Trei milenii de umor (26)

Un tînăr ziarist, disperat că şeful său nu este mulţumit de materialele aduse de el în ultima săptămînă, caută un interviu senzaţional, care să facă vîlvă şi să-l reabiliteze. Reuşeşte să stea de vorbă cu un dresor de purici, care a obţinut succese răsunătoare cu „elevii" săi. Încasările acestuia erau substanţiale.

—     Ce veţi face, a întrebat tînărul ziarist, dacă deveniţi mi­lionar.

—    O! s-a luminat chipul dresorului. Fiecare purice va avea propriul său cîine!

Un industriaş avut din Dundee îşi pierde cîinele, un cocker. După două zile, negăsindu-şi animalul preferat, omul de afaceri se duce la redacţia unui ziar cu scopul de a da un anunţ la mica publicitate. Funcţionarul de la ghişeu îi citeşte anunţul şi îl roagă să depună banii oferiţi drept recom­pensă.

Industriaşul se reîntoarce peste zece minute cu suma respectivă, dar nu mai găseşte pe nimeni la ghişeu.

—     Vreau să vorbesc cu persoana care se ocupă de anun­ţuri.

—    A plecat, îi răspunde portarul.

—    Atunci cu cineva care îi ţine locul.

—    Este de asemeni plecat. 
—   Redactorul şef?

—    Lipseşte.

—    Directorul?

—   De asemeni.

—   Dar unde sunt cu toţii?

—   Caută cîinele dumneavoastră!

Doi ziarişti profesionişti, fiecare conducînd rubrici similare, dar la ziare concurente, s-au întîlnit la o cafea.

—    Cum îţi par articolele mele? întreabă unul.

—    Le citesc cu regularitate, stimate coleg, a răspuns celălalt.

—    Ce vorbeşti? Şi cum sunt?

—   Calde, foarte calde!

—    Înţeleg, îţi aprinzi cu ele focul în cămin!

Redactorul şef al unui cotidian din New York exasperat de cheltuielile făcute de subalternii săi, cu prilejul unor deplasări, a decis introducerea decontului pentru sumele folosite exclusiv pe baza unei note justificative. Hubert Knickerbocker, redactor la pagina externă, a înaintat urmă­toarea notă: „Cină cu premierul britanic 30 dolari, ţigări 2 dolari şi 20 cenţi, un buchet de flori pentru secretară 1 do­lar şi diverse 1800 de dolari". A fost primul şi ultimul decont cerut de redactorul şef.

Într-un pitoresc restaurant aflat în apropierea muzeului în aer liber Skansen din Stockholm, s-a desfăşurat balul presei. O duduie decoltată dincolo de bunul gust s-a adresat unui ziarist:

—    Hei, doctore! Ce faci? Eu mă plictisesc înfiorător. Ce-aş putea face?

—    Ştii ce? Du-te acasă, pune ceva pe tine şi culcă-te!

Un bătrîn de o sută treizeci şi patru de ani este mîndria mi­cului cătun situat undeva în creierul munţilor. Delegaţia de ziarişti străini, care îl vizitează, îl întreabă admirativ:

—      Ce-aţi făcut de-aţi reuşit să atingeţi această respectabilă vîrstă?

—      Am respirat, domnilor. Vă rog să mă credeţi că nu m-am oprit nicio clipă! Iată secretul!

 P26