vineri, 21 iunie 2013

Educatie cu Krem pe Facebook

Am dat in dimineata asta peste un text urcat pe FB de cineva care l-a gasit la randu-i undeva, pe pagina unui liceu bucurestean. E vorba de cateva reguli simple de scriere si exprimare corecta in limba romana, postate de o profesoara binevoitoare. Uite:
"Dragi elevi,
Deşi vă bat cam 9 ore pe săptămână la cap, ştiu că nimic nu are un mai mare impact asupra voastră ca facebook-ul şi ale lui postări. Prin urmare: 
Corect este „frumoaso!” nu „frumoas-o!” şi deja ştiţi din melodia lui Krem cine are cratimă. 
„Doar” se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar „decât” cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul „decât” se mai foloseşte şi atunci când construim propoziţii comparative de inegalitate. (Antonia este mai deşteaptă decât Inna.)
Atunci când vreţi să fiţi amabili cu doamnele şi/sau domnişoarele, nu vă adresaţi cu „dragele mele”. Tocmai le-aţi făcut maşini care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este „dragile”.
Atunci când planificaţi o ieşire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneţi „căutăm locaţie”. Pentru că nu închiriaţi clădirea ca să vă petreceţi restul zilelor acolo, ci beţi doar un suc (nu altceva, sper). „Locaţie” înseamnă spaţiu pentru închiriat.
Corect este „Ce faci, păpuşă?” nu „Ce faci, păpuşe?” „Ă”-ul din final nu este ţărănesc, aşa cum v-aţi fi aşteptat. Sfatul meu este să găsiţi un apelativ ceva mai original (mai speşăl) dacă nu vreţi să vi se răspundă cu „Bine, păpuşel”, plus un ghiozdan sau o geantă în cap.
„Serviciu” şi nu „servici” – fie că e vorba despre locul unde vă veţi câştiga pâinea (dacă promovaţi examenul de evaluare naţională) sau serviciul de cafea pe care mama îl va arunca în capul vostru, pe lângă alte obiecte avute la îndemână (dacă nu îl promovaţi).
Structura „Vizavi de problema discutată anterior...” poate fi tradusă doar aşa: „peste stradă de problema discutată anterior...”. Pentru că „vizavi” nu înseamnă decât „peste stradă”, contrar părerii că un cuvânt de origine franceză poate fi abuzat cum avem noi chef. Dacă nu aveţi probleme peste stradă, nu-l folosiţi.
„Să aibă” şi nu „să aibe”. Ca să nu mai vorbim de şi mai urâciosul „să aive”. De asemenea, „Vroiam să vă rog să mă învoiţi...” este greşit. „Voiai” să spui ceva, iar eu voiam să te exprimi corect şi să fii prezent la oră.
Ştiţi momentele alea în care cuvântul pe care îl scrieţi are ca ultimă literă un „i” şi voi nu ştiţi dacă trebuie să stea singur sau să îşi mai aducă vreo 2-3 prieteni? Ei bine, totul este ştiinţă. Pentru a nu fi incult, trebuie să citeşti. Nu fi nerăbdător, fii precaut. Nu e important a şti câte postări sunt pe facebook într-o zi, ci este important să ştii lecţiile la limba română. Verbul „a fi”, de obicei, dă cea mai mare bătaie de cap - „A fi sau a nu fi corigent, aceasta-i întrebarea”. Se scrie „fii”, cu doi i, numai la:
- imperativ afirmativ: Fii cuminte!
- conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
- viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.
În rest e „fi”, cu un singur i:- infinitiv: a fi;- imperativ negativ: Nu fi obraznic!;- condiţional prezent: aş fi, ai fi;- condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut;- conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut;- viitor: voi fi, vei fi;- verb + fi: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi. De asemenea, substantivele masculine cu rădăcina terminată în -i au la plural nearticulat -ii (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat -iii: copil – copii – copiii.Copiii învaţă cu drag la limba română (primul i face parte din rădăcină, al doilea i este desinenţă de plural, iar al treilea i este articol hotărât).
Structura „Aveţi detalii în ataşament” se regăseşte în aproape toate mail-urile. Există o problemă totuşi: ataşament înseamnă „afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.” Aşa că dacă nu vreţi să includeţi sentimentele în afaceri poate schimbaţi structura în "Aveţi detalii în fişierul ataşat" atunci când vă veţi depune CV-urile."
Poate credeti ca elevii care dau peste acest text, se reped sa invete din el. Aiurea! Doar cativa il citesc pana la capat si retin ceva. Restul il ignora si isi vad mai departe de comunicarea lor inteligenta pe Facebook si Twitter, unde posteaza mesaje de genul "Nu fii bou asteaptama ma duc s-a ma pish". De unde stiu asta? Din comentariile postate de cei care au dat, ca si mine, peste acest text.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!