Orologiul
Chinezii
văd ora în ochii pisicilor.
Intr-o
zi un misionar, plimbîndu-se printr-o mahala din Nanking, băgă de seamă
că-şi uitase ceasornicul şi întrebă cît era ceasul
pe-un băieţaş.
Ştrengarul
cerescului Imperiu stătu mai întîi la îndoială; pe urmă, răzgîndindu-se,
răspunse: „Mă duc să vă spun". Puţin după aceea,
se ivi din nou, în braţe cu un cogeamite motan.
Privindu-l,
cum se zice, în albul ochilor, spuse fără şovăire: „Nu e încă amiază de-a
binelea!" Ceea ce era adevărat.
Cît
despre mine, dacă mă plec spre frumoasa felină, aşa de potrivit numită, care în acelaşi timp e cinstea sexului său, mîndria inimii
şi parfumul spiritului meu, fie că e noapte, fie că e ziuă, în plină lumină ori
în searbădă umbră, în adîncul ochilor săi adorabili văd întotdeauna desluşit ora, întotdeauna aceeaşi, o oră
vastă, solemnă, mare ca spaţiul, fără împărţiri în minute şi secunde — o oră
neclintită, care nu e însemnată pe orologii, şi în acelaşi timp domoală ca un
suspin, repede ca o aruncătură de ochi.
Şi
dacă un nepoftit ar veni să mă tullbure cînd
privirea mi se odihneşte pe acest delicios cadran, dacă vreun Geniu necinstit
şi neîngăduitor, un Demon al contratimpului, ar veni să-mi spună: „Ce priveşti acolo cu
atîta grijă? Ce cauţi în ochii acestei fiinţe? Vezi
cumva ora, muritor risipitor şi leneş?" i-aş răspunde fără şovăire: „Da,
văd ora; e Veşnicia!"
Nu este aşa, doamnă, că e un madrigal pe drept cuvînt
meritoriu, şi emfatic ca şi dumneavoastră? Intr-adevăr, mi-a făcut atîta
plăcere să brodez această pretenţioasă galanterie, aşa că n-am să vă cer nimic
în schimb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu