vineri, 26 octombrie 2012

In-cultura amabilității

Românilor le lipseşte aproape cu desăvârşire o cultură a amabilităţii. Ei nu acceptă gesturile amabile, probabil datorită mentalității de oameni asupriţi pe care am dezvoltat-o de-a lungul secolelor. Cum să accepţi un gest de bunăvoinţă?! Sub masca lui se ascunde precis ceva! Nimeni nu-ţi face daruri decât dacă vrea să te prindă şi să nu-ţi mai dea drumul!
Gândirea de tipul asta i-a făcut pe români să se ferească de amabilităţi ca dracu' de tămâie. Asta se vede până şi în cele mai mărunte situaţii. Mergi, spre exemplu, cu maşina şi iei pe cineva - un autostopist. "Până la Breaza" îţi zice. "Urcaţi", îi spui tu şi pleci mai departe. Când te apropii de Breaza, îl întrebi pe om: "Unde să vă las?" Iar el zice: "Pe-aici pe undeva, unde puteţi dumneavoastră". "Aici e bine?" îl întrebi, gândindu-te să opreşti lângă un hidrant (sau ce-o fi). "E bine, perfect, sigur că da, e bine şi-aici şi-n altă parte, nu-i nicio problemă" zice omul. Orice numai să nu pară că e de acord să-i faci lui un hatâr. Nu, el te-a rugat să-l duci la Breaza şi atât, iar pentru asta îţi plăteşte cursa şi la revedere. Sau să zicem că te duci la piaţă. În holul blocului te întâlneşti cu vecinul, care se plânge că-l dor picioarele. "Păi uitaţi, eu acum merg la piaţă şi dacă aveţi nevoie de ceva, spuneţi că vă aduc". "A, nu, mulţumesc, sunteţi foarte amabil, dar mă descurc" zice el.
Exemplele de tipul asta pot continua la nesfârşit.
Dacă vrei să fii amabil cu cineva, de cele mai multe ori eşti refuzat. Oamenii s-au obişnuit să se descurce, depun mai mult efort, mai multă suferinţă şi până la urmă tot obţin ce le trebuie. Pentru ei, a accepta să îi ajuţi în vreun fel înseamnă că urmează să le ceri şi tu ceva mai târziu şi se gândesc că nu vor putea să te refuze. Practic, în minţile acestor oameni, acceptarea amabilităţii e echivalentă cu contractarea unei datorii. Aşa că te refuză sistematic.
Mai mult decât atât, încearcă să fii amabil cu o domnişoară din cele care ziua muncesc la strung, iar seara îşi pun bluze roşii, fuste verzi şi tocuri cu flecuri metalice, care sună pe gresie precum ciocanul lui Hefaistos pe nicovală - mai mult ca sigur te alegi instantaneu cu una sau mai multe înjurături rupestre.
Aşa că amabilitatea a cam dispărut, fie pentru că se ştie că nu e acceptată, fie pentru că tentativa de a o aplica se poate solda cu incidente
Eu zic că dacă vom învăţa să fim amabili şi, mai cu seamă, să acceptăm amabilităţile altora, vom trăi într-o societate mai bună.


Un comentariu:

După mine!