Aflasem
astfel încă un lucru foarte însemnat: anume că planeta lui de baştină abia de
întrecea mărimea unei case!
Ceea
ce nu prea avea cum să mă mire.
Ştiam
bine că, în afară de marile planete precum Pământul, Jupiter, Marte, Venus,
cărora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai află o puzderie de alte planete,
uneori atât de mici, încât numai anevoie le poţi zări cu telescopul. Când un
astronom descoperă vreuna din ele, îi dă
în loc de nume, un număr. De pildă, îi zice: „Asteroidul 3251”.
Am
temeinice motive să cred că planeta de pe care venea micul prinţ era asteroidul
B-612. Acest asteroid nu a fost zărit
decât o singură dată, cu telescopul, în 1909, de către un astronom turc.
Acesta
a făcut atunci, cu prilejul unui Congres Internaţional de Astronomie, o mare
demonstraţie a descoperirii sale. Nimeni însă nu i-a dat crezare, din pricina
hainelor pe care le purta. Aşa sunt oamenii mari.
Astronomul
a mai făcut o demonstraţie, în 1920, îmbrăcat de astă dată într-un frac foarte
elegant. Şi toată lumea, acum, a fost de aceeaşi părere cu el.
Dacă v-am povestit aceste amănunte cu privire la
asteroidul B-612 şi dacă v-am destăinuit numărul lui, am făcut-o din pricina
oamenilor mari. Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou
prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat
însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce
sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?”
Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi
are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci ei
cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la
ferestre şi cu porumbei pe acoperiş...” ei nu sunt în stare să-şi închipuie
cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui: „Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”. „Ce frumoasă e!” vor exclama atunci.
Tot
aşa, dacă le spui: „Drept mărturie că
micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare,
că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că
există”, ei vor ridica din umeri şi vor socoti că nu eşti decât un copil!
Dar dacă le spui: „Planeta de pe care
venea micul prinţ e asteroidul B612”, atunci vă vor crede şi vă vor lăsa în
pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu trebuie să le-o luaţi în nume de rău.
Copiii se cuvine să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari.
Fireşte
însă că nouă, celor care ştiu ce-nseamnă viaţa, puţin ne pasă de cifre! Mi-ar
fi plăcut şi mie să încep această povestire în felul basmelor. Mi-ar fi plăcut
să spun aşa:
„A fost odată un mic prinţ care trăia pe o
planetă doar cu puţin mai mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten...”
Astfel, acelora ce ştiu ce-nseamnă viaţa, totul le-ar fi apărut cu mult mai
plin de adevăr.
Căci
mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. O mare
amărăciune mă cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt şase ani de
când prietenul meu, luându-şi oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici,
e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Nu oricine a
avut un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai
gândesc decât la cifre. Aşa că iată încă un motiv pentru care mi-am cumpărat o
cutie cu vopsele şi creioane. E greu, la vârsta mea, să te apuci de desenat,
când niciodată n-ai mai încercat să desenezi altceva în afara de un şarpe boa
întreg şi de un şarpe boa spintecat, pe când aveai şase ani! Voi văuta,
fireşte, să fac portretele cele mai asemănătoare cu putinţă. Nu sunt însă
tocmai sigur că voi izbuti. Câte un desen mai treacă-meargă, un altul însă nu
mai seamănă defel. Mai greşesc câte puţin şi când e vorba despre înălţime.
Aici, micul prinţ e prea mare. Colo, prea mic. Şovăi, de asemenea, când ajung
la culoarea veşmintelor sale. Şi atunci bâjbâi când aşa, când altminteri, când
mai bine, când mai rău. Voi mai greşi, apoi, în privinţa unor amănunte mai de
seamă. Dar asta trebuie să mi-o iertaţi. Prietenul meu nu dădea niciodată
explicaţii. Credea, poate, că-i semăn. Eu însă, din nefericire, nu sunt în stare
să desluşesc oile prin scândura lăzilor. Poate sunt întrucâtva asemeni
oamenilor mari. Trebuie să fi îmbătrânit şi eu.
Cap5 Cap1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu