miercuri, 20 martie 2013

Fără scăpare

La vederea unui om grav bolnav, cei mai multi dintre dintre noi suntem cuprinsi de mila. Ne gandim la suferinta acelui om si la faptul ca va muri. Daca avem ghinionul sa ne intalnim cu un cersetor din aceia desfigurati, cu rani deschise, hidosi, pe langa mila parca se strecoara si o oarecare doza de dezgust in sufletul nostru. Mila si sila sunt singurele reactii pe care le putem avea in fata suferintei, a bolii, a descompunerii, a mortii. 
Si atunci ma intreb: cum de nu simtim mila sau sila la vederea oricarui om, tanar sau batran, sanatos ori bolnav,  frumos sau urat? Pentru ca fiecare om este, in fond, un muribund. Priveste in ochii unui trecator: fii sigur ca el va muri; insasi secunda in care l-ai privit l-a apropiat cu inca un pas de final. Poate ca o sa moara chiar azi, poate o sa o mai duca pana luna viitoare, sau poate il asteapta inca 50 de ani de agonie. Are vreo importanta? Principala indeletnicire a oricarei fiinte este sa mearga constant catre momentul mortii. Nimeni nu scapa, nu exista niciun alt drum. Mergem incolonati sa ne ocupam locurile pregatite in cimitire si urne. Si totusi nu vedem in cel de langa noi muribundul; nu ne apuca nici mila si nici dezgustul cand ochii ne sunt atrasi de frumusetea unui chip, ori de armonia unui trup.
Dar cum de nu ne e mila de noi insine, sau sila? Ar trebui sa nu ne mai oprim din plans, gandindu-ne ca in orice secunda poate veni peste noi, pe neasteptate, moartea, ca pe masura ce momentul se amana, el devine tot mai apropiat, mai asteptat, mai cert. Priveste-te in oglinda: fii sigur, absolut sigur, ca vei muri. Nu te scapa de asta nicio filosofie, nicio rugaciune, nicio descoperire a niciunui savant. Si nu, ceea ce privesti in oglinda nu e chipul altcuiva, nu e suferinta altei persoane care graveaza toate semnele alea, de data asta esti chiar tu, tu insuti, de data asta degeaba intorci capul cu oroare, asa cum o faci cand dai peste un om calcat de tramvai, ori, in adancurile padurii, peste un spanzurat din trupul caruia se infrupta corbii. Esti tu, chiar tu si nu ai nicio scapare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!