Grizzly, stapanul muntilor(19)

     În seara aceea, în timp ce Langdon şi Bruce îşi făceau noi planuri, Metoosin stătea mai la o parte, fumînd într-o tăcere îndărătnică. Din cînd în cînd, se uita pe furiş, cu mirare, la Langdon, de parcă nu-i venea să creadă nici acum ce se întîmplase în după-amiaza aceea. Multă vreme, de acum încolo, n-avea să uite să povestească copiilor, nepoţilor şi prietenilor din triburile nomade cum a vînat, odată, împreună cu un alb care şi-a împuşcat propriii cîini, ca să salveze viaţa unui grizzly. Pentru el, Langdon nu mai era cel de odinioară, devenise un keskwao(*), şi indianul ştia că nu se va mai duce niciodată să vîneze cu albul acesta. Înţelesese că Marele Spirit i-a tulburat minţile şi i-a luat inima, ca s-o dea ursului grizzly. Gîndind la asta, îl cerceta din cînd în cînd cu atenţie, pe deasupra pipei. Bănuiala i-a fost întărită cînd îi văzu pe Bruce şi Langdon făcînd o cuşcă dintr-un coş de piele; va să zică, ursuleţul avea să-i însoţească tot lungul drumului! Pentru Metoosin nu mai era acum nicio îndoială. Langdon devenise foarte ciudat; probabil că se ţicnise şi, pentru un indian, acest fel de ciudăţenie nu pre­vestea nimic bun.

     A doua zi, la răsăritul soarelui, bagajele erau gata pentru lunga călătorie spre ţinuturile nordice. Bruce şi Langdon deschiseră drumul, apucînd pe povîrniş în sus, peste cumpăna apelor, către valea unde se întîlniseră pentru prima dată cu Thor. Ca­ravana se înşira pitoresc în urma lor, cu Metoosin încheind coloana şi cu Muskwa călătorind confor­tabil în coşul de piele. Langdon se simţea mulţumit şi fericit.

—    A fost cea mai frumoasă vînătoare din viaţa mea - mărturisi el lui Bruce; nu-mi va părea rău niciodată că l-am lăsat în viaţă.

—    Dumneata eşti şeful - îi răspunse Bruce, cam nepoliticos. Dac-ar fi fost după mine, de mult i-ar fi atîrnat blana pe spatele iepei. Dincolo, la linia fe­rată, orice turist s-ar fi grăbit să dea pe ea o sută de dolari, cel puţin.

—   Se poate, dar pentru mine, viu, valorează mii de dolari - replică Langdon.

După răspunsul acesta, care-l lăsă cu totul nedu­merit pe Bruce, se întoarse să vadă cum îi mergea lui Muskwa.

Bietul ursuleţ se rostogolea în coşul lui, aruncat de colo pînă colo, ca un călăreţ ageamiu pe spatele unui elefant. După ce s-a uitat la Muskwa cîteva minute, a revenit din nou lîngă Bruce şi, în ceasurile care au urmat, a mai venit la ursuleţ de nenumărate ori. De fiecare dată însă, cînd se în­torcea lîngă Bruce, rămînea tăcut, ca şi cum îl fră­mânta ceva.

Se făcuse ora nouă cînd au ajuns, în sfîrşit, la capătul văii lui Thor. Drept în faţă se ridica un munte şi, ocolindu-l, pîrîul de-a lungul căruia mer­geau făcea brusc un cot spre apus, pătrunzînd în­tr-o trecătoare îngustă. Spre răsărit însă, povîrnişul se desfăşura ondulat şi înverzit, pînă în cealaltă vale, spre Driftwood. Cum caii puteau sui mai uşor pe aici, Bruce se hotărî să meargă pe drumul acesta.

Pe la jumătatea urcuşului, se opriră şi lăsară caii să mai răsufle. În închisoarea lui de piele, Mus­kwa gemea, parcă rugător, dar Langdon, deşi îl auzea, părea că nu-i dă nicio atenţie. Privea stă­ruitor înapoi, în valea pe care o străbătuseră. Cît era de frumoasă şi strălucitoare în lumina soarelui de dimineaţă! Se uita la piscurile înalte, la poalele cărora se afla lacul rece şi întunecat în care pes­cuise Thor. Pe întindere de mile, povîrnişurile apă­reau ca brîie de catifea verde şi, din inima lor, mai ajungea pînă la el ultima rezonanţă a murmurului melodios din lumea uriaşului grizzly. Dintr-odată, se simţi cuprins de-o înfiorare stranie; avea impre­sia că aude plutind în aer un fel de imn, un imn pe care valea îl înălţa bucuriei de a-l vedea plecat şi că toate rămîneau aşa cum fuseseră înainte de venirea lui. Dar le lăsa el într-adevăr toate aşa cum le găsise? Şi nu distingea, oare, în muzica munţilor, un accent de tristeţe, de mîhnire şi de rugă?

Cînd, din nou lîngă el, Muskwa gemu încetişor, Langdon se întoarse spre Bruce:

—  M-am decis - zise el şi în cuvintele lui vibra hotărîrea. Toată dimineaţa m-am frămîntat să-mi limpezesc gîndurile. Acum totul e clar. După ce caii se odihnesc, tu şi Metoosin plecaţi înainte; eu mă întorc în vale, să dau drumul ursuleţului, într-un loc de unde să poată uşor regăsi drumul spre casă.

Fără să mai aştepte răspuns sau comentarii, pe care, de altfel, Bruce nici nu se gîndea să le facă, Langdon îl luă pe Muskwa în braţe şi o porni înapoi, spre sud. Aproape de marginea de jos a văii, dădu de o cîmpie largă, presărată cu desişuri de brad şi sălcii, peste care plutea mireasma dulce a florilor. Descălecă şi se aşeză pe iarbă, cu ursuleţul lîngă el; scoase din buzunar o punguţă de hîrtie, din care îi dădu să mănînce zahăr, pentru ultima oară. Sim­ţind năsucul moale al lui Muskwa atingîndu-i podul palmei, un nod i se urcă în gît, şi cînd, la urmă, s-a ridicat de jos şi-a încălecat, ochii îi erau umezi. A încercat să zîmbească. Poate că avea o fire slabă, îl iubea pe Muskwa şi ştia că lasă în urmă, în valea minunată a munţilor, mai mult decît un prieten.

—    Rămîi cu bine, mititelule - spuse el cu voce înăbuşită - rămîi cu bine, zmeuţule! Poate că în­tr-o zi o să mă-ntorc să te văd. Ai să fii atunci un urs mare şi fioros, dar n-am să te împuşc niciodată, niciodată...

Dădu pinteni calului şi porni repede spre nord. După trei sute de yarzi, întoarse capul şi privi îna­poi. Muskwa se luase după el, dar rămăsese mult în urmă. Din depărtare, Langdon îi mai făcu o dată semn cu mîna.

—    Rămîi cu bine! strigă cu vocea gîtuită. Rămîi cu bine!

O jumătate de oră mai tîrziu, de pe vîrful povîr­nişului, Langdon cercetă valea prin binoclu. Departe, în întinsul zării, se vedea un punct negru - era ursuleţul, care se oprise, aşteptîndu-l cu răb­dare şi încredere să se întoarcă.

      Încercînd din nou să rîdă, dar fără să reuşească, Langdon trecu dincolo de cumpăna apelor şi dispăru pentru totdeauna din viaţa lui Muskwa.

(*) Keskwao – nebun (in limba indienilor)