marți, 26 martie 2013

Lenjerie sexy în orice împrejurare

Milioane de oameni atârnă pe pereţii lor virtuali puşi la dispoziţie de FB, fel de fel de însăilări artificiale, făcute cu ajutorul atotputernicului Photoshop, la care adaugă citate din tot felul de lideri spirituali, scriitori cunoscuţi, muzicieni, dansatori etc. De multe ori, din asta iese ceva atât de ridicol, încât îţi vine să te iei cu mâinile de cap - cu toate astea, respectivele însăilări sunt preluate şi date mai departe. Ca, de exemplu, această ciudăţenie penibilă, pe care am tot văzut-o în ultima vreme:

Cel care a conceput mizeria asta, probabil îşi închipuie că a descoperit o legătură între Saint-Exupéry şi imaginea unei tinere foarte bine construite, stând photoshopic pe o stâncă, îmbrăcată în lenjerie sexy, într-o poziţie pe care niciun om normal nu o are când se află într-un asemenea loc. Această legătură este dată, în mintea autorului, de cuvintele spuse de Exupéry despre prietenie. Eu nu văd nicio legătură între imaginea asta şi prietenia care trece „pe deasupra amănuntelor vulgare”. Asta e o imagine la care textul potrivit ar putea fi;„Îmbracă-te sexy chiar şi când te duci pe stânci”, în niciun caz un citat despre prietenie.
Ce fenomen o mai fi şi ăsta, nu ştiu să spun. Tot ce pot să constat e că o asemenea poză primeşte rapid sute de like-uri, indiferent ce text i se ataşează, în vreme ce o poză autentică, artistică, de-abia dacă strânge câteva zeci. Şi până la urmă, poate că aşa e chiar mai bine...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!