marți, 16 octombrie 2012

Riemann si Cristos

Una din marile probleme nerezolvate ale matematicii poarta numele de "Ipoteza lui Riemann". Enuntul ei nu este complicat pentru cineva familiarizat cu matematica. Pentru restul lumii insa, probabil suna cumplit. Asa ca eu nu o s-o reproduc aici. Numai ca mereu, cand imi aduc aminte de ea, precum si de toate celelalte chestiuni care i-au chinuit pe matematicieni de-a lungul istoriei, imi vine in minte o intrebare: "Oare Cristos ar fi stiut sa rezolve o astfel de problema?"
Dupa cum ni se spune, Cristos nu a fost un simplu om. El a fost "Insusi Dumnezeu", coborat pe pamant. Pe de alta parte, ni se mai spune ca Dumnezeu este atotputernic, omniprezent, atotstiutor etc. Nu ramane decat sa punem laolalta cele doua  afirmatii:
Cristos este insusi Dumnezeu
Dumnezeu este atotstiutor
ca sa tragem concluzia simpla ca da, Cristos stia demonstratia ipotezei lui Riemann. El stia cum vine treaba cu spatiile reticulate, cu varietatile paracompacte etc etc. Daca marii matematicieni ai lumii ar fi trait pe-atunci si ar fi avut ocazia sa stea de vorba cu Cristos, ar fi aflat pe loc raspunsul la toate intrebarile lor. El le-ar fi putut spune mai mult decat intrebau ei, aratandu-le lucruri la care niciun om de pe pamant nu s-a gandit vreodata.
Din pacate pentru stiinta, la vremea cand Dumnezeu - Cristos se afla pe pamant, matematica era inca in fasa. Nu existau, cel putin prin Palestina, oameni care sa-si framante creierii cu ecuatii si alte lucruri de genul asta - acolo erau numai crescatori de capre, care nu aveau cum sa-i puna lui Cristos intrebari de genul "cum se rezolva problema trisectiunii unghiului"?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!