Cei 13 si misterul (5)

—  Nicio noapte nu mi s-a părut mai lungă ca asta! exclamă tînăra barză apropiindu-se discret de Piratul Roşu, însă mopsul n-o auzi căci tocmai se grăbea să ridice şalul Ursulei, pe care ea, indi­ferentă, îl lăsase să-i cadă la picioare.

Beatrice dansa cu Dick şi din cînd în cînd îşi lipea botul de corniţele lui.

Băiatul îşi luă inima în dinţi şi o întrebă pe Rosamunda cum răbdase să nu-i mănînce pe Bonifaciu şi pe Jeff.

—   Eu sunt vegetariană, drăguţule, spuse pisica şi venind mai aproape de el, începu să-i lingă urechea.

     —    Dansezi, domnişoară ...

—   Ortansa — clămpăni barza, vrînd să accepte invitaţia bubu­ruzei şi completă: Nu ştiu decît tango.

Buburuza se depărtă rîzînd. Orchestra cînta un rock turbat. Ortansa rămase singură în mijlocul perechilor, neînţelegînd ce se întîmplă.

—   Dă-te mai la o parte — îi lătră Piratul Roşu şi şopîrla scoase un ţipăt pătrunzător. Barza o călcase zdravăn pe coadă.

Ortansa clămpăni speriată şi se retrase cum putu mai repede, strivind din greşeală cîţiva licurici, şi lumina se făcu mai mică.

   Apoi se aşeză la o masă lîngă uşă şi începu să-şi împletească cozile blonde cu o vădită stîngăcie.

   Buburuza alunecă în timpul dansului şi fu gata-gata să se răs­toarne peste mops.

   Întîmplarea o distră pe Ortansa aşa de tare, încît izbucni într-un rîs puternic. Orchestra se opri şi toţi indivizii se întoarseră spre ea, măsurînd-o din cioc pînă în picioare, plini de dispreţ.

—   Cine-i păpuşica? se interesă Jeff.

— O cunoştinţă de-a şefului, îl lămuri Invincibilul Ş, care re­apăruse după plecarea lui Bonifaciu.

   Ortansa se simţi groaznic de stingherită şi se ascunse după un scaun de lîngă tejghea plîngînd descurajată.

Băiatul o părăsi pe Rosamunda şi se îndreptă spre barză.

—   Ortansa, ieşi de acolo şi vino să stăm de vorbă.

   Barza îl cercetă bănuitoare, dar cum băiatul o trase de aripă fu nevoită să-l urmeze.

  —   Jonny, cîntă un tango, te rog! strigă băiatul şi spre stupoarea tuturor începu să danseze cu Ortansa care se zăpăcise complet şi hohotea ca o proastă.

  —   Ai să mi-o plăteşti! scrîşni printre dinţi Rosamunda, nebună de gelozie.

    Dar băiatul n-o auzi. Ortansa, cu cozile despletite, îl ţinea strîns cu aripile şi se învîrtea după ritmul muzicii ei interioare, căci „Mustăţile verzi“ demult încetaseră să cînte.

Cap4