, căci porţiunea următoare a ţevii duce pînă în cele mai mari canale de scurgere ale oraşului. După ce o să ne cumpărăm un costum special, o să învăţăm să ne strecurăm prin canale, la ore tîrzii, în timpul nopţii, înarmaţi cu o lanternă puternică şi o mască de oxigen, şi o să explorăm galeriile mai mici şi mai mari, ajutaţi dacă se poate de tot felul de indivizi de joasă speţă cu care vom fi intrat în legătură şi cărora va trebui să le dăm o mare parte din banii pe care-i cîştigăm ziua lucrînd la minister sau la magazin.
De foarte multe ori o să avem impresia că am ajuns la capătul acţiunii, căci vom găsi (sau ni se vor aduce) fire de păr asemănătoare cu cel pe care-l căutăm; dar cum nu s-a mai auzit ca un fir de păr să aibă un nod în mijloc fără să fi intervenit mîna omului, aproape întotdeauna vom constata, pînă la urmă, că respectivul nod nu e decît o îngroşare în diametru a firului de păr (deşi nici de aşa ceva n-am mai auzit) sau cine ştie ce silicat sau oxid depus acolo din cauză că a rămas prea mult timp pe o suprafaţă umedă. Probabil vom înainta aşa, pe diferitele porţiuni ale conductelor mai mici sau mai mari, pînă cînd vom ajunge la locul acela unde nimeni nu se va mai hotărî să pătrundă: conducta cea mare, orientată în direcţia rîului, cu torentul gunoaielor adunate la un loc, unde cu nicio sumă de bani şi cu nicio barcă şi cu nicio ademenire din lume nu vom mai putea continua cercetările.
Dar înainte de asta, şi poate chiar cu mult înainte, de exemplu la numai cîţiva centimetri de gura chiuvetei, la nivelul apartamentului de la etajul doi, sau în prima conductă subterană, se poate întîmpla să găsim firul de păr. E de-ajuns să te gîndeşti la bucuria pe care ai avea-o, la uimitorul calcul al eforturilor economisite pur şi simplu pentru că ai avut noroc, ca să justifici, să alegi şi să ceri aplicarea în practică a unei astfel de metode, pe care orice profesor conştient ar trebui să le-o recomande elevilor săi din cea mai fragedă copilărie, în loc să le usuce sufletul cu regula de trei compusă, ori cu nenorocirea de la Cancha Rayada.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!