Am început să merg tot mai mult cu bicicleta. Până azi, tot așteptam să vrea și Maria, pentru a pleca în tură prin împrejurimi. Azi însă, am spart gheața: m-am suit pe bicicletă și am plecat de unul singur. Am simțit, pur și simplu, acest imbold.
M-am dus până într-un sat, pe nume Harkenbleck. Drum de biciclete, ca peste tot, curățenie, case ca din povești, multe flori. Întâlniri cu alți bicicliști, dar și cu călăreți. Schimburi de saluturi, exact ca pe potecile de munte din România. De-o parte și de alta, lacuri, terenuri de călărie, proprietăți private. Iar pe marginea drumului, pe kilometri întregi, meri și peri cu ramurile grele de fructe. Din loc în loc, câte un biciclist oprit să culeagă. Într-un loc, am văzut o familie - oameni pe la 30 de ani, veniți cu motocicleta special pentru mere. Aveau bățul acela foarte lung cu un fel de coș mic în vârf, pe care-l întindeau și luau merele unul câte unul. Nu mai știu cum se numește bățul ăla, dar îmi amintesc că l-am folosit și eu, acum vreo 15 ani, undeva într-o livadă de meri de la Comarnic.
Am mai văzut și niște maceși cu fructe bine împlinite, de-mi venea să mă opresc și să îmi umplu buzunarele. Cert e că mai pe seară sau mâine o să mă duc din nou și o să iau o plasă de măceșe, pe care o să le pun în miere. Din licoarea rezultată, o să-i dau Mariei zi de zi câte o linguriță, în loc de cătină - asta e un fel de bombă cu vitamina C.
Ai cules măcieșele a doua zi?
RăspundețiȘtergere