Trei milenii de umor (14)

Spre necazul lui, Mark Twain era oprit pe stradă de nenu­măraţi admiratori, care îi ofereau drept omagiu fotografiile lor. Unui asemenea donator scriitorul i-a mulţumit cu următoarele cuvinte:

—    Poza dumneavoastră îmi seamănă atît de mult încît o confund cu a mea însămi. Am dat-o la înrămat şi de acum o voi utiliza ca oglindă cînd mă voi bărbieri!

Mark Twain era mutat de şase luni de zile în noua sa locuinţă. Intr-o zi, pe la ora prînzului, îmbrăcat neglijent pentru o vizită, scriitorul a ciocănit la uşa familiei de pe partea cealaltă a străzii. El a fost condus imediat în camera de oaspeţi şi ru­gat să ocupe loc.

—    Spre regretul meu, stimaţi vecini, a zis Mark Twain, lo­cuiesc de şase luni de zile în casa de peste drum şi, deşi mi-am propus de nenumărate ori să vă vizitez, întotdeauna a intervenit cîte ceva şi toate planurile mele pline de bune intenţii s-au prăbuşit, astfel că pînă în ziua de azi nu v-am călcat pragul. Mereu mi-am zis că odată şi odată eşti obligat să faci acest pas... Acum, pentru că sunt în mijlocul dumneavoastră şi m-aţi primit cu atîta căldură, vă rog să nu vă supere ţinuta mea care nu este corespunzătoare unei vizite, întrucît n-am cravată şi guler tare. Mai ales, vă rog să mă iertaţi că am picat chiar la mij­locul prînzului. Pentru toate acestea eu vă cer scuze şi sper să găsesc înţelegerea dv. Desigur că puteam să aleg alt timp, poate mai potrivit, dar am venit acum să vă comunic ca la dv. arde şi că flăcările au cuprins întregul acoperiş.

—    În şcoala noastră, relatează Mark Twain, se bătea de di­mineaţă pînă seara. Şcolarul se putea însă sustrage acestei in­tenţii binefăcătoare cu ajutorul a cinci dolari. Odată, cînd mă aflam din nou în faţa unei asemenea alegeri, m-am plîns tatălui meu. El a găsit de cuviinţă să plătească cinci dolari, pe care mi i-a dat mie. A doua zi am păstrat dolarii şi m-am lăsat bătut de profesor. Erau bani cîştigaţi din greu, cu sudoare şi suferinţă!

Pe vremea cînd lucra în presă, Mark Twain a primit o poves­tire de proastă calitate, care purta următorul titlu: „De ce trăiesc eu?“. Taxa de retur era anexată. Mark Twain a îna­poiat povestirea adăugînd: „Pentru că nu mi-aţi înmînat per­sonal povestirea"

Printre alte manuscrise, Mark Twain a primit şi cîteva poezii însoţite de un bileţel pe care erau trecute următoarele: „Mai am şi alte bucăţi de fier în foc “. Replica lui Twain a fost următoarea: „Scoateţi bucăţile de fier din foc şi aruncaţi în locul lor poeziile!“

Prietenii şi colegii lui Mark Twain s-au înţeles cu proprietara pensiunii unde scriitorul lua masa de obicei, să schimbe pulpa unui curcan cu o imitaţie fidelă din lemn, stropită şi servită cu sos.

După ce şi-a încercat norocul cu furculiţa şi cuţitul, Mark Twain i-a spus proprietarei pensiunii:

—    Vă fac un compliment, madame! Această bucată de carne este cea mai fragedă pe care am servit-o pînă în clipa de faţă la masa dv.!

Mark Twain nu s-a simţit bine şi a hotărît ca să consulte un specialist. Om meticulos, medicul l-a cercetat cu mare atenţie.

—    Domnule Twain, fumaţi?

—    Da! Destul de mult!

—    Cîte ţigări?

—    Cam zece pe zi!

—    Vă place alcoolul?

—    Desigur!

—    Cît?

—    O sticlă, uneori două, pe zi!

Ciocănindu-i pieptul şi ascultîndu-i respiraţia, medicul a con­chis:

—    E grav. Trebuie să luaţi măsuri radicale şi imediate.

—    Ce anume?

—    Încetaţi să beţi şi să fumaţi!

Mark Twain s-a ridicat şi s-a îmbrăcat. Luîndu-şi pălăria şi bastonul, a ieşit pe uşă fără să spună niciun cuvînt. Surprins, medicul a rămas stană de piatră. Peste cîteva clipe însă, a fugit după scriitor.

—    Hei, domnule Twain! Nu mi-aţi plătit consultaţia! Îmi da­toraţi 5 dolari!

—    Pentru ce?

—    Pentru sfatul meu!

—    Nu-l primesc! — a răspuns pacientul şi a dispărut în mul­ţime.

P13