sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Zile bune și zile rele

Am observat că foarte mulți oameni trăiesc cu convingerea că lucrurile nu se petrec în legea lor, ci țin seama, într-un mod tainic, de persoana acelor oameni. Spre exemplu, i-am auzit pe unii - și nu puțini - expunând teoria că dacă îți merge rău multă vreme, exact atunci când nu mai poți să suporți și te gândești să termini cu toate, ei bine, exact atunci se întâmplă ceva care nu mai e rău ci îți da perspectiva binelui. Asta ar veni cam așa: o duci tot mai greu cu banii, problemele se înmulțesc, dar te descurci cu salariul de portar, apoi ești dat afară, iei ajutor de șomaj, când, hop, e dată afară și soția și uite-așa ajungi la limită și începi să te gândești să iei, vorba lui Manilas, „un tren în bot”. Dar tocmai atunci, ce să vezi, câștigi la loterie, ori îți lasă un unchi o moștenire, ori ești angajat din nou cu un salariu mult mai mare etc. Așa ceva este complet stupid, din foarte multe motive.
Întâi de toate, mulți oameni ajung acolo unde spuneam și constată că nu li se întâmplă absolut nimic pozitiv, drept pentru care devin boschetari și se pierd cu desăvârșire. Unii aleg soluția lui Manilas.
Apoi, din punct de vedere probabilistic, ori că ai o singură zi rea, ori zece mii de zile rele, sau numai zile rele, e totuna. Iată de ce. Să ne închipuim că ocupația lui Dumnezeu este este să arunce în fiecare zi o infinitate de monede, numai așa, ca să-și treacă timpul. Le arunca și pe vremea când încă nu-l modelase pe Adam din lut, când nu făcuse încă soarele etc. Așadar le aruncă dintotdeauna și le va arunca întotdeauna. La un moment dat, Creatorul s-a gândit să dea un sens acestor aruncări, așa că a făcut lumea, l-a făcut pe om și a hotărât următoarele: la nașterea fiecărui om, i se asignează una dintre aceste monede. Să zicem că într-o zi se naște un oarecare Gică. Imediat, vine un mesager al lui Dumnezeu cu un catastif și scrie acolo: Gică - 5245716524. Adică lui Gică i se leagă viața de moneda dumnezeiască cu numărul  5245716524 și, din acea clipă, aruncările acelei monede capătă un sens: când cade fața (F), Gică are o zi bună, când cade reversul (R), Gică are o zi rea. Așadar, fiecare perioadă a vieții lui Gică va fi determinată printr-un șir de litere F și R. Spre exemplu, dacă timp de o săptămână, Gică a avut numai zile bune, săptămâna aceea va fi caracterizată prin secvența FFFFFFF (șapte zile bune - moneda căzută cu fața). Dacă numai miercuri a avut o zi rea, săptămânii aceleia îi va corespunde secvența FFRFFFF. Să nu uităm, însă, că moneda respectivă e aruncată dintotdeauna și va fi aruncată întotdeauna, adică de o infinitate de zile, prin urmare întreaga succesiune de aruncări este o înșiruire infinită de litere F și R. Spre exemplu: .....FFRFFFFFFRRRFRRRRRRRFR..... Viața fiecăruia dintre noi va fi, așadar, strict legată de un astfel de șir infinit. Am putea spune că fiecare om, la naștere, primește un șir infinit de  F și R, iar una dintre secvențele finite ale acestui șir, cea care corespunde zilelor omului, are o semnificație. Dar nimic nu garantează că Gică, sărmanul, nu primește un șir care, pentru perioada vieții lui, are un singur F și restul numai R. În acest caz, el va avea numai zile rele, cu excepția uneia singure. Astfel, probabilitatea ca un om să aibă timp de cincizeci de ani numai zile rele e aceeași cu cea ca el să aibă zile rele numai o săptămână etc.
În sfârșit, din punct de vedere creștin, apariția evenimentului fericit exact atunci când omul a ajuns la capătul răbdărilor este o rătăcire. Noi știm că Dumnezeu nu intervine în viețile noastre pământești. Dar chiar dacă ar face-o, cum ne putem imagina că ar proceda în acest fel? Dumnezeu e bun, ne iubește și ne vrea binele. Pentru ce dar ne-ar chinui, ne-ar aduce până în pragul sinuciderii datorită lipsurilor, după care ne-ar salva și de ce, mai ales, ar face asta ca regulă, adică în așa fel încât noi să știm că asta face? 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!