In cele din urma, am realizat ca o traducere cu care sa pot iesi pe Amazon trebuie sa fie citita de un vorbitor nativ de engleza, care nu are habar de limba romana. In acest caz, orice corectura ar fi cea finala, mai cu seama daca textul ar fi citit de cineva care citeste in mod curent.
Prin urmare, m-am gandit eu, m-as putea multumi cu traducerea initiala, asa cum este ea, pe care sa i-o dau cuiva care nu stie romana, ci doar engleza. M-am rasucit in toate felurile: de unde sa iau o asemenea persoana? Nu vedeam alta solutie decat sa apelez tot la prietenii mei virtuali, rugandu-i sa gaseasca pe cineva etc. Dar asta deja mi se parea total absurd, pentru ca daca ai rugat pe cineva un lucru si el nu l-a facut personal, cum naiba sa insisti cerandu-i inca si mai mult, adica sa implice o terta persoana? Mai ales ca in lumea civilizata nu prea-ti vine sa rogi ceva pe careva decat daca iti este prieten foarte bun. Asa incat...
Apoi m-am gandit la profesoara Mariei - ca doar fiica-mea invata la International School in limba engleza, cu profesori vorbitori nativ de engleza etc. Asa ca i-am scris tinerei profesoare o dedicatie pe cartea in romana si i-am dat totodata si traducerea in engleza, spunandu-i ca e o traducere ne-profesionista, dar ca nu cred sa nu se descurce etc. Speranta mea secreta era ca dupa ce va citi, respectiva domnisoara imi va semnala erorile si uite-asa voi avea eu o traducere profi. Dar n-a fost sa fie. Dupa cateva luni, m-am intalnit cu ea prin scoala si am intrebat-o daca i-au placut povestile. A zis ca da si asta a fost tot.
Acum vreo luna si ceva, am avut marea revelatie: cea mai buna prietena a sotiei mele, D, locuieste de ani buni in America impreuna cu familia. Intr-adevar, cu ea lucrurile trebuie sa stea altfel - imi ziceam. Asa ca am rugat-o pe Liliana sa vorbeasca pe tema traducerii cu D. N-a vorbit. Ele doua se suna destul de des, asa ca prilejuri ar fi fost. I-am mai reamintit de vreo doua ori, dar fara rezultat. Intr-o zi, i-am amintit de rugamintea mea chiar in timp ce era cu D in telefon. Dar tot degeaba. Cand e sa nu fie, nu e si pace. La ce bun sa-ti bati capul ca sa intelegi de ce nu e? Asa ca am facut singurul lucru pe care l-ar putea face un om intr-o astfel de situatie: i-am scris personal lui D si i-am spus care e problema mea. Am intrebat-o daca are pe cineva care sa citeasca traducerea etc etc. Rezultatul a fost incredibil: textul in engleza al povestilor mele a ajuns rapid la trei americani! Dupa vreo doua saptamani, m-a apelat D si mi-a spus ca are corectura, dar e tiparita si trebuie sa mi-o trimita prin posta. Era 6 decembrie cand a pus coletul si, bineinteles, nu mi-a ajuns in termen: pe 25 decembrie am plecat in Romania.
Pe data de 5 ianuarie, la 6 dimineata, cand am ajuns din nou in Hanovra, m-am dus direct la cutia postala. Plicul era acolo, ud fleasca dupa cate ploi vor fi cazut in lipsa mea. Fatalist cum sunt, mi-am zis ca asta e ultimul semn al unei vointe superioare care se impotriveste ca Povestile Mariei sa ajunga pe Amazon. Am dus plicul in bucatarie si l-am deschis - si un copil de trei ani l-ar fi putut rupe. Inauntru, niste cartoane, jilave ca si cum le-as fi scos dintr-un iaz cu broaste. Intre ele, insa - oh, minune! - textul povestilor intr-o anvelopa de plastic. Am extras foile: erau reci, dar uscate! Nu patrunsese acolo nici macar un strop de apa.
In sfarsit, mi-am spus, un moment de bucurie, o victorie din cele care tot intarziau sa soseasca.
M-am pus pe citit. Prima poveste - cu multe greseli, asa cum stiam deja. Urmatoarele cinci, aproape curate (asa cum imi spusese D). La ultima insa, cea cu Fendrik - capetenia lupilor, dezastru. Sa-mi stea inima, nu altceva: chiar langa titlu, corectorul a scris, cu creionul, urmatorul text: "very confusing story". So, nu confusing, but very confusing. Dumnezeu stie ce voi face in continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu