Trei milenii de umor (28)

Aristip trăia la curtea unui tiran, acolo unde se afla şi adver­sarul său de idei, Diogene. Ultimul executa cu plăcere diferite munci casnice, de cîte ori era solicitat la curte. Surprinzîndu-l într-o zi pe Diogene curăţînd fructe, Aristip i-a spus că aceasta este o muncă josnică, demnă de sclavi.

—    Te înşeli, a răspuns liniştit Diogene. Dacă înveţi să cureţi fructe, nu mai trebuie să te laşi scuipat de nici un tiran!

—    Dacă ai învăţat temeinic cum să te porţi cu oamenii — i-a întors vorba Aristip — n-ai nevoie de ştiinţa ta de-a curăţa fructe!

Un filozof l-a oprit pe Temistocle şi l-a întrebat:

—    Dacă zeii ţi-ar da voie să alegi, ce-ai vrea să fii, Ahile sau Homer?

Fără să stea prea mult pe gînduri, învingătorul perşilor a răs­puns:

—    Iar voi ce-aţi vrea să fiţi? Învingătorii jocurilor olimpice sau toboşarii care anunţă cetăţii intrarea triumfală a campio­nilor?

„E greu să fii proprietar de sclavi", a spus Platon gîndindu-se probabil la necazul pe care i l-a pricinuit Numenios, frigianul său. Acesta, trimis să aducă un vas un untdelemn, l-a răsturnat, tăinuind paguba vreme îndelungată. Aflînd aceasta, Platon l-a chemat pe un nepot de-al său şi i-a zis:

—    Bate-l pe acest sclav nemernic, care a greşit şi n-a îndrăznit să recunoască fapta săvîrşită. Eu n-am voie să-l lovesc acum, sunt prea nervos!

Ajuns la glorie în lumea elină, Platon a fost invitat la curtea tiranului Dionysos din Siracuza. În timpul banchetului, tiranul i-a chestionat pe filozof:

—    Ce se vorbeşte la Atena despre mine?

—    Atena are lucruri mult mai importante de făcut, a răspuns Platon, decît să vorbească despre tine!

Euripide l-a întrebat odată pe Socrate ce părere are despre cugetarea lui Heraclit „panta rhei“ (totul curge). Socrate a tăcut un timp, apoi a răspuns calm:

—    Ceea ce am înţeles din filozofia lui pare minunat. Vreau să adaug însă că fiecare om trebuie să fie un înotător excelent, dacă nu vrea să se înece în acest torent universal!

Socrate a fost consultat de un prieten, aflat în pragul unei hotărîri importante:

—    Ce să fac? Să mă căsătoresc sau nu?

—    O, scumpul meu amic! îţi va fi tot una. Ori te căsătoreşti, ori rămîi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!

Altădată, un discipol l-a întrebat pe Socrate dacă îl povăţuieşte să se însoare sau să nu facă acest pas.

—    În orice caz, i-a spus filozoful, însoară-te. Dacă ai să ni­mereşti o femeie de treabă, fericirea va fi de partea ta, iar dacă ai ghinion şi nimereşti o nevastă rea de gură, leneşă sau geloasă, atunci nu-ţi rămîne decît să te apuci de filozofie, fapt pentru care omenirea are să-ţi mulţumească!

O  femeie, mama unui copil rău crescut, care îi aducea numai necazuri, a venit la Socrate cu odrasla de mînă şi i-a zis:

—    Înţeleptule! Cum aş putea să readuc la raţiune acest copil?

Fără să-i spună un cuvînt, Socrate a luat toiagul şi i-a ars femeii cîteva lovituri zdravene. Apoi s-a aşezat jos, spunîndu-i:

—    Ai priceput? Sau vrei să-ţi repet?

Socrate, urmat de elevii săi, trecea prin piaţa ateniană, unde era belşug de mărfuri, bunuri aduse din toate colţurile lumii antice. Privind cele expuse vînzării, filozoful a exclamat:

—    Ce multe sunt lucrurile de care eu nu am nevoie.

Într-o dimineaţă, elevii au venit să-l ia pe Socrate de acasă. Mare le-a fost însă mirarea cînd l-au găsit pe filozof chinuindu-se să descifreze taina unei ţitere.

—    Cum maestre, s-a mirat elevul preferat, acum, la vîrstă aceasta înaintată, vă străduiţi să învăţaţi a cînta?

—     E mai bine să înveţi mai tîrziu, decît niciodată! a spus înţeleptul.

P27