Trupele guvernamentale au recucerit Cordoba şi Mendoza. Se bănueşte că şeful rebelilor s’a refugiat în Chili, la Valparaizo.(RADOR)
De unde m’a învăluit deodată,
senzaţia aceasta de soare cald, de copilărească fără de grijă, ca o palpitare
colorată şi aeriană de aripi de colibri?
Adineori, strada era întunecată,
trecătorii păşeau în ceaţă fantomatici, gesticulând să-şi păstreze echilibrul pe
movile de ghiaţă sleită peste gunoaie. Tramvaele duruiau negre şi deşarte în
noapte, cu luminile fumegoase, ca sinistre dricuri nocturne de sinucigaşi.
Totul era pustiu, îngheţat şi ostil; hâd şi fără speranţă.
Şi deodată, abia aşezat la masa
cafenelei, cu gazeta despăturită; de unde inundarea aceasta de lumină şi de
boare îmbălsămată cu exotice mirodenii?
Ce
souffle étrangement parfumé, d’ou vient-il?
Nici samsarul acesta, unsuros,
aşezat în faţa cafelei, absent şi cu privirea înfiptă într’un gol unde-i joacă
fără îndoială cifre; nici domnul cănit de alături care-şi zâm- beşte singur
citind o revistă umoristică; nici chelnerul
cu eczemă de culoarea smetirei pe
obraz şi cu şervetul vânăt pe mână; nici
domnişoara bălană şi corpolentă de la
casă care-şi sprijină sânii de cantalupi pe marginea de marmoră a mesei; nici
duhoarea cafenelei, capetele de ţigări
aruncate, urmele murdare de halbe, galoşii umezi din picioare, vânzătoarea de
cărţi poştale stren- ţuită, provincialul care studiază cu sârguinţă de elev greu
de cap lista de preţuri; nimic din ce e urât afară şi trist, aci, în suflet; nimic nu
îndreptăţeşte înseninarea aceasta bruscă, versurile lui Heredia, cântând
înlăuntru de acolo, de pe marginea oceanelor, de unde peste tala-zuri şi
pustietăţi, peste ape şi continente, adierea a adus un suspin parfumat din
ţările de dincolo de noapte.
De unde hohotirea aceasta de
soare?
„Revoluţiile
din America de Sud, se transmit de la stat la stat. Săptămâna trecută a fost
arestat preşedintele republicei braziliene.”
„Abia s’a restabilit liniştea la
Rio de Janeiro şi San Paulo, că alte veşti alarmante sosesc din Argentina.
Pentru moment trupele guvernamentale au recucerit Cordoba şi Mendoza. Se
bănueşte că şeful insurgenţilor s’a refugiat în Chili, la Valparoizo. Dar alte
ştiri, pretind dimpotrivă, că a fost vorba numai de retragere strategică,
pentru a ataca cu forţe noui”...
Rio de Janeiro, San-Paulo,
Cordoba şi Mendoza, Valparaizo şi Santiago de Chili... Împăturesc ziarul sub
cot, şi nimic din cafeneaua aceasta nu mai există şi nimic din ce e afară,
trist şi rece şi umed şi hâd, nu mai are fiinţă.
Bomanele lui Mayne-Beid, Cooper,
Bret-Hart şi Jules Verne: Cap de vultur şi Fiica Soarelui, Şarpele Negru şi Puma
cu ochii de chilimbar; peşteri cu mucezite comori sub lespezi, fluvii
somnoroase şi indieni lunecând şerpuit în piroge, în codrii virgini, cu lianele
spânzurând deasupra apelor ca un decor fabulos de feerie... Şi nucul scorburos
din livadă, de sub care mă ridicam de pe cergă cu coatele amorţite şi cu ochii
rătăciţi, când un glas mă chema la masă şi la realitate, tocmai în clipa când
Don Bartholomeo Diaz y Leon y Carillo y Belalcazar, prizonierul şefului
indian, îşi tăiase frânghiile şi se arunca în şea.
Lume ireală şi mai reală decât
cea mai apropiată realitate.
Vecinul de peste gard, domnul cu
bărbiţă albă şi cu pălărie tare, ne era indiferent şi strein. Nici odată n’am
fost curioşi să ştim unde pleacă la ore fixe, de unde se întoarce din capătul
străzii, citindu-şi din mers gazeta; ce gândeşte, când cu acelaş ziar pe
genunchi şi cu ochelarii alături, în cerdac, îşi soarbe cafeaua. Dacă ar fi
murit a doua zi, ne-ar fi înduioşat evenimentul mai puţin decât moartea
Vuturului Alb, indianul scăpat de la spânzurătoare de eroul lui Mayne-Reid şi
al nostru, pentru o săptămână, până când altul îi lua locul; din Chili, în
Brazilia; din Antile, în Mexic.
Cum ne înfiora emoţia, pe noi,
feţele palide, când luam parte la întâlnirea lui Cortez cu Montezuma, ultimul
rege al Aztecilor; după descripţia lui Bernal Diaz, tovarăşul conchistadorului.
Cât de viu vedeam litiera cu baldachin, împodobită cu pene albastre şi verzi,
cu aur şi perle, din care a coborât în manta albastră, cu sandale de fire de
aur împletit, Montezuma, încarnarea zeului răsboiului şi a zeului colibri:
Huitzilopochili...
Şi cum visam cu ochii închişi,
alt cer, pe al cărui albastru, noaptea se aprinde crucea sudului, în locul constelaţiilor
noastre bătrâne, uzate şi răscunoscute.
A fost ca un miragiu care şi-a
tremurat amăgirea în duhoarea cafenelei, mi-a adus în nări parfum de fructe
necunoscute şi miros amărui de frunze de nuc; halucinaţia civilizaţiei
dispărute Maya şi halucinarea a douăzeci şi cinci de ani în urmă:
Huitzolopochili şi volumul conului, Şarpele negru şi treiurile la matematici;
fluturarea minusculă de aripi de colibri şi carcera liceului... Şi ochii
domnişoarei Lucia. Unde-o mai fi oare domnişoara Lucia? Şi unde s’au
scufundat, în ce negură, soarele de atunci care nu mai este, şi copacii
livezilor care au fost tăiate şi atâtea capete neastâmpărate de copii după
pupitre; capete sburlite şi cu ochi drăcoşi, pe care vârsta le-a împodobit cu
mustăţi stufoase, cu sprâncene grosolane şi cu veştede cearcăne în jurul
pleoapelor, — şi atâtea capete din care astăzi nu mai este nimic, decât undeva
sub pământ, un os rotund, o scăfârlie netedă şi un rânjet de dinţi?... Unde
sunt? În ce negură oare s’au scufundat?
Acum, iată-mă la rândul meu,
plăzmuind şi eu povestiri pentru alţi ochi. Dar ce povestiri fără căldură şi
fără soare! Ce povestiri fără eroisme! Ce acre ca viaţa din juru-ne; şi chiar
râsul, ce rânjet e, în loc de izbucnirea robustă şi sănătoasă, de veselie!
E de mirare? Sunt de osândă? Îndată
ce-am împăturit ziarul sub cot, cu numele sonore de dincolo de ape şi de
copilărie, totul s’a astupat ca de de-un negru capac de sicriu, tot din ce era
lumină, şi eroism, şi frumuseţe, şi plăsmuire fermecătoare.
Pe urmă, din nou a rămas numai ce
este. Cafeneaua cu samsarul moţăind în faţa ceştei golite, chelnerul cu eczemă
de culoarea smeurei, domnişoara decolorată şi corpolentă de la casă — şi
capetele de ţigări stinse, şi galoşii umezi, şi frigul de afară, şi tramvaele
duruind în întuneric, negre şi goale, cu luminile lor fumegoase, ca sinistre
dricuri nocturne, de sinucigaşi.
nu imi place
RăspundețiȘtergere