Ora 8 dimineata. Maria pleaca la scoala, canta si danseaza in timp ce se imbraca. Eu mi-am facut cafeaua si ma uit la ea cu un sentiment de recunostinta. Richi sta ca un covrig in sufragerie, Cindy a venit aici, langa mine si s-a asezat pe covorasul ei. Nu am niciun motiv sa fiu altfel decat cel putin multumit - ma feresc de cuvantul magic "fericire". Afara croncane aceiasi corbi uriasi, aud prima dintre masinile gunoierilor - OK, totul este in regula, pot sa-mi permit senzatia ca toate vor fi mereu asa, la infinit. N-am de platit decat o amenda mica, pentru depasirea vitezei, nu ma supara nici spatele, nu-mi vajaie nici capul. Proiectul la care lucrez pare ca inainteaza, iar azi sunt hotarat sa-i dau un impuls hotarator. Traducerea cartii mele de povesti e aproape gata - mister Pearson mi-a dat vesti bune acum cateva zile.
Brusc, o voce interioara imi spune: "nu, nu fa eroarea de a-ti inchipui ca e in regula". E vocea lui Big Brother, cel care sta mereu treaz si ma impiedica sa fiu fericit. Sta acolo, in adancuri, si nu ingaduie sa treaca spre inima nici o singura cuanta de fericire. Gandeste tot timpul, analizeaza, stie cum se explica fiecare lucru, isi bate joc de sentimente, se indoieste ca poate fi vreodata bine. Daca incerc sa ma lupt cu el, scoate de indata din tolba sagetile otravite ale fricii si ale remuscarii, ma ameninta cu neantul, cu absurdul, cu lipsa oricarui sens.
Bine, Big Brother, n-o sa fiu fericit, cel putin nu acum.Odata si-odata, insa, tot o sa scap, tot o sa-ti insel vigilenta. Atunci sa te tii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu