Mici întâmplari cu animale (183)

S-a întâmplat ca o curcă ce clocea pe un cuib de ouă să nu scoată decât un singur pui. Din oarecare pricină celelalte ouă erau sterpe. Curca mai avea chef de clocit; i s-a pus în cuib alt rând de ouă, poate mai cu noroc. Dar ce să facem cu puiul stingher? Mama l-a pus deocamdată la căldură în bu­zunarul hainei ei. Toată ziua a piuit acolo puiul; nu-i mi­rare, doar neam de neamul lui n-a stat într-un asemenea cuib si, pesemne, aştepta să fie dădăcit de o mamă de felul lui. Seara, mai mult în glumă, l-am aşezat în lădiţa care era dor­mitorul câinelui meu bursucar. S-a uitat cam chiorîş Taki la soţul lui de pat, a ascultat, parcă înţelegea vorbele mele care îl îndemnau să fie cuminte, apoi s-a încolăcit şi a adormit. Puiului de curcă i-a plăcut mai mult căldura trupului-străin decât buzunarul hainei, s-a cuibărit lângă câine şi toată noap­tea n-a mai piuit.

Din ziua aceea nu mai aveam grija orfanului, decât să-i dăm de mâncare. Il adoptase Taki. Puiul se ţinea mereu după el prin casă, prin curte; când lipsea, îl căuta piuind jalnic. Se întorcea atunci câinele, se bucura şi el dând din coadă, se liniştea şi puiul. Indată ce se culca bursucarul, puiul i se îndesa între picioarele dinainte şi dormeau aşa... îmbrăţişaţi. Dădăcirea aceasta a durat până ce puiul s-a făcut mare. Cre­deam că se va schimba în prietenie. Dar din puiac s-a făcut curcan, rău şi arţăgos. Parcă îi făcea plăcere să-l tachineze pe bietul Taki. Una-două se repezea la el, îl ciupea cu clonţul, îl lovea cu aripile, îl maltrata gâlgâindu-i la ureche. Iar câinele, cu toate că şi el era dârz şi bătăios, se ferea pe cât putea, le suferea pe toate, deşi i se vedea pe mutră că este extrem de indignat.

Curcanul a sfârşit ca toţi curcanii. Când era pe tavă, i-am iertat păcatul nerecunoştinţei si, desigur, Taki n-a avut mustrări de conştiinţă când i-a ros oasele.
(Ionel Pop)