Din spatele portii negre (8)

Un ulcer ideal

Sâmbătă, a fost achitat de Curtea cu juri, un frate rămas în viaţă al unui avocat, mic politic şi escroc, sinucis. Sinucisul s-a sub­stituit proprietarului unui imobil dat lui în păstrare, un oarecare Veleanu, refugiat în Moldova, i-a vândut proprietăţile şi a trăit fericit cu fratele lui până la descoperirea romanului. Afacere vulgar trivială, cu intrigi de foileton de bîlci, asortată pentru emoţiile literare ale birjarilor şi băieţilor de băcănie.

    Cel încă în viată trăia dela înălţimea unui lux straniu, un gust funebru, afişat cu imper­tinenţa atâtor inepuizabili bandiţi ai localu­rilor scumpe din Bucureşti.

   Sinucisul avea veleităţi şi precocităţi de ministru. In afacerea lui era un capitol al cămăşilor de mătase (300 de bucăţi), un ca­pitol al costumelor (vreo sută), un capitol de sonde petrolifere, de păduri miniere, ca­pitolul unei gazete proiectate cu un escroc mai norocos şi, însfârşit, capitolul vinurilor otrăvite. Suplimente: O nevastă adorată, plus un număr divers de femei adorate, exagerat, la activul incolor al unui advocat bolnav de bube stomacale şi de hemoragii ale intestinelor, plus patima jocului de cărţi. Individul, sărac şi pus pe un permanent efort de expediente, cu ambiţii care-i rodeau fizicul antipatic şi-i nutreau focul de paie al desnădejdei, era complet şi prezintă tipul lacheului, care-şi însuşeşte blazonul, crava­tele şi ţigările stăpânului în călătorie.

Individul şi-a tăiat vinele picioarelor în baie. Nu fără ca mai întâi să aranjeze situaţia juridică a fratelui nesacrificat, pe care l-a însărcinat să atenteze aparent la viaţa câtorva persoane, dăruindu-le sticle cu vin, otrăvit cu sublimat. După o normă de mecanică şi rezistenţă a materialelor justiţiei, familiară unui advocat, crima absoarbe delictul, asasinatul covîrşeşte escro­cheria şi se judecă la Juraţi.

Socoteala i-a izbutit. Moştenitorul băii de sânge, arestat acum un an şi jumătate, a fost instruit pentru crimă. Sâmbătă i-a venit în ajutor, antipatia de maimuţă bolnavă pe care o exală ca o duhoare, unul din pro­curori, un pianist, care s-a improvizat magis­trat cu scopul de a se căsători cu o fată bogată.

Ca să fie judecat, inculpatul a fost scos din spitalul Colţei, unde izbutise două luni să fie internat de către justiţie, sub pretextul unui ulcer teoretic la stomac. Fratele lui, sinucis, suferise de un ulcer adevărat şi reproducându-1 mental pentru propria lui rânză, al doilea frate îi cunoştea din experienţă patologia, căreia îi veni ajutorul comicei lui fantezii.

Piesa trebuia jucată până la capăt şi a fost jucată cu îndărătnicie. Subiectul s-a culcat în pat, într-o celulă a spitalului din închisoare, a încetat să mai mănânce, a luat cu regularitate o băutură neagră, mucegăită la suprafaţă, preparată de un subchirurg local. Vărsăturile si le-a obtinut abundente, compuse din bale lungi. Ca să convingă de necesitatea transportării lui într-un spital din oraş, unde regimul închisorii înceta şi bol­navul teatral era scutit de injuriile periodice ale diverşilor cercetători cari vizitau închi­soarea; ca să creeze o atmosferă de compătimire în închisoare pentru nenorocirile lui fizice, măşti ale nenorocirii morale, invita, cu neglijenţă, din când în când, pe câte un deţinut, şi se plângea acestuia, «ca unui pă­rinte». Din întâmplare, bolnavul vărsase din amfora lui cu bale fabricate, o cantitate mare de gelatină, pe care nu avea cine să i-o şteargă de pe asfaltul celulei. Pentrucă figurantul era în orele lui de suferinţă şi pictor, copiind flori ignobile pe mătase, după un model li­tografic, el îşi compunea vărsătura cu paleta, relevându-se pictor şi mai prost. Probabil că balele şi le pregătea din apă cu sirop, la maşina de spirt. In interiorul câte unui clăbuc de asemenea imaginară vomitură, el doza cu pensula culoarea. Contrastul dintre zeama apoasă a scuipatului şi individualitatea vopselii în ulei, izbea numaidecât. La o vizită importantă, el exagerase, introducând într-un scuipat confecţionat un tub întreg de carmin, de un roşu imposibil, strecurat în siropul ul ceros. Ochiul de icoană al pacientului făcea eforturi de vaporozitate şi vocea, aproape stinsă, cerea mângâierea: Spitalul Colţea.

    Figură de Pierrot tîmpit, simili-mirat de ce i se întâmplă şi resemnat. 

La vecerniile de Sâmbăta, smerit în faţa Născătoarei de Dumnezeu, el îşi punea semnul crucii pe piept, pe umeri şi pe frunte, cu o bucurie de flămând care dumică spre gură miez de pâine albă, rupt cu vârful degetelor din gaura unei jimble calde,

A fost scos din spital în ajunul judecăţii, Vineri, când cu figura lui de bolnav factice, se târa prin curtea temniţii ca un animal înjunghiat. Îşi fabricase şi un gest adecuat: strângându-şi stomacul cu braţul, în aşa fel că încheietura interioară a cotului, ajungându-i în dreptul buricului, corpul lui era silit să se cocoşeze din şale, atârnând cu pieptul înainte. Efectul stării lui maladive se mai manifesta prin călcarea răscăcărată.

In vederea şedinţei de a doua zi, insul nu neglijase niciun amănunt şi purta pantalonii cocoloşiţi prin presiunea saltelei, învârtiţi ca nişte burghie. La obiecţia că un inculpat nu se prezintă aşa judecătorilor săi, vocea lui extraterestră răspunse catacombal:

    —   Aşa mi-a dat hainele dela spital. Au fost la etuvă.

Azi, achitat, escrocul a fost să se arate la închisoare. In două zile s-a vindecat ulcerul, s-a întărit vocea, figura s-a îngrăşat; ochiul a redevenit obraznic, ca în societatea de­functului frate, şi semeţ,

P. S. Un alt avocat care a izbutit pe calea sinucigaşului prin reţete deosebite, a golit apartamentul mortului de cărţi, mo­bilier şi tablouri, şi le-a însuşit, şi a uşurat şi buzunarul văduvei, de câteva sume de bani cu ajutorul unui manuscris al sinu­cigaşului