O fi fost Jules Verne misogin?

― Care va să zică, domnule Maston, dumneata susţii că niciodată o femeie n-ar fi în stare să contribuie la progresul ştiinţelor matematice sau experimentale!

― Spre marea mea părere de rău, mistress Scorbitt, sunt obligat s-o cred, răspunse J. T. Maston. Recunosc, mă rog, că au existat sau că există unele matematiciene celebre, mai ales în Rusia; dar, ţinând seama de conformaţia creierului femeii, ea nu poate ajunge niciodată un Arhimede sau cu atât mai puţin un Newton.

― Vai, domnule Maston, te rog să-mi dai voie să protestez. În numele sexului feminin!...

― ...care este cu atât mai fermecător, mistress Scorbitt, cu cât nu-i deloc potrivit pentru studii abstracte.

― Prin urmare, domnule Maston, dumneata eşti de părere că o femeie, văzând cum cade un măr, n-ar fi putut să descopere legea atracţiei universale, aşa cum a făcut ilustrul savant englez la sfârşitul celui de al XVII-lea secol.

― Văzând cum cade un măr, mistress Scorbitt, unei femei nu i-ar fi trecut prin cap decât gândul să-l mănânce... urmând pilda mamei noastre, Eva!

― După cum văd, dumneata crezi că femeile n-au nicio aptitudine pentru speculaţii intelectuale.

― Nicio aptitudine?... Nu spun asta, mistress Scorbitt! Îmi iau totuşi îngăduinţa să observ că, de când există oameni pe pământ şi deci şi femei, nu s-a pomenit încă vreun creier de femeie, căruia să-i datorăm vreo descoperire în domeniul ştiinţific, asemănătoare celor ale lui Aristotel, Euclid, Kepler sau Laplace.

― Ei, şi aceasta poate constitui o dovadă? Trecutul hotărăşte irevocabil şi viitorul?

― De!... Ceea ce nu s-a întâmplat de mii de ani încoace, n-o să se întâmple... fără îndoială... nici de acum înainte...

― Atunci, după câte văd, domnule Maston, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne resemnăm; nu suntem bune decât...

― Decât să fiţi geniile noastre bune! răspunse J. T. Maston cu amabilitatea curtenitoare a unui savant cu capul împuiat de X-uri. De altfel, mistress Evangelina Scorbitt era dispusă să se mulţumească şi cu atât.

― Ei bine, domnule Maston, reluă ea, fiecare cu rolul lui în lumea asta. Dumneata rămâi calculatorul extraordinar care eşti! Dăruieşte-te în întregime problemelor ridicate de această operă uriaşă, căreia sunteţi pe cale, dumneata şi prietenii dumitale, să vă închinaţi viaţa. Cât despre mine, eu am să fiu geniul bun, prin concursul bănesc pe care vi-l voi da.

― Ceea ce o să-ţi asigure recunoştinţa noastră veşnică! răspunse J. T. Maston.

Inceputul romanului "Intâmplări neobişnuite" de Jules Verne