Grizzly, stapanul muntilor(18)

Thor a auzit haita încă de la o milă depărtare. Avea, totuşi, două motive pentru care nu mai voia să fugă, ca acum cîteva zile. Mai întîi, de cîini îi păsa tot atît de puţin ca de bursucii şi hîrciogii care fluierau la el de pe stînci. Numai gura era de ei. Îl tulburase însă întotdeauna ceea ce venea în urma lor. Dar iată că astăzi se întîlnise faţă în faţă cu făptura care adusese în văile lui mirosul acela ciu­dat, iar ea nu mai încercase să-i facă vreun rău şi el se depărtase, renunţînd s-o ucidă. Mai era însă şi alt motiv — mergea s-o întîlnească pe Iskwao. Se vede că omul nu este singurul animal care-şi riscă viaţa din dragoste.

     După ce omorîse ultimul cîine în amurgul ace­lei zile cumplite cînd fusese urmărit de-a lungul muntelui, Thor se comportase exact aşa cum bănu­ise Bruce. În loc să-şi continue drumul către sud, făcuse un ocol mare spre nord şi, în a treia noapte de la încăierarea în care-l pierduse pe Muskwa, o regăsise pe Iskwao. În aceeaşi seară, la căderea nopţii, murise Pipoonaskoos. Thor auzise pocnetul ascuţit al pistolului automat al lui Bruce. Şi toată noaptea aceea, pînă tîrziu în seara următoare, a rămas împreună cu Iskwao, apoi a părăsit-o din nou. Acum, pornind s-o caute pentru a treia oară, dăduse peste Langdon în înfundătura de pe brînă. Nu simţise încă mirosul ursoaicei cînd îl ajunse din urmă primul lătrat de cîine.

Mergea spre sud, apropiindu-se, fără să ştie, de tabăra vînătorilor. Se ţinea mereu pe povîrnişurile înalte, întretăiate de mici depresiuni şi pajişti, în care se vedeau, ici şi colo, blocuri mari de stînci, crăpături adînci şi îngrămădiri haotice de granit. Păstra mereu vîntul în faţă, ca să nu scape, cumva, mirosul ursoaicei, dacă s-ar fi apropiat de ea, şi din cauza asta auzea lătratul cîinilor, dar fără să le simtă năduşeala şi fără să adulmece apropierea ce­lor doi oameni călare, înapoia lor.

În altă împrejurare, ar fi folosit tactica obişnu­ită, încercînd, prin ocoluri, să aibă mereu în faţă vîntul şi primejdia. Grăbit însă cum era să-şi gă­sească ursoaica, lăsase de astă dată prudenţa la o parte şi cum haita ajunsese cam la o jumătate de milă depărtare de el, Thor se opri brusc, adulmecă aerul şi o porni repede spre o rîpă mică. Cum Iskwao tocmai apărea dintr-acolo alergînd, Thor coborî puţin spre ea, ca s-o întîmpine, în timp ce lă­tratul fioros al cîinilor se auzea din ce în ce mai puternic. Ursoaica se opri numai o clipă, îşi frecă nasul de al lui Thor, mirosindu-l, apoi o luă înainte, cu urechile lăsate pe spate, cu privirea-ntunecată, mormăind ameninţător.

În urma ei venea Thor, cuprins de mînie. Înţe­lesese că Iskwao fugea de cîini şi din nou, în timp ce se căţăra după ea tot mai sus pe munte, simţea cum o furie teribilă pune stăpînire pe el.

Într-o astfel de împrejurare, Thor se înrăia în­grozitor. Dacă în încăierarea de săptămînă trecută, cu cîinii, luptase aprig împotriva celor care-l încol­ţiseră, acum devenise un adevărat demon, crunt şi fără milă în faţa primejdiei care-i ameninţa ur­soaica.

Rămase din ce în ce mai mult în urma ei şi, din cînd în cînd, se întorcea, arătîndu-şi colţii străluci­tori sub buzele răsfrînte, sfidîndu-şi duşmanii cu glas mînios şi cumplit, ca un bubuit înăbuşit de tunet.

Cînd Thor ieşi din rîpă, apărînd în umbra mun­telui, Iskwao dispăruse demult printre stînci, urcînd sus, spre creste. Ajunsese la o depărtare de cel mult trei sute de yarzi de vîrf, la o îngrămă­dire sălbatică de bolovani învălmăşiţi, căzuţi din înaltul muntelui. Thor privi în sus. Iskwao nu se mai vedea. Din locul în care se afla, putea să facă, fără teamă, faţă luptei. Cîinii se auzeau acum foarte aproape. Urcau marginea rîpei, lătrînd îndîrjit. Thor se întoarse, aşteptîndu-i.

La o jumătate de milă spre sud, privind prin bi­noclu, Langdon îl zări pe Thor aproape în aceeaşi clipă în care cîinii apăruseră din rîpă. Suise jumă­tate din munte călare, iar acolo descălecase şi se căţărase spre vîrf, pe o potecă bine bătătorită, cam la aceeaşi înălţime cu locul unde se afla marele grizzly. Putea cuprinde prin binoclu întreaga vale, pe o întindere de mile întregi. Nu i-a trebuit mult ca să-i descopere pe Bruce şi pe indian, tocmai cînd descălecau, dispărînd în fugă în susul rîpei.

Îşi îndreptă din nou atenţia spre Thor. Haita îl încolţise, şi Langdon îşi dădu imediat seama că în locul acela deschis ursul n-avea cum să se apere de cîini, n-ar mai fi putut să-i omoare. Apoi văzu mişcîndu-se ceva printre stîncile de deasupra lui Thor şi o exclamaţie de uimire şi de înţelegere îi scăpă de pe buze, urmărind-o cu privirea pe Iskwao, care urca, fără să se uite înapoi, spre creasta colţuroasă a muntelui. Pricepu imediat că al doilea urs era o femelă. Uriaşul grizzly, tovarăşul ei, se oprise să lupte, apărîndu-i viaţa, şi nu mai era nicio nădejde de scăpare, dacă haita reuşea să-l ţină pe loc cîteva minute, pînă la sosirea lui Bruce şi Meto­osin.

Vîrîndu-şi iute binoclul în toc, Langdon o apucă la goană de-a lungul potecii. Cam două sute de yarzi a înaintat relativ uşor, pînă cînd poteca s-a despărţit într-o mulţime de cărărui pe povîrnişul de şist moale şi alunecos; a pierdut vreo cinci mi­nute ca să străbată cei cincizeci de yarzi care l-au scos iar pe o cărare bătătorită. Alerga gîfîind şi, după alte cinci minute, Thor şi cîinii dispărură după colţul cel mare al unei stînci. Trecînd de ea, a mai alergat încă puţin şi s-a oprit brusc. O rîpă mare şi adîncă îi tăia trecerea, oprindu-l la o distanţă de cinci sute de yarzi de locul unde Thor, cu spatele întors spre stînci, făcea faţă haitei îndirjite. Langdon privea căznindu-se să-şi potolească respiraţia precipitată, ca să poată striga în clipa în care Bruce şi Metoosin aveau să apară din rîpă. Îşi dădu însă repede seama că cei doi, chiar dacă i-ar fi auzit glasul, tot n-ar fi înţeles despre ce e vorba. Bruce n-ar fi putut ghici cu niciun chip că el do­reşte să cruţe tocmai viaţa ursului pe care îl urmă­reau de mai bine de două săptămîni.

Thor reuşise să împingă cîinii cam douăzeci de yarzi înapoi, spre rîpă, cînd Langdon se trînti iute jos, după o stîncă. Nu mai rămînea decît o singură cale ca să-l salveze, dacă nu, totul era prea tîrziu. Ţinţi spre haita care se retrăsese cîţiva paşi pe povîrniş în jos. N-avea decît un singur gînd: să-şi sacrifice cîinii, ca să-l salveze pe Thor. Şi marele grizzly îi cruţase viaţa în aceeaşi zi!

Fără să ezite, apăsă pe trăgaci. Distanţa era mare şi primul glonţ ridică un nor de praf la cinci­zeci de picioare în faţa cîinilor. Trase din nou, dar tot nu nimeri. A treia oară însă, detunătura fu ur­mată de un chelălăit ascuţit de durere, pe care Langdon nu-l auzi. Unul din cîini se rostogoli de-a dura pe povîrniş în jos.

Zgomotul împuşcăturilor nu reuşi să-l clintească pe Thor din loc, dar cînd văzu pe unul din duşmani zvîrcolindu-se şi rostogolindu-se la vale, se întoarse încetişor şi-o porni spre adăpostul stîncilor. Au urmat a patra, apoi a cincea împuşcătură. La cea din urmă, lătratul cîinilor se îndepărtă spre rîpă; unul din ei şchiopăta, tîrîndu-şi laba de dinainte, sfărîmată.

Langdon se sui pe stînca de care-şi rezemase carabina şi cercetă creasta muntelui. Iskwao ajun­sese în vîrf; s-a oprit pentru o clipă, a privit în jos şi a dispărut. Thor nu se mai vedea, ascuns de stîn­cile şi sfărîmăturile de gresie. Suia, probabil, pe urmele ei. La scurt timp, Bruce şi Metoosin apărură din rîpă. De unde se aflau, puteau să tragă uşor pînă sus pe creastă, aşa că Langdon începu deodată să strige agitat, făcînd semne cu mîinile, arătînd spre vale, în jos. Nedîndu-şi seama de şiretlic, şi cu toate că lătratul îndîrjit al cîinilor se auzea dinspre stîncile pe unde plecase Thor, cei doi crezură, după semnele lui Langdon, că ursul a fugit spre vale. O porniră într-acolo fără să se oprească, şi o sută de yarzi mai jos aşteptară noi indicaţii. În picioare, sus pe stîncă, Langdon le arăta creasta.

Formidabilul grizzly apăruse tocmai în momen­tul acela. Se opri doar o clipă, aşa cum făcuse şi Iskwao, şi privi pentru ultima oară omul. Apoi se întoarse încet, dispărînd printre stînci, în timp ce Langdon îl petrecea cu privirea, agitîndu-şi cu mîna pălăria şi strigîndu-i bucuros:

      — Noroc, bătrîne, mult noroc!