Cei 13 si misterul (16)

În ziua următoare indivizii porniră convinşi că vor descoperi misterul. Drumul şerpuia printre pîlcuri de măcieş.

Bineînţeles măcieşele comentau în gura mare uciderea Rosa­mundei. O frunză de varză se oferise ca materie primă pentru un viitor ziar ce avea să-i lămurească pe toţi.

Se angajară opt scaieţi amatori drept tipografi, şi gazeta fu întocmită.

În momentul cînd ajunseră acolo, măcieşele reciteau a suta oară proaspătul ziar.

Băiatul îl ceru distrat. Pe coloana întîia erau zgîriate cuvintele „Cu şi fără asasin“. Apoi urma articolul unui ţînţar specializat în extracţii şi emulsii.

    Băiatul pufni în rîs. Realitatea era deformată în asemenea hal, încît la un moment dat se specifica faptul că Rosamunda fusese găsită tăiată în bucăţele, iar urechile străpunse cu ace de brad. Ală­turi o viperă romantică se sinucisese şi un gîscan trecător, văzîndu-le pe decedate, suferise un atac de apoplexie.

Ursula îi spuse imediat lui Porthos că se făcea prea mult caz de pisică, dar şoricelul copleşit de evenimente sugea în neştire o romaniţă.

Şopîrla se depărtă de el şi căută înţelegere la mops, dar şi Pira­tul Roşu şi melcul Dick erau adînciţi într-o discuţie pasionată. Voiau să descopere cine era ucigaşul Rosamundei şi făceau tot felul de presupuneri.

Deodată mopsul exclamă străfulgerat de o idee:

—     El trebuie să fie! şi-l arătă cu botul pe Invincibilul Ş.

Dar şarpele, candid, mînca orez cu lapte şi-şi împărţea puţinul cu Ortansa.

Barza clămpănea cu toate că era tristă. In ziua aceea împlinea şaptesprezece ani şi nu primise încă niciun cadou. Nu ştia ni­meni, şi Ortansa îşi înfrîna cu greu lacrimile. Cu o ultimă scînteie de speranţă se uită la băiat.

El păru că bănuia ceva, căci rupse la întîmplare o margaretă şi i-o întinse. Beatrice mergea înainte cu Vasilica şi-i dădea o reţetă de budincă.

Nu peste mult văzură presărate pe cîmp bucăţi din eşarfa Rosamundei.

Vasilica le culese pe toate spre uimirea celorlalţi şi spre îngrijo­rarea şarpelui.

—     De ce faci asta? o întrebă Dick.

—     Îmi trebuie pentru cîrpe de bucătărie. Nu am deloc acasă şi e păcat de materialul ăsta că se împrăştie aşa.

Jeff îşi notă în carnet tot ce spusese găina şi-i ceru un eşantion de puf.

„Vasilica, se gîndea el, aşa inocentă cum pare, dovedeşte un spirit practic cel puţin asemănător cu al ucigaşilor de rînd. Altfel de ce ar fi luat, cu atîta repeziciune şi perfidie, fîşii din eşarfa decedatei?"

  —     Nu crezi că e timpul să mărturiseşti adevărul? o întrebă el printre dinţi.

  Vasilica rămase cu ciocul căscat de uimire.

  —     Hai, nu te mai preface. Ştiu totul despre faptele tale. Jos masca!

  Găina amuţi de spaimă.

  Singurul ei răspuns erau ouăle pe care le făcea cu o viteză incalculabilă.

  —    Termină odată! îi strigă şoricelul enervat.

  Dar găina nu se mai putea abţine de frică şi blocase complet circulaţia cu ouă.

  Băiatul nu înţelegea ce se petrecuse. Un singur lucru vedea - că Vasilica era îngrozită, iar şoricelul avea o figură ameninţă­toare.

  Atunci o luă pe găină sub haină, o mîngîie şi o potoli.

  —    Cîtă imprudenţă! strigă Jeff îngrijorat. Dar voi veghea!

  —     Ce tot spui, dragul meu? îl întrebă şarpele cu blîndeţe.

  —    A, nimic. Mă întrebam dacă o să plouă la noapte.

  Invincibilul Ş tresări violent şi nu se putu stăpîni să nu-l descoasă.

  —     Ştii ceva cu privire la noaptea asta?

  Jeff îşi ascunse mirarea şi spuse indiferent:

  —     In oarecare măsură, da.

  —     Ce?

  Invincibilul Ş aştepta răspunsul cu sufletul la gură.

  Şoricelul îşi înfrînă şi de astă dată surprinderea şi declară scurt:

  —    Cert este că diseară nu va ploua — şi se depărtă.

  Se piti în iarbă, îşi scoase carnetul şi-şi însemnă impresiile cu privire la ciudata atitudine a şarpelui.

  Apoi trase imediat concluzia:

  —    Fără îndoială, Invincibilul Ş trebuie să fie unealta Vasilichii.

Cap15