La 28 ianuarie 1940 era ger
aspru şi zăpadă mare. Hoinăream cu sania prin
apropierea mănăstirii Căldăruşani, nu departe de Bucureşti. În
lipsa altui vînat mai ales, împuşcasem
la ciori. Un ţăran pe
care l-am întîlnit mă întrebă dacă nu cumva aş avea plăcere să împuşc nişte „lişite de cele mici" - înainte
cu cîteva zile văzuse
vreo patru-cinci pe valea Pociovaliştea, într-un loc zis Podul Buzeştei, unde apa nu îngheaţă niciodată. Lişiţa nu-i vînat de
soi şi în altă vreme nu m-ar fi ispitit.
Dar acum în cap de iarnă să fie lişiţe, şi încă un soi ciudat, „de
cele mici"!
Curios să văd despre ce ar putea fi
vorba, am mers la ochiul de apă care nu îngheaţă. Îndată am văzut o pasăre strecurîndu-se
încet prin trestia uscată. Lişiţă „de iarnă" nu era, însă nu mai puţin ciudat e că a rămas la noi această găinuşă de baltă (Gallinula chloropus). A
înotat, s-a strecurat pe sub mal, a ieşit după aceea
pe gheaţă si a
păşit
sprintenă, apoi
s-a ascuns încît n-am mai văzut-o.
Părea că se simte bine, cu tot
gerul aspru. Am căutat să vedem si altele; nu le-am
descoperit. Dacă e
adevărat
ceea ce spunea ţăranul,
că a văzut aici vreo patru-cinci — şi de ce m-ar fi minţit? — înseamnă că o mică tovărăşie, poate un cuib de găinuşe de baltă, au rupt tradiţia şi, cunoscînd
poate şi
locul care nu îngheaţă, au rămas să ierneze aici.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
 |
| Găinuşă de baltă |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu