Trei milenii de umor (25)

La o consfătuire redacţională, Ross a spus:

—    În acest număr, de la prima pînă la ultima pagină, nu se găseşte nicio anecdotă!

—    Această observaţie aţi făcut-o şi săptămîna trecută, a in­tervenit James Thruber.

—    Bineînţeles! Dar în acest număr sunt şi mai puţine anec­dote ca de obicei!

Mike Berger, reporter al ziarului „New York Times“, cu toată miopia cunoscută pe care o avea, s-a prezentat ca voluntar în cel de-al doilea război mondial. La controlul medical al recruţilor s-a strecurat abil, iar tabelul pentru proba vederii l-a învăţat pe de rost. Reîntors ca grav rănit, cu gradul de sergent, a fost întrebat cum i-a mers pe front.

—    Minunat, a răspuns Berger. Cred că sunt singurul soldat care a luat parte la acest război şi care n-a văzut nimic din el.

A publica primul sau a nu publica deloc, a fost şi este lozinca multor ziare de peste ocean. Întreg sistemul de informare, transmitere şi tipărire este modelat pe această cerinţă majoră a concurenţei între cotidiene. Sunt însă cazuri cînd această grabă dă naştere la situații amuzante. Astfel, în anul 1929 presa americană l-a „ucis“ pe mareşalul Ferdinand Foch cu opt zile mai devreme. La o oră după moartea reală a distinsului mili­tar, confraţii francezi au telegrafiat ştirea ziariştilor americani. Răspunsul de pe partea cealaltă a oceanului a fost:

—    Merci. Ştim. La noi ştirea a apărut acum opt zile. Stop. Lucraţi lent.

O caricatură, pentru care lui James T. McCutchson, de la cotidianul care apare în peste un milion de exemplare, „Chi­cago Tribune", i-a fost acordat premiul „Pulitzer" pe anul 1932, sintetiza şi întruchipa punctul final al mafii crize eco­nomice a acelui deceniu. Ea reprezenta victima cataclismului economic: un bătrîn zdrenţăros şi gârbovit, stînd pe o bancă din Parcul Central din New York. I se pune următoarea în­trebare:

—    De ce n-ai făcut economii pe cînd erau încă timpuri bune?

El răspunde trist:

—   Asta am făcut!

Pe timpul crizei economice din anii 30, în ziarele vremii a apărut următoarea anecdotă:

—    De ce nu încălzim camera? a întrebat un copil de mun­citor.

—    Pentru că nu se găsesc cărbuni, i-a răspuns mama, amărîtă.

—    De ce nu avem cărbuni?

—    Pentru că tata a rămas fără serviciu.

—    De ce a rămas tata fără serviciu?

—    Pentru că sunt prea mulţi cărbuni!

Herve Lauwik, ziarist parizian, explorează într-o zi a anului 1938 munţii Pirinei. Călăuzit de localnici, el descoperă un­deva departe o colibă ciobănească, cocoţată în vîrful muntelui, departe de larma muritorilor. Impresionat, Lauwik exclamă:

—   Fericit trebuie să fie muritorul care sălăşluieşte în această umilă colibă de seninătate şi înţelepciune. El, care nu trebuie să citească în fiecare seară „l’Intransigent“...

—    Credeţi? răspunse un bătrîn care-1 însoţea. E adevărat că nu citeşte „l’Intransigent" dar asta nu-1 împiedică să fie abo­nat la „La Petite Gironde", deşi nu ştie să citească un cuvînt. Factorul îi aduce în fiecare dimineaţă ziarul.

—    Dacă nu ştie să citească, nu pricep de ce s-a mai abonat, spune Lauwik.

—    E totuşi foarte simplu. Factorul poştal dintr-o comună de la poalele munţilor are un duşman. Din răzbunare, duşmanul a avut diabolica idee să-l aboneze, din banii lui, pe cioban la „La Petite Gironde”       '

—     De ce?

—     Ca să fie obligat factorul să facă zilnic cîte patru km de alpinism, prin poteci prăpăstioase, spre a duce „La Petite Gironde" abonatului din vîrful muntelui...

„Doresc o ştire senzaţională, dar scrisă pe scurt şi predată imediat" i-a solicitat redactorul şef unui ziarist american. A  doua zi a apărut următorul material: „Aseară, pe şoseaua naţională nr. 4, fermierul John Tomkin din Jefferson a vîrît o lumînare aprinsă în rezervorul maşinii, dorind să vadă dacă mai are benzină. A avut".

P24