luni, 23 septembrie 2013

USL Comicul

Vă mai aduceţi aminte de personajul supranumit Ali Comicul? În 2003, când regimul lui Saddam era pe ducă, acest domn - pe numele lui real Muhammed Saeed al-Sahaf, era ministru al informaţiilor în Irak şi apărea la televizor pentru a susţine că totul este în regulă, situaţia se află sub control, tot ce se spune despre căderea Bagdadului sunt minciuni şi dezinformări etc. În spatele lui explodau bombe, omul tresărea, se uita peste umăr, apoi revenea şi zicea că totul merge conform planului, invadatorii americani fug mâncând pământul, Irakul este o mare forţă militară, apoi POOOOOOC! o nouă explozie, un nor gros de fum, tremurau imaginile ca la cutremur, Ali Comicul se replia, îşi dregea vocea şi continua: Preşedintele Saddam este în fruntea armatei, îi fugăreşte pe cotropitori, mai e puţin şi cu toţii vor învăţa ce înseamnă să muşti ţărâna înfrângerii.
După care VROOOOM! şi o groapă cât un bloc se căsca în spatele domnului ministru, se vedeau oameni inebuniti alergând scoşi din minţi cu copiii în braţe, alţii aruncându-se pe burtă ori căzând în genunchi şi ridicându-şi braţele către cer într-un gest de neputinţă, tancurile americane jucând peste dărâmături, dar Ali Comicul îi dădea înainte cu marea victorie pe care poporul irakian, strâns unit în jurul conducătorului iubit, tocmai o repurtează împotriva şarpelui imperialist.
Ei bine, de câte ori deschid televizorul şi ascult declaraţiile diverşilor lideri PSD şi PNL, îmi amintesc de Ali Comicul. În USL - acest viespar de interese divergente, scandalul e cât casa. Antonescu, trezit brusc din somn, împroaşcă în stânga şi în dreapta cu acuzaţii, insinuări, glumiţe deşănţate şi măgării jignitoare la adresa lui Ponta şi a celor din jurul lui. Dezmeticindu-se cu greu, premierul se repliază şi ripostează cu nişte băşcălii de duzină. Din gura minei, Zgonea îl face de rahat pe Crin pentru că nu se duce să vadă cum trăiesc cetăţenii din Roşia Montană. Preşedintele PNL trânteşte, în replică, ironii de căcat privind navetismul parlamentar la Roşia. Totul stă să explodeze, se prinde până şi ultimul retardat, dar ce să vezi? Unul câte unul, liderii încropelii USL ies pe sticlă şi ne spun că totul e OK, USL e mai puternică decât oricând, Ponta şi Crin, dacă n-ar avea o anumită orientare sexuală şi ar fi liberi de contract (nu, nu de ăla cu Gabriel Resources, e vorba de cel matrimonial), s-ar lua cu acte, Crin e candidatul, va fi preşedinte, dar POOOOOOC! o nouă groapă se cască în spate, cin' să fie', cin' să fie, ah, nu e decât Roșca Stănescu, zis Deleanu, turnătorul, senator PNL, care vrea anticipate.
Ce spectacol! Ce lumini! Ce scârbă mă apucă, după ce-mi trece râsul!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!