Am văzut de
departe mîţa care ieşise la braconat. Cum căuta printr-o trifoişte cosita de curînd venind spre mine, am rămas
nemişcat pînă va ajunge la o distanţă bună pentru carabina mică pe care o
aveam. A observat ceva. S-a tupilat una cu pămîntul, din capul coborît privea
ţintă, apoi a încercat să se furişeze încet, tîrîndu-se, lucrînd cu picioarele
mărunt şi ascunse sub burtă. Se oprea cîteodată, rămînea nemişcată, numai
vîrful cozii îi tremura în agitaţie. Pornea iar cu multă grijă pînă să se
apropie pentru săriturile de moarte.
Şoarece să fie? Nu vedeam în faţa ei nicio
mişcare. Apoi, deodată, ca din pămînt, a săltat o potîrniche drept în sus, ca
îndată să cadă şi să înceapă a se zbate pe loc. Dar cînd pisica
s-a avîntat, s-a ferit în zbor cîţiva paşi şi iarăşi a făcut pe oloaga. Se tîra
şchiopătînd, îşi legăna o aripă ca frîntă; pisica după ea, acum fără sfială,
fără să încerce să surprindă, doar prada era uşoară. Din zbor scurt în zbor
scurt, din zbătaie în zbătaie, din urmărire în urmărire, au ajuns în
apropierea mea. Plici! a pocnit puşculiţa cu glonţ mic. Acum pisica a săltat odată
în sus şi apoi s-a zbătut - puţin, fiindcă am ochit bine. Potîrnichea poate
nici n-a auzit pocnetul uşor, dar desigur n-a putut înţelege ce s-a întîmplat
că duşmanul nu mai mişcă de la pămînt. A stat o
clipă nehotărîtă, apoi „zbrrr!" a plecat la locul de unde se ridicase.
Fără îndoială că acolo îşi avea puii, tupilaţi, pierduţi în culoarea
împrejurimii, încît nu i-am putut descoperi. Iar ca să merg
să-i găsesc nu voiam. Destulă a fost o spaimă. Şi învăţasem că potîrnichea face
această manevră nu numai cînd se crede primejduită de om.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu