Bani de la prieteni

Un principiu pe care este esential ca omul sa-l urmeze in viata este cel care spune ca nu trebuie nici sa ceri bani cu imprumut de la prieteni si nici sa nu le dai daca-ti cer. Sigur, exista exceptii. Se intampla, uneori, sa fii cu un prieten intr-un magazin, el sa vada un lucru pe care il cauta de multa vreme, sa vrea sa si-l ia numaidecat dar sa nu aiba niciun ban in buzunar. Sigur ca atunci ii dai suma de care are nevoie, pentru ca de la magazin mergeti impreuna la banca, el scoate banii si ti-i restituie. Sunt destule astfel de exceptii.

Problema este cu un prieten care-ti cere bani pentru o perioada ceva mai lunga, pentru ca se afla intr-o anumita dificultate, pe care cu banii tai ar putea-o rezolva. Intr-un astfel de caz, ai doua posibilitati: sa ii dai banii gandindu-te ca nu o sa-i mai vezi niciodata, dar considerand ca prietenia lui merita sa te dispensezi de suma respectiva, sau sa nu-i dai, invocand un motiv oarecare - mincinos, desigur. Oricare alta varianta este perdanta grav, in sensul ca poti pierde si banii dar si prietenia celui pe care-l imprumuti. Stiu asta din proprie experienta. Si o spun pentru ca luna viitoare se fac patru ani de cand i-am imprumutat unei prietene o suma de bani pentru cateva luni.

O cunosteam din copilarie, din vremea cand eram amandoi elevi la Sinaia. Ea era cu un an mai mare, dar se indragostise de mine - cu sau fara legatura cu faptul ca mama ii era diriginta. Scrisorele, biletele, declaratii etc. Eu m-am dus la facultate, ea s-a dus in lumea reala. S-a maritat in alt oras, a plecat departe de Sinaia, iar eu, luat de valurile vietii de student, aproape ca am uitat de ea pentru o vreme. Nu de tot, desigur, era totusi un punct luminos in existenta mea. Anii au trecut, eu am ajuns la Timisoara. Dintr-odata, prietena mea a reaparut, datorita Internetului. Mi-a spus cu ce se ocupa - avea o afacere cu carti - si ii mergea bine. Am rememorat anii de liceu, am convenit ca in niciun caz nu mai poate fi nimic intre noi, asa ca am continuat sa discutam despre literatura, despre carti, despre copii. 

Acum patru ani, ma trezesc ca-mi spune ceva nu tocmai placut: avea dificultati cu firma, era criza, lumea nu mai cumpara carti - una peste alta, ma intreba daca pot sa-i imprumut niste bani pentru cateva luni. Zicea ca in noiembrie mi-i restituie negresit. Suma nu era chiar o bagatela - 3000 de euro. Norocul meu a fost ca n-aveam in casa toti banii. Aveam doar 1400 de euro si m-am grabit sa ii trimit in contul prietenei mele. Ala a fost sfarsitul prieteniei noastre.

Dupa un an, inca mai vorbeam cu prietena mea si-mi spunea ca ma roaga s-o inteleg, ca banii i-au fost de mare ajutor, dar problemele ei nu s-au ispravit, au aparut altele noi, asa ca o sa-mi dea ce-mi datoreaza peste numai cateva luni. Eu o linisteam spunandu-i ca nu-i bai, pot sa mai astept, nu stau in banii astia etc. A mai trecut un an si prietena mea aparea tot mai rar online. Pana la urma, mi-a spus ca nu poate sa-mi dea banii nici in anul ala, ca ii este extraordinar de rusine, ca nici nu ar mai intra pe Facebook daca n-ar comunica astfel cu fiul ei - traitor in Bucuresti. Mi-a mai spus ca pot s-o dau in judecata si ca ea va recunoaste ca intr-adevar i-am imprumutat acei bani etc. N-am mai zis nimic. I-am explicat totusi, dupa trei ani, ca m-as fi asteptat la altceva din partea ei. I-am spus ca in toata aceasta vreme a trait, si-a dus afacerea asa cum si-a dus-o, a tinut casa, a mancat, s-a imbracat etc. Daca ar fi pus lunar deoparte o suma - sa zicem 20 de euro, ar fi strans aproape jumatate din banii pe care mi-i datoreaza. Asta ar fi fost pentru mine un semn important, care m-ar fi asigurat ca lucrurile stau intr-adevar asa cum spune ea, ca are greutati etc. I-am mai spus sa se gandeasca ce-ar fi insemnat sa fi luat banii de la o banca, sa socoteasca ce dobanzi ar fi trebuit sa plateasca si sa-si imagineze cum ar fi venit executorii si i-ar fi pus casa in vanzare etc etc. Nu stiu daca s-a gandit la toate astea, cert e ca n-am vazut inapoi nici macar un leu.

Dupa asta, prietena mea a disparut complet. Acum vreo doua luni i-am scris un mail. I-am spus ca o rog sa-mi spuna ceva limpede in legatura cu banii - in fond as putea sa-i trec la pierderi si gata. Nu mi-a dar niciun raspuns. In schimb, chiar zilele astea am vazut ca era activa pe FB. N-am mai apelat-o. La ce bun?

So, daca nu i-as fi dat banii aia, acum probabil ca am fi fost in continuare prieteni si am fi depanat amintiri din vremea liceului. Eu insa, considerand ca un prieten adevarat isi ajuta prietenul aflat la ananghie, am comis o eroare. I-am sarit in ajutor si m-am ales si fara bani si fara prietena mea din liceu. Am inteles - din pacate abia acum - ca in astfel de situatii trebuie sa te tii tare si, daca vrei sa ramai prieten cu persoana respectiva, in niciun caz nu trebuie sa-i dai bani. Asta este, din pacate, realitatea. A-i da bani cu imprumut unui prieten aflat in dificultate, conduce la pierderea atat a banilor cat si a prietenului. Poate ca tu, la un moment dat, te faci ca ai uitat de ceea ce-ti datoreaza, tocmai pentru ca vrei sa-ti pastrezi prietenul. Numai ca el nu uita si, gandindu-se ca o sa-i ceri banii, incepe sa te evite. Unii poate ca ajung chiar sa te dusmaneasca.

Si atunci, o sa spuna careva, la ce mai sunt buni prietenii? La cine sa te duci cand esti la ananghie? La dusmani? La necunoscuti? Am, pentru intrebarea asta, un raspuns surprinzator: daca ai nevoie vitala de niste bani, mergi si cere-i prietenului tau sa ti-i dea cadou. Sa iti dea banii si sa nu ti-i mai ceara inapoi. Daca e prieten adevarat, ti-i da si asta nu va face decat sa va consolideze prietenia. Daca nu ti-i da, inseamna ca nu ii are - pentru ca un prieten adevarat nu te minte - si atunci oricum ramaneti prieteni. Iar daca vine prietenul tau sa-ti ceara bani, la fel sa faci si tu: da-i, daca ai de unde, si nu-i mai cere inapoi. Cine are un astfel de prieten, este un om fericit. Ceilalti sunt doar amici, cunoscuti sau chiar falsi prieteni, carora daca le imprumuti bani, o faci pe proprie raspundere.