Micul print (12)

Cea de-a patra planetă era locuită de un businessman. Omul acesta era atât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ.

- Bună ziua, spuse micul prinţ. Vi s-a stins ţigara.

- Trei şi cu doi fac cinci. Cinci şi cu şapte, doisprezece. Doisprezece şi cu trei, cincisprezece. Bună ziua. Cincisprezece şi cu şapte, douăzeci şi doi. Douăzeci şi doi şi cu şase, douăzeci şi opt. N-am timp s-o aprind. Douăzeci şi şase şi cu cinci, treizeci şi unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una.

            - Cinci sute de milioane de ce?

- Hai? Tot aicea eşti? Cinci sute de milioane... nu mai ştiu... Am atâta treabă! Eu sunt un om serios, nu mă ţin de baliverne! Doi şi cu cinci, şapte...

- Cinci sute de milioane de ce? stărui micul prinţ, care în viaţa lui nu renunţase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.

Businessmanul îşi înălţă capul:

- În cincizeci şi patru de ani, de când trăiesc pe planeta aceasta, n-am fost deranjat decat în trei rânduri. Prima oară, acum douăzeci şi doi de ani, când a picat, Dumnezeu ştie de unde, un cărăbuş. Făcea un zgomot îngrozitor. Şi am greşit de patru ori la o adunare. A doua oară, acum unsprezece ani, din pricina unei crize de reumatism. Eu nu fac mişcare. Nu am timp de hoinăreală. Sunt un om serios! A treia oară... iacă-t-o! Cum ziceam, cinci sute unu milioane...

- Milioane de ce?

Businessmanul înţelese că nu era nici o speranţă să fie lăsat în pace:

- Milioane de lucruri din celea mărunte, care se văd câteodată pe cer.

- Muşte?

- Ba nu, mărunte şi care strălucesc.

- Albine?

- Ba nu. Mărunte, aurii şi care-i fac pe alde pierde-vară să viseze. Eu însă sunt un om serios! Nu mai am timp să mă pierd în visări.

- Aha! Stele?

- Chiar aşa. Stele.

- Şi ce faci cu cinci sute de milioane de stele?

- Cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una. Eu sunt un om serios, un om precis.

- Şi ce faci cu stelele astea?

- Ce fac cu ele?

- Da.

- Nimic. Le stăpânesc.

- Eşti stăpânul stelelor?

- Da.

- Dar abia am cunoscut un rege, care...

- Regii nu stăpânesc. Ei „domnesc” peste... E cu totul altceva.

- Şi la ce-ţi foloseşte dacă eşti stăpânul stelelor?

- Îmi foloseşte ca să fiu bogat. Ca să cumpăr alte stele, când cineva le descoperă.

„Ăsta, îşi zise micul prinţ, gândeşte cam ca beţivanul de-adineauri.” Îi mai puse totuşi câteva întrebări:

- Cum poate cineva să stăpânească stelele?

- Ale cui stele? răspunse morocănos businessmanul.

- Nu ştiu. Ale nimănui.

- Atunci sunt ale mele, deoarece eu m-am gandit primul la lucrul asta.

- Şi e de ajuns?

- Bineînţeles. Când găseşti un diamant, care nu-i al nimănui, e al tău. Când găseşti o insulă, care nu-i a nimănui, e a ta. Când ai cel dintâi o idee, o brevetezi: e a ta. Aşa că eu sunt stăpânul stelelor, pentru că nimeni, înaintea mea, nu s-a gândit vreodată să le stăpânească.

- Asta aşa e, zise micul prinţ. Şi ce faci cu ele?

- Le administrez. Le socotesc şi iar le socotesc, zise businessmanul. Nu-i deloc uşor. Eu sunt însă un om serios!

Micul prinţ nu se mulţumi cu atât.

- Eu, dacă am un fular, pot să-l pun la gât şi să-l iau cu mine. Dacă am o floare, pot s-o culeg şi s-o iau cu mine. Tu însă nu poţi să culegi stelele!

- Nu, dar pot să le depun la bancă.

- Cum adică?

- Adică scriu pe o bucată de hârtie câte stele am. Şi pe urmă, hârtia asta o încui într-un sertar.

- Şi asta-i tot?

- E de-ajuns!

„Are haz, se gândi micul prinţ. E destul de poetic. Dar nu e prea serios.”

Cu privire la lucrurile serioase, micul prinţ avea părerile lui, foarte deosebite de părerile oamenilor mari.

- Eu, mai zise el, am o floare, pe care o stropesc în fiecare zi. Am trei vulcani, pe care-i curăţ în fiecare săptămână. Căci îl curaţ şi pe cel stins. Nu se ştie niciodată. Vulcanii trag folos, după cum trage folos şi floarea mea din faptul că eu sunt stăpânul lor. Tu însă nu le eşti de folos stelelor...

Businessmanul deschise gura, dar nu găsi nici un raspuns, iar micul prinţ plecă.

„Oamenii mari, de bună seamă, sunt nemaipomenit de ciudaţi”, îşi spuse el cu nevinovăţie, continuându-şi călătoria.
Cap13  Cap1