Mici intamplari cu animale (114)

Pesta porcină sau altă molimă a ajuns şi pînă la stîna din apropierea casei de vînătoare unde îmi petreceam vacanţa şi a omorît cei doi rîmători pe care îi aduseseră oamenii la buruieni, la zer. Neglijenţi, în loc să-i îngroape, i-au tras mai depărtişor, pe malul rîului. Mi se îmbia prilej să observ fără trudă şi chel­tuială păsările care veneau să se înfrupte din hoituri. Speram chiar să descopere hoiturile şi vultanii. Vultan negru (Aegypius  monachus) sau sur (Gyps fulvus) nu s-a arătat. A trebuit să mă mulţumesc vreo două zile cu corbii care s-au prezentat îndată şi, trudindu-se, au sfîşiat pielea, ospătîndu-se în voie. Îi puteam observa bine, desigur cu binoclul, dintr-o margine de pădure de peste rîu. A treia zi, văd pe lîngă doi corbi şi o pasăre străină, ceva mai mare decît ei. Îmi bate la ochi penajul foarte deschis. M-am bucurat: era un oaspete rar, un vultur hoitar (Neophron percnopterus), cel mai mic din neamul vulturilor de pe la noi. 

Neophron percnopterus

Nici nu mai văzusem în libertate pasărea aceasta, care la noi se cam mărgineşte la regiunea Dunării, deci bucuria mea era îndreptăţită, mai ales că îi puteam urmări şi ospăţul. Pentru om e cam greţoasă priveliştea unei mese a vultanilor şi a corbilor, chiar dacă vîntul nu mai adaugă şi mirosul hoitului, şi nici a o descrie nu-i plăcut. Este însă o parte a vieţii acestor păsări, care pentru naturalist, fie el şi un slab amator, e interesantă.

Privind cu atenţie oaspetele rar, văd că nici nu-i atît de alb cum e descris şi cum l-am văzut în grădinile zoologice. Poate e un pui, mă gîndeam, care încă nu şi-a înălbit haina. De unde să fie pui? Era murdar. Parcă s-ar fi tăvălit în maţele şi în spurcăciunea burţilor sfîşiate. Cele două păsări negre o făceau cu socoteală, parcă alegînd şi ciupind din carnea groasă. Ale­gea şi hoitarul, însă ceea ce era mai spurcat şi nu-i mirare că se umpluse pe cap, pe spate, pretutindeni de urîţenie. Cu ciocul lui lung, subţire şi slab poate că nici n-ar fi putut rupe; scotea cîte o bucată de intestin adîncindu-şi capul aproape pleşuv în borta pîntecelui spart, o întindea pînă se rupea şi o înghiţea lacom, cu tot conţinutul ei. Penele alungite de pe ceafă îi erau năclăite într-un moţ urît.

De la o vreme parcă a început să se sature. Se depărta cîţiva paşi, se odihnea, apoi iar îl ademenea bunătatea. N-a mai putut înfuleca — nu mai încăpea în el. A stat o bucată de vreme bunişoară, ca şi cînd i-ar fi părut rău să se despartă, apoi a păşit încet, cam legănat şi cu aripile întredeschise spre rîuleţul din apropiere. S-a coborît la apă şi, de pe marginea ei, s-a adăpat înghiţind des, cu capul ridicat, apa luată în cioc.

Îndată a urmat baia. Şi ce baie ! A intrat în apa care îi ajungea pînă peste piept şi a început să se clatine în ea întoc­mai cum fac gîştele. Îşi înfunda capul în undă, se tupila din trup şi, cu o smucitură a capului scos, trecea pînză de apă peste spate. Bătea apa cu aripile puţin deschise, de împroşca în toate părţile ca şi cum ar fi luat apa cu o lingură; lua din apă şi, cu capul întors, o ducea repede pe spate. Se scutura, se înmuia, se freca pe unde ajungea cu ciocul. Făcea cîte o pauză şi începea din nou. Mai bine de o jumătate de ceas a durat această frenezie a băii. Cînd ,în urmă a ieşit pe mal, albul penelor era curat ca hermina;  cele de pe ceafă trăgeau în galbenul

lor obişnuit, penele mari ale aripilor erau parcă mai negre decît ale corbilor. Dar era ud... pînă la piele. In zadar s-a scu­turat zdravăn de cîteva ori: era ca o găină plouată.

Deodată a făcut din picioare un singur salt, şi-a întins ari­pile, a bătut din ele aerul abia de cîteva ori şi s-a ridicat pla­nînd. A aflat loc bun de odihnă şi de uscat o stîncă din mar­ginea de dincolo a luncii. S-a aşezat în vîrful ei şi, cu aripile întredeschise, s-a întors spre soarele care bătea acolo din plin.

S-au săturat şi cei doi corbi şi s-au avîntat în vîrful unui molid, lăsînd locul altei perechi, care a rotit pe sus croncănind înainte de a se lăsa. A doua zi am venit iarăşi să văd sfîrşitul ospăţului şi mai ales baia vulturasului iubitor de murdărie şi de curăţenie. N-a mai fost la ce să vină. Peste noapte au dat de bunătăţi lupii şi n-a mai rămas decît păr şi cîteva oase goale.