joi, 13 iunie 2013

Faceti-va bine (265)


Salba moale
Denumire ştiinţifică: Evonymus europaea; Evonymus latifolius.
Denumire populară: lemnul câinelui, vonicer.
Prezentare. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până  la şase metri înalţime), răspândit în spaţiul românesc prin păduri, locuri în care a fost pădure, tufărişuri, pământuri părăsite. Creşte, în mod obişnuit, în zonele de câmpie şi deal, uneori şi la munte. Face parte din familia celastraceelor. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate, iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Florile au o culoare amestecată, verde cu galben, un galben-pal spre verzui. Salba moale înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Fructul este o capsulă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, florile, scoarţa. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. 
Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida şi evatromonozida, plus o grupare de heterozoide.
Întrebuinţări. Datorită compuşilor săi deosebit de activi, salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii şi sistemului vascular, mai ales în hipertensiune. Este indicată şi în insuficienţa cardiacă, preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii şi al sistemului circulator. Se foloseşte şi în tratarea vezicii biliare, intensificându-i  activitatea. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute şi pentru proprietăţile lor purgative şi vomitive. În aplicaţii de uz extern, preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante şi cicatrizante.  Arbustul de salbă moale are întrebuinţări şi în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!