miercuri, 31 iulie 2013

Un colț sinistru

Azi, mergand la firma de telefonie care ma jupoaie de bani fara ca eu sa folosesc in vreun fel serviciile ei, am observat cu oarece surprindere ca in coltul opus, acolo unde eram obisnuit sa vad firma HUMANITAS, apare un fel de ruina, un spatiu parasit, sinistru, jupuit si cenusiu, cam cum sunt mai toate spatiile din centrul Timisoarei dupa 16 ani de administratie Ciuciuhandu si vreo doi de administratie Robu (poate ca in acest caz mai degraba ar fi corect sa spunem „adminstratie USL”).
Inca n-am aflat ce s-a intamplat. Poate ca mititelul mustacios care conducea afacerea cu nepricepere maxima si cu grosolanie tipic romaneasca o fi crapat de la canicula? Poate a dat pur si simplu faliment? Poate a furat ca un hot ordinar? Poate s-a calugarit? Poate a rupt Liiceanu contractul? Poate n-a vrut sa puna in vanzare teza de doctorat a lui Ponta? Poate e vorba doar de o renovare? Dracu stie! In ce ma priveste, vazand sinistrul colt, mi-am amintit de ultima mea intrevedere cu Liiceanu, despre care am povestit aici.


Prabusirea

Pana acum n-am mai facut un drum care sa ma prabuseasca in asemenea hal. Dar sa va spun cum s-au petrecut lucrurile.
Am hotarat sa plecam din Hanovra duminica seara, pe la ora 7. In situatii de genul asta, eu nu-mi fac iluzii ca o sa fie cineva gata de plecare la ora stabilita. Asa ca am plecat la 8:30. Am intrat pe autostrada si mi-am luat avant, pe o vreme nu chiar buna. Pe la 9 - Michelle primeste un telefon. Zice „da”, „OK”, „bine, ti-o dau” si ii paseaza telefonul Mariei. Deci era Lili. Zice fiica-mea ceva cu voce destul de stinsa, apoi imi da telefonul: „e mama, repede ca e urgent”. Iau telefonul si aud:


duminică, 28 iulie 2013

O noua calatorie

Azi e ziua plecarii. Mai precis, plecam la Timisoara: eu, Maria, Michelle si Cindy. Plecam seara, in ideea ca prindem ceva racoare si drumurile nu-s asa de aglomerate. Pe de alta parte, e posibil sa prindem furtuni - ieri, cat eram la Heide Park si apoi in timpul noptii, la Hanovra a fost dezastru - copaci doborati etc. Dumnezeu cu mila.


Lumea pierduta (15)

Ochii noştri au văzut minuni
 Toate acestea le scriu zilnic, dar sper, înainte de a ajunge la sfârşitul acestor rânduri, să văd sclipind o zare de lumină printre neguri. Ne scotea din fire gândul că eram reţinuţi cu sila, din lipsa unui mijloc de evadare. Mă gândeam, ce e drept, că într-o zi o să fim fericiţi că am fost reţinuţi împotriva voinţei noastre într-o ţară ciudată şi că, în felul acesta, am avut posibilitatea să vedem mai multe din minunile şi din vietăţile care trăiau acolo.



In casa bunicilor (13)


Motanul bunicului
Dimineaţa, bunica-i dă în farfurioara lui — mă rog — lapte cu miez de pâine.
Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara.
 Mai pune, Elencule, — zice bunicul.
 I-ajunge.
    Pune-i de la mine, Elencule. E bătrân, săracu'!
    Şi mata eşti tinerel, cucoane Alecule?
Dacă n-o vede bunicul, bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului.


sâmbătă, 27 iulie 2013

Predarea controlului

Sambata, 27.07.2013 - zi de Heide Park. N-am mai fost pana acum, dar ne-au povestit niste amici ca e ceva special. Acestor amici le place sa fie invartiti la viteze foarte mari, sa fie aruncati de colo-colo, sa fie tinuti cu capul in jos etc. Mie nu, asa ca merg la Heide Park doar ca sa fac poze cu Maria urcandu-se la 60 de metri pe Colossos si coborand de-acolo cu 120 km la ora.
Se spune ca acest parc este destinat in special adultilor. Prin urmare exista multi oameni in toata firea care merg sa se distreze in acest fel care pe mine nu ma amuza deloc. M-am intrebat mereu de ce oare nu ma atrag caderile in gol, roller-coast-urile etc etc. Am gasit raspunsul acum vreo 6-7 ani, in Ungaria. Eram intr-o statiune unde distractia se baza exclusiv pe apa. Stateam in bazine uriase, ne bagam sub perdele de apa, ne lasam dusi de curenti, ieseam, prin canale, sub cerul liber, treceam de la cald la rece si inapoi etc. Am uitat cum se numeste statiunea aia, dar pana la urma n-are nicio importanta. 


vineri, 26 iulie 2013

Din povestile lui O. Henry (20)

Aproape bună de tipar
Mi-a stîrnit interesul cînd cobora de pe bac la Desbiosses Street. Avea aerul că e familiarizat cu emisferele şi luminile şi că intra în New York ca stăpîn al unor do­menii, venit să le reviziteze după o absenţă de cîţiva ani. Dar mă gîndeam că, în ciuda aerului său, nu pusese pînă atunci piciorul pe pietrele alunecoase ale Oraşului cu Prea Mulţi Califi.


Niste canale




miercuri, 24 iulie 2013

Doamna din Banat și misoginismul

Există foarte mulți oameni care trăiesc cu anumite idei preconcepute și se simt foarte bine așa – n-ar accepta să renunțe la ele sau măcar să le nuanțeze pentru nimic în lume. Una dintre aceste idei este cea care spune că de îndată ce un bărbat face o afirmație de genul „femeile parchează prost lateral cu spatele”, acel bărbat este misogin.
Misogin înseamnă, conform dicționarului, un bărbat care urăște femeile, care le evită, nu vrea să aibă de-a face cu ele etc. Dar cum poți spune că un bărbat însurat, cu copii, (eventual cu amantă(e)) este misogin? Și mai ales cum poți pretinde că milioane și milioane de bărbați sunt misogini doar pentru că au observat că femeile au probleme cu parcarea laterală în marșarier?


marți, 23 iulie 2013

Aberatiile doctorului Rednic

Am dat peste un reportaj pe tema ne-plecarii din Romania a unor medici. Am inteles ca e vorba de unul dintr-o serie de reportaje, in care apar tot felul de medici romani si explica de ce nu pleaca ei din tara si raman sa lucreze aici in conditii precare. In reportajul pe care l-am citit eu, personajul principal e un anume Nicolae Rednic din Cluj, specialist internist.


Uciderea lentă a copilului

Cum spuneam şi altundeva, când eram copil aveam câteva dorinţe de tipul „să nu mor niciodată”, ori „să călătoresc pe stele” şi le ziceam în fiecare seară în loc de rugăciune. O văd acum pe Maria dorindu-şi să aibă brusc 16 ani, pentru că la vârstă aia o fată poate face anumite lucruri care la 11 ani îi sunt interzise. Şi cu ocazia asta m-am gândit la frumuseţea sufletului de copil... suflet pe care cei mai mulţi dintre noi îl îngroapă, odată cu trecerea anilor, tot mai adânc.


Faceti-va bine (272)

Scaiul dracului
Denumire știinţifică: Eryngium maritimum.
Prezentare. Acest scai, întâlnit mai rar, este o plantă ce crește la malul mărilor, fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Aparţine familiei umbeliferelor. Are dezvoltare bienală sau perenă, în funcţie de climă. Se prezintă ca o tufă sferică, a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele au forme diferite și sunt crestate, aparent la întâmplare. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august, sunt micuţe, au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Scaiul dracului este o plantă frumoasă, având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare, în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct, sirop diuretic, extract fluid. În asociere cu alte plante medicinale, se obţine o mixtură. 
Scaiul dracului


In casa bunicilor (12)

Măriuca
Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.
— Măriuco, — o cheamă nepotul.
— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.
—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.
— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?


Lumea pierduta (14)

Adevăratele cuceriri
 Ne închipuiam că oamenii-maimuţă, urmăritorii noştri, nu ştiau nimic de ascunzătoarea noastră din junglă. Dar curând am descoperit că ne înşelam. În pădure nu se auzea nicio mişcare, nicio frunză nu se clintea şi totul era liniştit în jurul nostru. Dar ar fi trebuit să ne aducem aminte, din prima noastră experienţă, de răbdarea şi de şiretenia de care dădeau dovadă aceste fiinţe atunci când erau nevoite să pândească şi să aştepte momentul favorabil. Orice o fi să mi se întâmple în viaţă de aci încolo, sunt sigur că niciodată n-o să fiu atât de aproape de moarte ca în dimineaţa aceea. Dar s-o luăm de la început.


luni, 22 iulie 2013

Somnul de veci(21)

DOUAZECI SI UNU
Nu m-am apropiat de familia Sternwood. M-am înapoiat la birou, m-am aşezat pe scaunul turnant şi-am încercat să-mi bălăbănesc picioarele în ritm egal. Prin ferestre sufla un vânt puternic şi funinginea de la crematoriile hotelului de alături pătrunse în odaie şi se răspândi pe suprafaţa biroului, ca ştirul măturat de vânt pe un maidan. Îmi spuneam că trebuie să mă duc să-mi iau masa de prânz, că viaţa e stupidă, că va fi la fel de stupidă dacă beau ceva singur-singurel şi că dacă beau ceva la acea oră a zilei n-o să aibă nici un haz. Reflectam la toate astea când mi-a telefonat Norris. În felul lui şi cu o poli­teţe plină de atenţie, mi-a spus că generalul Sternwood nu se simte prea bine, că i se citiseră din ziar anumite articole şi că presupunea acum că ancheta mea se încheiase.



Cateva imagini retinute de Dennis Stock




Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.


sâmbătă, 20 iulie 2013

Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineață. Azi plecăm către Hanovra, despărțindu-ne de mare pentru cel puțin un an. Mi-am făcut cafeaua și am deschis laptopul, ca de obicei când ies din somn. Am intrat pe un site cu știri. Pe burtieră, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astăzi pe ultimul drum”. Nae Nicolae... Nae Nicolae... Ah! Gata, știu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca să aud ce se spune și insuficient ca să trezească fetele. O voce tocmai povestea că la reședința lui Nae Nicolae au apărut foarte mulți cerșetori, oarecum organizați. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus și am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de înmormântarea lui tata, din 1987.


vineri, 19 iulie 2013

Faceti-va bine (271)

Sânzienele
Denumire știinţifică: Galium verum.
Denumire populară: drăgaică, sânziene.
Prezentare. Sânzienele sunt plante erbacee, remarcate prin florile lor galben-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, și cu miros foarte plăcut. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Au frunze lungi și înguste, înălţimea plantei fiind cuprinsă, la înflorire, între 30 și 100 cm. Tulpina are patru muchii și este subţire, în partea superioară se ramifică, iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Procesul de înflorire, de mai mică amploare însă, continuă până în septembrie. Florile, de mici dimensiuni, sunt dispuse grupat, în panicule. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor, în fâneţe și poieni, pe terenuri părăsite. Pentru uz medicinal se recoltează florile și, mai rar, frunzele. Preparatul principal este infuzia.


Lumea pierduta (13)

O scenă care nu se poate uita
 Exact în clipa când soarele apunea la sfârşitul acelei zile triste, am zărit făptura singuratică a indianului zugrăvită pe câmpiile întinse din vale şi l-am privit îndreptându-se spre fluviul îndepărtat ca pe singura noastră nădejde de salvare, până când a dispărut în negurile serii, pe care soarele în asfinţit le colora în nuanţe roşcate.


joi, 18 iulie 2013

Presa de cacat

Avem astazi dovada limpede ca presa din Romania este de cacatul cacatului - cea mai ticaloasa, murdara si falsa presa din cate exista. Am cunoscut ziaristi de toate felurile, unii chiar mi-au fost amici. Dar ceea ce se petrece azi in presa este dincolo de orice mi-as fi putut imagina.


Disperarile tanarului Cioran (6)

A nu mai putea trăi
Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini pe­riculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea încordare infinită. Creaţia este o sal­vare temporară din ghearele morţii.


miercuri, 17 iulie 2013

Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).


Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul. 


luni, 15 iulie 2013

Lupe-n cap

Pe masura ce ne apropiam, duminica trecuta, de Lido di Jesolo - destinatia noastra italiana, mai schimbam cate o idee (fixa, desigur, la varsta asta nu te mai scoate nimeni din ale tale, totul e cum stii tu si numai cum stii tu). Printre altele, a venit vorba despre cremele de plaja, despre care eu am o parere extrem de proasta. Cand eram mic, nu exista asa ceva, tata ma dadea cu o solutie numita Clorocalcin si cam asta era tot. N-am avut niciodata niciun fel de problema cu pielea, desi pe-atunci stateam la plaja, nu gluma, pentru ca imi inchipuiam ca daca m-as fi intors la Sinaia nebronzat, m-as fi facut de ras.


Povestea unui ziarist, spusa de Cehov

Muzicanţii erau opt la număr. Şefului lor – Guri Maximov – i se pusese în vedere că, dacă muzica nu cântă fără întrerupere, n-au să vadă nici un singur păhărel de votcă, ba chiar răsplata muncii lor n-au să şi-o capete decât cu chiu, cu vai. Dansul începuse exact la ora opt seara. La ora unu noaptea, domnişoarele se supărară pe cavaleri; cavalerii, pe jumătate beţi, se supărară pe domnişoare, şi dansul încetă. Musafirii se împărţiră în grupuri. Cei mai vârstnici puseră stăpânire pe salonaş, unde se în­tinse o masă cu patruzeci şi patru de sticle şi tot atâ­tea tacâmuri; domnişoarele se adunară într-un col­ţişor al salonului cel mare, forfecară pe nemernicii de cavaleri şi se străduiră să dezlege problema: cum se face că mireasa îi spune mirelui chiar de la început „tu”, iar cavalerii se retraseră în celălalt colţ şi înce­pură să vorbească toţi deodată, fiecare despre ale lui.


Faceti-va bine (270)

Săpunariţa
Denumire știinţifică: Saponaria officinalis.
Denumiri populare: văcăriţă, săpunel, berbecei, odogaci.
Prezentare. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm, frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz, rareori albă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, care se mărunţește, se macerează sau se folosește la decoct. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet, de pildă), recomandă utilizarea întregii plante. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal, iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice, cum ar fi eczemele, pecinginii, impetigo, edemele, herpesul.
 


Ultimele poze ale lui August Sander

 

Un clip criminal

De-o bucată de vreme este prezentată pe toate posturile de televiziune o reclamă absolut criminală, pe care nu văd s-o fi semnalat cineva pe undeva ca fiind periculoasă şi nocivă. E vorba de o campanie pentru premiile oferite de producătorul unei mărci de bere, premii care pot fi câştigate dacă le găseşti numele inscripţionate pe spatele capacului sticlelor de doi litri.


Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.


duminică, 14 iulie 2013

In casa bunicilor (11)

Cornetul cu răşină
Afumă şi bunica. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. Când afumă ea, bunica înhaţă cornetul, pune un cărbune, suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune, şi suflă, şi suflă, şi merge, şi merge, când în dreapta, când în stânga, aburind, fumegând, înceţoşând, ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste, ca şi cum ar căuta, ca şi cum nu ar găsi, ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce, lucind departe, sângeriu, ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.


Sortul

Problema mea cu marea e ca ma plictiseste rau de tot. Dupa o zi de mare si plaja, nu mai am nimic de facut. Nu cunosc ceva mai plictisitor decat sa te trezesti si sa te duci pe plaja, sa intrerupi aceasta zacere doar pentru a manca, pentru ca apoi sa te duci din nou in acelasi loc, pe acelasi sezlong, sa iei aceeasi carte si sa zaci din nou, in aceeasi pozitie, pana seara. Multi oameni fac asta, sunt pline plajele lumii de ei. Eu unul inca nu sunt in stare de asa ceva. Din pacate, insa, nu sunt apt nici pentru cine stie ce jocuri de genul tenis cu piciorul - nu-mi mai arde. Daca as fi avut 20 de ani, lucrurile ar fi stat altfel - nu mai e nevoie sa descriu cum.


Propria realitate

Unul din obiceiurile mele care îi enervează pe ceilalţi (pe unii, desigur, dar n-o să dau nume) este că observ ceea ce nu e în regulă înainte de a observa ce e OK. Spre exemplu, dacă merg într-un vârf de munte unde ar trebui să găsesc o natură cam cum era în vremea lui Adam şi în loc de asta dau peste o groapă plină cu fier-beton lăsat acolo de cineva care a vrut să construiască un hotel şi n-a mai avut bani, eu observ acest lucru. Şi nu numai atât: simt un fel de revoltă, îmi vine să urlu şi să înjur, fac poze, le pun pe blog, le trimit la ziare etc. Alţii se întorc cu spatele la groapa respectivă şi privesc peisajul, după care merg acasă şi povestesc ce frumos e acolo, în vârful muntelui.


Din spatele portii negre (6)

Doctorul Constantinescu
Client al unui birt de centru, medic de nevroze, terapeut al lui Alex Davila, fercheş, elegant, scurt, de o taietură de chelner. Vesel întotdeauna, falacios că practica medicina numai pentru somităţi şi gratuit, ca medicii fără arginţi din calendar, prieten cu toată lumea, legat cu actorii, slăbiciune de mare temperament. Citează pe Freud ca pe un coleg în care n-ar avea toată încrederea, şi pe Kreppelin ca un tiraj decolorat al celui dintâi. Are pentru „ştiinţă” un surîs de crai sceptic, căruia i se vorbeşte de graţiile se­crete ale unei curtezane de hipodrom. Ver­sat, pilduitor, expert, „Doctorul” trăia din reputaţia lui făcută printre actori, care la masa de la Continental îi adresau cu timi­ditate întrebări relative la stomac şi intes­tine, conştienţi că asemenea probleme sunt nedemne de un savant.


sâmbătă, 13 iulie 2013

Fratia Hrebenciucului

Atunci cand Traian Basescu a pierdut catastrofal lupta cu USL, aceasta facatura politica ajungand sa ia 70% din voturi si sa se astearna ca o pecingine peste Romania, am fost unul dintre cei care au cerut ca Basescu sa plece, pentru ca proiectul lui a esuat. El vorbise de reforma statului, de separarea puterilor si, ce-i mai important, facuse pasi concreti in aceasta directie. Numai ca romanii au aratat ca nu vor asta, dand intreaga putere in mainile caracatitei USL, care intrase in alegeri cu un unic mesaj: „Jos Basescu”. Asadar, de ce sa mai fi ramas Basescu la Cotroceni? Si eu, pentru ce sa-l mai fi sustinut dupa ce actiunile lui mi l-au adus din nou pe cap pe Hrebenciuc?


vineri, 12 iulie 2013

Transformarea banilor

Astazi, 12.07.2013, in Romania a avut loc un nou eveniment in premiera: condamnarea la puscarie a unui ministru in functie. E vorba de mafiotul moldovean Relu Fenechiu, protejat al lui Crin Antonescu. Acest individ a facut urmatoarea potlogarie: a luat pe nimic niste transformatoare vechi si uzate, dupa care le-a vandut la preturi uriase filialei din Moldova a unei regii a statului. Carevasazica o bisnita ordinara, dar nu cu tigari, ci cu transformatoare.


O poveste a lui Haruki Murakami

O zi ideală pentru privit canguri
În ţarc sunt patru canguri: un mascul, două femele şi un pui abia născut.
Nu suntem decât eu şi prietena mea în faţa ţarcului unde sunt ţinuţi cangurii. Nu e o Grădină Zoologică foarte vizitată şi, în plus, e luni dimineaţă. Numărul animalelor îl întrece cu mult pe cel al vizitatorilor. Nu exagerez deloc! Chiar aşa e!
Eu şi prietena mea am venit să vedem puiul de cangur - în afară de asta, ce altceva ar mai fi de văzut?


Venetia - inspre si dinspre

Venetia nu-i departe de Lido di Jesolo. Pana in 40 de kilometri. Am plecat de la hotel la 8:23, in mare viteza, desigur, pentru ca autobuzul soseste in statie la 8:30. Soferul, din cate ni s-a spus, nu se uita cu mana streasina la ochi daca nu cumva se apropie familia Baz, asa ca pleaca imediat ce oamenii din statie s-au urcat in autobuz. Ori la noi, obiceiul e ca in ultimele 30 de secunde, atunci cand trebuie sa iesim pe usa, Maria sa constate ca trebuie sa-si ia alte sandale, alta rochita etc. Prin urmare, cu mult ajutor din partea fortelor superioare, la 8:29 eram pe strada, intrebandu-ne cine o sa ajunga mai repede in statie - autobuzul sau noi.


joi, 11 iulie 2013

Mici intamplari cu animale (156)

Cuiburi ciudate la porumbei
Împuţinarea copacilor bătrîni şi scorburosi de prin pădurile bine gospodărite a micşorat, în timpul din urmă, numărul porumbeilor de scorbură (Columba oenas) cuibăriţi pe la noi. Tot mai rar le auzim prin codrii noştri glasul caracteristic, „hu-hu-hu-hu", şi plesniturile din aripi cînd se înalţă în zbor.
O pereche, căutînd în zadar scorbură în copac, şi-a adoptat una neobişnuită.


miercuri, 10 iulie 2013

In casa bunicilor (10)

CE A SPUS BUNICA
— Ia poftim încoace!
Bunica a venit ca un nour de grindină.
Bunicul umblă în birou, la casa de fier.
Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră, nasul împunge. Bate crivăţul dinspre bunica. Acolo-i nordul nepotului.
Dintâi l-a zmucit de umăr ca pe o haimana; apoi l-a apucat de ureche ca pe un nepot.
— Mă rog, ce-i asta?
„Asta" e trăsnetul, „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. „Asta-i”...


O poezie a lui Mihai Ursachi

ZANTE, INSULA FLORILOR

Vino, vreau să te învăț nebunia,
pe căi delicioase și aberante
am să te duc pentru’ntâia
oară pe insula florilor, Zante.

E singurul loc unde ceasul nu bate,
vino, vom locui fără grijă’n
castelul numit Voluptate,
cu turnuri înalte de-un stânjen.

La ce bun povețele cele cuminți,
o, nu te gândi ce riscant e,
ne cheamă o mie de făgăduinți
în insula florilor, Zante.


marți, 9 iulie 2013

Disperarile tanarului Cioran (5)

Despre mizerie
Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nicio teorie şi la nicio doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stu­pide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierar­hia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capa­bil de atît autodispreţ.


Faceti-va bine (269)

Sănișoara
Denumire știinţifică: Sanicula europaea.
Prezentare. Sănișoara este o erbacee de numai 30 – 40 cm, iubitoare de umezeală și umbră, întâlnită prin pădurile de la munte. Aparţine familiei umbeliferelor. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Frunzele, dotate cu un peţiol lung, sunt dispuse în rozetă. Florile, de culoare alb-roșiatică, mici, se grupează într-un fel de capitul. Apar în mai, iunie și iulie. 
 



Cupluri surprinse de August Sander

 

Pula

Aici, la Lido di Jesolo, marea este foarte prietenoasa. Poti sa mergi pana hat departe si apa iti ajunge abia pana la barbie. Valuri nu prea sunt, apa e verde si curata, inca n-am avut de-a face cu meduzele vezicante pe care le stiu bine din alte parti. Un fenomen interesant: desi pe plaja e lume cata frunza si iarba, in apa nu vezi decat 10-15 persoane. Foarte rar apar cate unii cu o minge, ori cu un colac. In rest, oamenii inoata. Te poti duce linistit pana nu te mai vezi de pe tarm - totul e sa ai conditie fizica (nu e cazul meu).


Lumea pierduta (12)

Pădurea groazei
Am mai spus acest lucru, sau poate că nu l-am mai spus - memoria îmi cam joacă feste în momentul de faţă - că eram plin de mândrie când îi auzeam pe cei trei tovarăşi care se bucurau de atâta consideraţie în ochii mei, mulţumindu-mi pentru faptul de a fi îmbunătăţit situaţia în care ne aflam. Până atunci eram mereu lăsat la o parte, atât din pricina tinereţii mele, cât şi din a lipsei de experienţă şi de cunoştinţe care ar fi putut să mă pună la acelaşi nivel cu ei. Dar iată că intrasem într-o zonă luminoasă. Ideea aceasta mă făcea să mă înfierbânt. Dar vai, biet orgoliu care preceda un dezastru! El nu mi-a sporit încrederea în mine decât ca să mă arunce, nu mai târziu decât în aceeaşi noapte, în cea mai cumplită aventură a vieţii mele, care a avut un deznodământ la care când mă gândesc mi se strânge inima şi acum.


luni, 8 iulie 2013

Ratarea și trândăvia

Intr-o excepțională carte scrisă de Nicolae Turcan, intitulată „Dumnezeul gândurilor mărunte”, am dat peste câteva pagini despre ratare și trândăvie care m-au făcut să mă întreb: ce-o fi fiind eu, un trândav sau un ratat simplu? A treia soluție nu există, în orice caz... Ia uite:
Într-o ierarhie a gratuității acțiunilor umane, ratarea s-ar situa, desigur, pe cea mai înaltă treaptă, de vreme ce pentru a o realiza, nu-ți trebuie absolut nimic.
Ultimul gest, cel al ratării, nu ține de acțiune, ci de contemplare. De aceea ratatul are sentimentul că înțelege nici mai mult nici mai puțin decât totul.



vineri, 5 iulie 2013

Intoarcerea la origini

Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja. 
Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.


joi, 4 iulie 2013

Disperarile tanarului Cioran (4)

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel se poate găsi un sens în frămîntările unui om, infinit dramatic şi nefe­ricit, pentru care totul se reduce în ultimă in­stanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţa? Dacă lumea a permis un exem­plar uman de tipul meu, aceasta nu poate dovedi decît că petele pe aşa-zisul soare al vieţii sunt atît de mari încît îi vor ascunde lumina cu timpul. Bestialitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor, şi mi-a fu­rat toate bucuriile la care aveam dreptul.


Disprețul și batjocura

Îmi place să urc poze pe blogul meu şi pe zidul pus la dispoziţie de Facebook. Foarte mulţi oameni fac lucrul asta, deci nu sunt un original. Dacă te uiţi la pozele care sunt urcate, le poţi clasifica rapid: poze de familie, poze cu animale, flori, prăjituri, peisaje etc. Desigur, eu vorbesc aici despre pozele făcute de utilizatorii FB, sau de fotografii profesionişti. Nu am nicio clipă în vedere imaginile procesate de diverşi pricepuţi în photoshop şi nici pozele cu mesaj creştin, moral, filosofic etc, alea în care se ia un trandafir şi se scrie pe el un text de genul „Frumuseţea are nevoie de spini” etc.



miercuri, 3 iulie 2013

O poveste a lui Kafka

Colonia penitenciară
„Este un aparat deosebit”, spuse Ofițerul către Explorator și îmbrățișă cu o privire oarecum admirativă aparatul, pe care îl cunoștea, totuși, foarte bine.
Călătorul părea să fi acceptat doar din politețe invitația comandantului de-a asista la execuția unui soldat, condamnat pentru nesupunere și pentru insultă la adresa superiorului. În colonia penitenciară nu exista, pare-se, prea mult interes pentru această execuție. Cel puțin în această mică vale adâncă și împrejmuită de jur-împrejur cu povârnișuri golașe, nu erau de față, în afară de Ofițer și de Explorator, decât Condamnatul – un om fălcos și abrutizat cu părul și fața răvășite – și un Soldat,care ținea în mână un lanț greu ce se continua cu lanțuri mai mici care legau gleznele, mâinile și gâtul Condamnatului, și care erau prinse între ele prin alte lanțuri de legătură. De altfel, Condamnatul manifesta o asemenea supunere de câine, încât aveai impresia că-l poți lăsa să umble liber pe povârnișurile din jur și că, pentru a începe execuția, n-aveai decât să fluieri ca el să vină numaidecât.
 


Sa râdem cu Filothei Zervakos

Am dat, din intamplare, peste un site cu numele doxologia.ro, unul din multele site-uri ortodoxe aparute de cand credinciosii nostri au descoperit lumea internetului. Nu citesc mai niciodata ce se scrie pe astfel de site-uri, intrucat am constatat cateva lucruri care nu-mi convin. In primul rand, continutul articolelor este, in general, acelasi, pentru ca pana la urma, din ceea ce a spus Cristos nu poti sa scoti in permanenta ceva nou. Eu zic ca e suficient sa citesti Noul Testament - nu ai nevoie sa-ti indopi creierul cu ce cred tot felul de calugari. Dar, desigur, oricine e liber sa se exprime si, daca gaseste oameni interesati, poate sa-i dea inainte linistit.



marți, 2 iulie 2013

Nerusinare de ministru

Acest individ numit Remus Pricopie, uns ministru al educatiei de catre de puterea USL, este un model de nerusinare. O sa explic de ce spun asta si o s-o fac din pozitia unui om care stie romaneste, fara a fi vreun mare specialist. Iata despre ce este vorba.
Intr-un interviu acordat unui post de radio, ministrul Pricopie a rostit o fraza continand erori grave de exprimare. El a zis asa: „Nu a existat subiecte pe pagina de internet, a existat decat un mesaj (...)”. Exprimarea corecta ar fi fost „Nu au existat subiecte pe pagina de internet, a existat doar un mesaj”. In loc de „a existat doar un mesaj” se mai poate spune „a existat numai un mesaj” sau „n-a existat decat un mesaj”.


Lumea pierduta (11)

De data asta, eu am fost eroul!...
Lordul John Roxton avea dreptate să se teamă că muşcătura lighioanelor acelora oribile ar fi putut să conţină o otravă specială, pentru că a doua zi după prima noastră aventură pe podiş pe Summerlee şi pe mine ne scuturau frigurile, iar Challenger avea genunchiul atât de umflat, încât mergea şchiop. Aşa că ne-am petrecut toată ziua în tabără, ajutându-l, fiecare după puterile lui, pe lord John să ridice şi să întărească gardul de mărăcini, singura pavăză care ne apăra de primejdiile dinafară. Îmi amintesc că, fără să vreau, nu mă puteam scutura de impresia că eram observaţi îndeaproape, însă n-aş fi putut să precizez nici de către cine şi nici din care parte.


luni, 1 iulie 2013

Din portretele lui August Sander (5)

 

Profesorii-carnati

Scandalul izbucnit azi la liceul Bolintineanu din Bucuresti arata nivelul putreziciunii de care este cuprins sistemul romanesc de invatamant. Toata lumea stie ce s-a intamplat: subiectele de la BAC au fost vandute elevilor si asta s-a facut cu complicitatea a zeci si zeci de persoane. Adica o mafie. Procurorii au gasit bani prin sutienele profesoarelor, ce mai, o nebunie intreaga. Imi pot imagina gasca profesorilor spagari de la Bolintineanu, in frunte cu directoarea lor, impanati cu bani si cadouri precum carnatii cu usturoi. Astia sunt profesorii romani, asta e sistemul de invatamant. Daca as mai fi profesor, as pleca imediat din aceasta mlastina urat mirositoare.
Profesori romani


Faceti-va bine (268)

Saschiul
Denumire știinţifică: Vinca minor.
Denumire populară: merișor, brebenoc.
Prezentare. Saschiul este o plantă erbacee perenă, aparţinând familiei apocinaceelor. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. Din ea se desprind tulpinile secundare, pe care se dezvoltă florile.  Frunzele, lucioase, au formă de elipsă. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. Florile sunt colorate în albastru, violet sau roșu spre roz, uneori sunt albe. Saschiul crește în flora spontană – în păduri, la marginea pădurilor, pe liziere, în tufărișuri. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele, dar și restul plantei, din care se pot prepara următoarele: decoct, extract fluid, un vin medicinal și, rareori, infuzie.


După mine!