Mici intamplari cu animale (98)

Aşa cum obişnuieşte să se joace o pisică cu şoarecele înainte de a-l mînca, am văzut că făcea şi o pasăre răpitoare cu prada ei.

La început am crezut că e un şorecar (Buteo buteo) pasărea mare răpitoare care stătea la pîndă nemişcată în vîrf de copac uscat, într-o zi călduroasă de iunie. După cele ce s-au întîmplat, mai repede cred că a fost un şerpar (Circaetus gallicus). Şi-a luat zborul ca şorecarii — leneş, liniştit, cu vîsliri rare din aripile late

S-a oprit în loc cu coada răsfirată, apoi a căzut glonţ în iarba mare a cîmpului de lîngă pădure. Nu l-am mai văzut cîteva minute. Dar iată-l din nou, ridicîndu-se cu un şarpe în gheare. Şarpele atîrna moale în căngile păsării, ca o curea; nu se încolăcea, nu se zbătea, desigur era mort. Pasă­rea se ridică în spirale frumoase pînă la o înălţime pe care o apreciam la patruzeci-cincizeci de metri, cînd văd că-i scapă din gheare şarpele. Abia a început să cadă acesta, că s-a şi aruncat după el ca o săgeată şi l-a înhăţat încă înainte de a ajunge la pămînt. Să-l fi scăpat? Cum şarpele era mort, cu greu îmi venea să cred asta. Nu îl scăpase fiindcă după ce s-a înălţat din nou cu prada, i-a dat iarăşi drumul, ca să o prindă din aer cu altă săgetare minunată. De patru ori s-a repetat jocul acesta. Fiindcă joc era, joc cu prada. Altfel n-ar fi făcut de atîtea ori acelaşi lucru, în acelaşi loc, ci ar fi plecat cu ago­niseala îndată, în altă parte, aşa cum a făcut pe urmă cînd s-a săturat de joacă.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor